Fricile copiilor – articol și invitație

Bine te-am (re)găsit,

În articolul de astăzi te provoc la o discuție despre frici. Și pentru că fricile sunt un subiect mult prea general, iar fiecare situație în parte este unică și fiecare copil este diferit, la final de articol am pregătit o surpriză pentru tine.

Frici mai mari sau frici mai mici, cu toții le avem. Ești de acord cu mine?

Când eram copil, m-am temut de multe lucruri. Mama îmi spunea că atunci când am făcut primii pași, mă temeam să nu cad după ce într-o zi am îmbrățișat zdravăn podeaua.

O mare teamă a mea a fost să rămân la grădiniță fără bunica.

M-am temut de monștri și spirite.

Apoi de o geantă verde a mamei despre care-mi spusese că este făcută din piele de crocodil.

A urmat teama de școală, de a nu face față noului, de ce vor spune ceilalți, de o notă mică, teama de a nu fi acceptată de colegii mei. Oho și o mulțime de alte temeri legate de școală.

De ce îți povestesc despre temerile mele?

fricile-copiilorPentru că temerile mele sunt cele pe care le are majoritatea copiilor, în diferite etape de creștere și dezvoltare.

Sunt ele iraționale? Multe dintre ele da, sunt iraționale, la fel ca și temerile adulților.

Și nouă, adulților, ne este frică. Când copilul/soțul/soția/mama/tata nu ne răspund la telefon mai multă vreme, în capul nostru se derulează cele mai cumplite scenarii. Ne este frică să ne pierdem locul de muncă, sau că șeful ne va certa în ședința de astăzi. Ne temem când punem bazele unui proiect nou, că acesta nu va funcționa. Până și copiilor le purtăm de grijă, adică ne temem pentru ei.

Frica este o emoție care ne însoțește încă de când venim pe lume și are rolul de a ne proteja.

Pentru a-și depăși temerile, copiii au nevoie de sprijin, altfel ele pot continua și la maturitate sub o formă sau alta.

Tu îți mai amintești de ce îți era frică atunci când erai copil?

De multe ori, copilul reușește să construiască de unul singur, prin joc, prin cercetare, prin experimentare și învățare, strategii sănătoase de a face față temerilor sale.

Însă, sunt și acele situații în care temerile cresc odată cu el. Iar copilul ajunge un adult ce nu se mai teme să-și piardă părinții, dar intră în panică la gândul că și-ar putea pierde soțul sau soția. Fricile din relația cu partenerul de viață sunt strâns legate de stilul de atașament pe care copilul l-a format cu părinții, în primii ani de viață.

De asemenea, un copil care se teme de întuneric, sau de mașini, sau de câini poate ajunge un adult cu aceleași temeri.

Dacă în copilărie temerile sunt mai ușor de gestionat, la vârsta adultă devine mai dificil să lucrezi cu o teamă pe care ai dobândit-o în copilărie. De cele mai multe ori, temerile adulților își au rădăcinile în copilărie. Așa că, recomandarea este să-i sprijinim pe copii să își depășească fricile.

De unde vin temerile copiilor?

Un copil (și un adult) poate simți teamă pentru două scenarii:

  • Ceva ce nu s-a întâmplat încă și se poate întâmpla
  • Ceva ce s-a întâmplat deja și s-ar putea repeta

Există mai multe tipuri de temeri. Unele provin din registrul real, precum teama de câini, altele provin din registrul fantastic, precum teama de monștri.

Diferența între o teamă din registrul fantastic, precum Bau-Baul și una din registrul real, cum este cea de un aspirator, este aceea că, pentru cea dintâi, explicațiile logice nu ajută. De aceea, este important să înțelegi din ce registru provine teama copilului pentru a-i putea veni în ajutor.

Îl putem ajuta pe copil să aducă o teamă din registru fantastic în cel real, prin joc. Iată cum un monstru poate fi desenat, poate fi croit, sau făcut din fructe. Astfel, copilul reușește să-și transpună teama în realitate, iar jocul este un instrument bun pentru a-l ajuta să o depășească. Foaia pe care a fost desenată frica se poate transforma lesne într-o bărcuță și trimisă pe o apă curgătoare, sau monstrului din materiale i se pot adăuga funtițe și fluturași pentru a-l face mai caraghios, cum și cel din farfurie va fi mâncat la micul dejun.

Teama este sănătoasă atunci când apare pentru a semnala un pericol, însă anxietatea creează limite și blocaje, care îl împiedică pe copil să se bucure de viață și îi pot afecta dezvoltarea.

În spatele fiecărei temeri se ascunde o nevoie. Spre exemplu, în spatele temerii de separare, se ascunde nevoia copilului de a fi în siguranță, lângă părinții săi. Identificând nevoia din spatele temerii, îl poți ajuta pe copil să își depășească frica.

