Povestea celor trei prieteni – copertă cartonată 20,00 lei
A fost odată un ținut, poate prin țara lui Trilu-Lilu, ori prin Țara lui Hai-Hui, unde animalele de tot soiul locuiau împreună, iar pădurile erau formate din cei mai variați arbori, de la stejari, la brazi, la cocotieri și palmieri. Și fiecare animal și copac avea rolul lui în pădure, oricât de diferit ar fi fost de ceilalți.
În acea pădure locuiau un leu, o maimuțică și un pește, iar ei erau foarte buni prieteni, însă nu au fost dintotdeauna astfel.
Într-una din zile, în pădure s-a anunțat o mare sărbătoare, avea să se țină un concurs pe echipe cu mai multe probe. Leul, maimuțica și peștișorul nu și-au găsit locul în nicio echipă.
Noroc că, ursul antrenor, un cunoscut înțelept al pădurii, i-a ajutat să înțeleagă cum pot planta semințe de prietenie și care este darul fiecăruia dintre ei.
Însoțește-i pe cei trei prieteni și pe ursul antrenor în aventură și descoperă cum a reușit fiecare dintre ei să treacă peste propriile provocări.
Descriere
Povestea celor trei prieteni are ca temă principală dezvoltarea relațiilor sănătoase.
Această poveste tratează trei tipologii diferite de copii: copilul timid, copilul care crede că este cel mai bun și copilul care se supără atunci când pierde și strică jocurile celorlalți. Fie că se află el într-una dintre aceste situații, fie că are în jurul său astfel de persoane, povestea îl va ajuta să gestioneze mai bine relațiile cu ceilalți. În același timp, povestea vorbește despre modul în care poți construi relații sănătoase cu ceilalți și despre cum ajută cooperarea.
Situații abordate:
- Relațiile cu ceilalți
- A te simți exclus
- Conflictele cu ceilalți
- Competiția și a te compara cu ceilalți
- Timiditatea și teama de a fi respins
- A te crede cel mai bun
Obiectivele poveștii:
- Transpunerea copilului în rolul personajelor din poveste
- Să-l ajute pe copil să formeze relații sănătoase cu ceilalți
- Acceptarea diferențelor. A vedea punctele forte ale tale și ale celorlalți
- A descoperi cum abilitățile individuale pot contribui la un întreg
Recenzie
Nu există recenzii încă.