Public speaking pentru copii și tineri isteți – Pitesti

PublicSpeakingcopii1

Acest program a fost parcurs, până în prezent, de 182 copii și adolescenți. 

Structură: 4 Module + 1 Modul GRATUIT

La finalul celor 4 module este inclus un modul suplimentar, gratuit, în care copiii vor susține o prezentare în fața părinților și a celorlalți invitați.


Beneficiile programului:

  • De cele mai multe ori, succesul depinde de cât de bine știi să prezinți, sau cât de bine știi să te prezinți. Prima impresie contează
  • Întreaga viață ne întâlnim cu situații în care trebuie să vorbim în fața celorlalți – la școală, la examene, la un interviu, la locul de muncă. Cum ar fi dacă ne-am pregăti să facem față acestei provocări?
  • Copilul învață să-și gestioneze emoțiile atunci când este în fața unui public, mai ales prin practică. Chiar și cei mai buni speakeri au emoții la începutul unei prezentări
  • Dacă manifestă reticență față de noile activități, își va explora teama de a greși și teama de nou
  • Se va simți competent, iar acest lucru îi va crește încrederea în sine
  • Vom descoperi secretele limbajului trupului și cum acesta ne poate fi un aliat bun în gestionarea emoțiilor
  • Feedback-ul individual, primit în urma fiecărui modul, îi va fi de ajutor părintelui pentru a cunoaște mai bine copilul, dar și pentru a afla cum îl poate sprijini pe acesta în viitor

Detaliile programului:

Vârstă: Grupă 8-12 ani / Grupă 13-16 ani

Maximum 8 copii/grupă

Durată: 2.5 ore/modul

Oraș: Pitești

Când?

Următoarea grupă începe în data de 22 Noiembrie 2018.

Modulele se organizează marțea și joia, de la 9:00 – 11:30, sau de la 17:00 – 19:30. Întâlnirile au loc o dată pe săptămână cu fiecare grupă.

Unde au loc cursurile?

Academia Copiilor Inteligenți – Bd. Republicii, Nr. 148

Structura programului:

Modulul 1Gestionarea emoțiilor și limbajul trupului

Fără doar și poate, cea mai mare provocare atunci când susținem o prezentare în public, este aceea a stăpânirii emoțiilor. Palmele ne transpiră, vocea ne tremură, simțim că suntem în pericol și am face orice să evităm o situație jenantă. Ce-ai spune dacă ai putea să înveți să depășești toate aceste reacții intense? 

Modulul 2Cum structurăm discursul?

Orice discurs are o structură. Cu cât este mai bine definită această structură, cu atât ne este mai ușor să prezentăm ceea ce știm că avem de spus. Structurarea unei prezentări este o abilitate care ne ajută întreaga viață, pentru că o folosim aproape zilnic, atât în relaționările personale și mai ales în cele profesionale.

Modulul 3Cum prezentăm discursul?

Dacă știm ce avem de spus, acum ne mai rămâne să o spunem. Dar cum o spunem? Mesajul este important, însă și mai important este modul în care îl prezentăm. De fapt, aici este cheia unui discurs reușit, în a spune ceva simplu într-un mod ușor de înțeles petru public și care să le trezească interesul. 

Modulul 4Cum gestionăm relația cu publicul?

Când comunicăm cu ceilalți, stabilim relaționări. Iar când transmitem un mesaj în fața a zeci sau poate chiar sute de oameni, am vrea să stabilim o relație bazată pe încredere cu toți acești oameni. Dar cum putem face acest lucru? Simplu, vorbind pentru ei și despre ei. 

Modulul 5Susținerea unei prezentări și înmânarea diplomelor

La finalul călătoriei, copiii vor avea ocazia să pună în practică ceea ce au învățat, în fața ascultătorilor. După 10 ore de curs, se vor simți pregătiți să susțină o prezentare în fața voastră.


Testimoniale:


Prinde acum una dintre cele trei oferte și investește în viitorul copilului tău:

Oferta early bird:

Până în 20 Noiembrie beneficiezi de 20% discount pentru fiecare modul.

Preț integral/modul: 98.00 lei

Preț cu discount/modul: 78.00 lei


Oferta smart bird:

Dacă achiți întregul program, beneficiezi de 25% discount.

Prețul întregului program: 390.00 lei

Prețul întregului program cu discount: 290.00 lei


Oferta +1 bird:

Dacă ai doi copii și dorești să-i înscrii pe amândoi la acest curs, pentru unul dintre ei primești 45% discount .

Prețul întregului program pentru al doilea copil: 215.00 lei


MĂ ÎNSCRIU!


Prețul include:

Participarea la curs și toate materialele necesareFeedback individual, transmis pe e-mail, după fiecare modul în parteSuport de curs în format fizic pentru fiecare modulDouă teste și interpretarea acestora


MĂ ÎNSCRIU!


garantia calitatiiPentru că vreau să fiu sigură că ai să fii mulțumit de acest program și tu și copilul tău, îți ofer o super garanție: dacă nu ești mulțumit de atelier și consideri că nu este ce ți-am promis, îți returnez 100% banii, fără întrebări.

În plus, toate materialele vor rămâne la tine.

Opinia ta este importantă pentru mine!


Despre trainer

Iulia Stîngă –  trainer, NLP Practitioner și Master NLP (Programare Neuro Lingvistică), axat pe dezvoltarea emoțională. A lucrat în diferite proiecte, atât cu adulți, cât și cu adolescenți și copii. A construit programul „Gestionarea emoțiilor și a situațiilor de conflict prin comunicarea non-agresivă, în mediul rural, clasele V-VIII”, pe care l-a susținut în cadrul mai multor clase de elevi.

Are o experiență de peste 15 ani ca trainer, realizând cursuri și programe ce aveau ca scop dezvoltarea abilității de a comunica eficient, creșterea încrederii în sine și gestionarea emoțiilor în fața publicului. 

Totodată, Iulia a fost voluntar în cadrul unor programe destinate dezvoltării emoționale a copiilor din centre de plasament.

Două dintre cele mai importante roluri din viața ei sunt acelea de mamă și soție, Iulia fiind mama unui adolescent de 16 ani.

public-speaking-copii

IMG_9216

 


MĂ ÎNSCRIU!