Bine te-am (re)găsit,

În această perioadă trecem printr-o situaţie dificilă la nivel naţional şi global. Situaţie care ne influenţează atât sănătatea fizică, cât şi pe cea emoţională, a noastră şi a celor din jurul nostru. Astfel, în această perioadă este esenţial să avem grijă în primul rând de igiena psihică a noastră.

Astfel că, în această perioadă adulţii se pot confrunta cu două emoţii puternice: anxietate şi furie. Alte emoţii care pot apărea sunt neputinţa, frustrarea, sentimentul de a fi copleşit.

Dar să ne reamintim zilnic că este şi o situaţie care ne dezvoltă abilităţi şi din care putem ieşi cu multe resurse.

Iar eu, în aceaste vremuri, vreau să îţi vorbesc despre resurse, despre ce poţi face pentru a trece prin perioada critică, despre cum poţi vorbi cu copiii şi ce activităţi poţ face cu ei, cum poţi aborda situaţia cu adolescenţii şi ce poţi face pentru tine, ca adult, ca părinte şi unde poţi găsi sprijin emoţional, dacă te simţi copleşti, sub presiune.

Şi iată care sunt aceste resurse:

Cum să le vorbim copiilor despre COVID-19

Am povestit împreună cu Ana, de la mamicaurbana.ro, despre cum să abordăm situaţia actuală într-o discuţie cu cei mici, care sunt categoriile de copii cele mai afectate din punct de vedere emoţional şi cum filtrăm informaţia şi o adaptăm pe înţelesul lor, de unde pornim discuţia şi ce le spunem.

Echilibrul emoţional al copiilor în această perioadă depinde foarte mult de sursa de unde primesc informaţia şi de adulţii din jurul lor.

Ce poţi face în aceste zile este să fii o oază de linişte şi echilibru pentru cei din jurul tău, atât pentru copii, cât şi pentru cei din familie şi prieteni.

O persoană liniştită, calmă, echilibrată, dar şi raţională în a nu-şi asuma riscuri, poate contamina cu starea sa toate persoanele din jurul ei, iar acestea la rândul lor să o ducă mai departe. Să ne amintim că nu doar virusul se transmite, ci şi energia noastră interioară care poate contribui la gestionarea şi chiar scurtarea crizei.

Citeşte articolul cu un click pe link-ul de mai jos:

Cum să le vorbim copiilor despre #Covid19. Interviu psih. Adriana Mitu, în campania #JurnalDePrevenție

Despre adolescenți, anxietate și echilibru emoțional în criza coronavirus. Ce le spunem adolescenților 

Despre adolescența în vremea COVID-19 am povestit cu Nicoleta, de la mamapetoc.ro.

Pentru părinți, un articol despre etapa adolescenței în izolare, ce trăiri pot avea adolescenții și cum îi putem sprijini:

Despre adolescenți, anxietate și echilibru emoțional în criza coronavirus. Ce le spunem adolescenților 

Despre cum ai grijă de sănătatea ta emoţională în această perioadă – un podcast nou, Itsy Bitsy

La Radio Itsy Bitsy, alături de colegul meu, Marius Constantinescu, am vorbit despre igiena emoţională zilnică, care este la fel de importantă ca cea fizică. Mai ales în această perioadă. Şi voi povesti zilnic, de la 10:30, ce putem face pentru a avea grijă de mintea şi sufletul nostru.

Ascultă podcast-ul şi citeşte articolul cu un click pe link-ul de mai jos:

Cum ai grija de sanatatea ta emotionala?

O tolbă plină cu jocuri şi activităţi

Pentru zilele lungi de stat în casă, o tolbă plină cu jocuri de toate felurile:

– dezvoltare emoţională
– relaţii sănătoase
– şcoală
– inteligenţe multiple
– senzoriale

Ajutor profesional din partea unui psiholog, psihoterapeut, consilier

Dacă simți că în aceste zile de criză, stresul, anxietatea și fricile au venit neinvitate și ai nevoie de susținere, noi am vrea să fim alături de tine. Asociația Română de Psihoterapie Integrativă (ARPI) a mobilizat o echipă de 50 de profesioniști prietenoși și experimentați, psihoterapeuți si consilieri integrativi gata să-și pună cunoștințele în practică pentru a te ajuta să gestionezi ceea ce se întâmplă acum.

Fac parte din această echipă minunată de psihologi/psihoterapeuți care urmează să sprijine în perioada următoare persoanele care trec prin stări de anxietate, panică și stres. Echipa ARPI ofera PRO BONO 6 sedinte/persoană pentru ca tu să fii #iarășibine.

Prin perioadele dificile, trecem cel mai bine împreună!

Pentru a beneficia de acest dar, trimite-ne un mail pe adresa: sustinere@psihoterapieintegrativa.ro.

 

Dacă ţi-a fost de folos acest articol, te rog împărtăşeşte-l şi cu ceilalţi.

 

Zi cu sănătate şi echilibru să avem,

Adriana 

Posted in: Fără categorie

Lasa un comentariu