Unele temeri se nasc atunci când copilul nu poate rosti în cuvinte ceea ce îl frământă. Ele apar deseori în urma unor schimbări intervenite în viața copilului (apariția unui nou frate, mersul la grădiniță, mutarea într-o altă casă și așa mai departe). Copilul poate manifesta brusc o frică precum cea de monștri, pentru că nu își poate verbaliza teama ascunsă, cum este cea de a împărți iubirea părinților cu noul frate.

O teamă despre care copilul nu poate să vorbească, este mult mai dificil de gestionat decât o teamă pe care copilul este capabil să o pună în cuvinte.

Sunt foarte multe lucruri de spus aici și fiecare situație este unică. De aceea, te invit să discutăm situații concrete.

Dacă ești din Timișoara, îți lansez invitația de a participa la trei evenimente organizate de Cabinetul de psihologie Berghea Laura Caia, pe 11 și 12 Mai. Unul dintre aceste evenimente este despre emoțiile greu de gestionat ale copiilor, precum temerile.

Iată 5 Motive să participi:

  • Vei descoperi ce se întâmplă în creier atunci când emoțiile preiau controlul
  • Vei înțelege cum formulează copiii reacții de răspuns la propriile emoții
  • Vei afla care sunt tipurile de temeri și cum pot fi acestea gestionate în funcție de fiecare situație în parte
  • Vom discuta în detaliu despre teama de separare, teama de întuneric și de creaturi imaginare, teama de a face lucruri noi
  • Vei descoperi jocuri ce pot fi folosite pentru a-l ajuta pe copil să-și gestioneze temerile

 

Nu ești din Timișoara? Atunci aștept să-mi scrii pe adresa de e-mail contact@adrianamitu.com, dacă ai o întrebare sau o situație particulară.

Iată mesajul unei mame care mi-a scris despre teama fiicei sale de dentist:

Am fost cu fiica mea, M., în varstă de aproape 7 ani, de nenumarate ori la dentist. Tot timpul i-a plăcut, a stat cuminte (mai făcea uneori mici mofturi, dar nimic grav) și totul era ok. De la un moment încoace (de câteva luni) nu a mai vrut să deschidă gura, a început să muște, să dea doctoriței peste mână, etc. Pur și simplu în ultimele 3-4 dăți ne-am dus degeaba. Ea promite tuturor (inclusiv doctorilor) că de data asta va deschide gura și va sta cuminte, însă când ajunge efectiv pe scaun, parcă o văd cum se încordează toată și o cuprinde o frică absolut paralizantă.

Cum aș putea să o ajut să învingă această frică?

M-am gândit la un moment dat să intrerup tratamentul o perioadă de câteva luni, însă dna. doctor deja i-a găurit o parte din dinte, iar pansamentul pe care i-l pune are o durată de 2 săptămâni.

I-am răspuns, iar după câteva săptămâni m-am bucurat enorm să primesc mesajul de mai jos:

Revin cu o veste bună, absolut neașteptată (sincer). Vizita pe 24 la dentist a mers mult mai bine decât mă așteptam. M. a fost curajoasă și chiar dacă a mai durut-o pe ici pe colo, a rezistat eroic, cu ajutorul meu și al minunatei doctorițe.

Mi-a spus ca au ajutat-o joculețele pe care le-am facut cu ea. Așa că îți mulțumesc din suflet că m-ai sprijinit să îmi pot ajuta copilul să treacă mai ușor peste teama de dentist.

Voi reveni în scurtă vreme cu un articol despre teama de dentist. De fapt, cred că voi crea o secțiune specială de articole cu întrebări și răspunsuri, pentru că, de-a lungul timpului, am primit multe astfel de mesaje.

Până atunci, aștept cu bucurie să ne cunoaștem pe 11 Mai, la evenimentul din Timișoara. Și mă bucur la fel de tare să-mi scrii pe adresa de e-mail: contact@adrianamitu.com.

Gânduri bune,

Adriana

Sursă foto: aici.

Romania, la un pas distanță de a avea o lege anti-bullying

Bine te-am (re)găsit,

Vineri, 9 Martie, am participat la a doua Masă rotundă din cadrul Campaniei Gradinițe şi şcoli fără bullying, ce a avut loc la Parlament. La dezbatere au participat peste 40 de reprezentanţi ai Guvernului, Parlamentului, ONG-urilor, psihologi şi experţi în gestionarea fenomenului de bullying. Astfel se urmărește transpunerea în legislaţie a soluţiilor de stopare a fenomenului de bullying.

Sentimentul meu, în urma acestei întâlniri, a fost că sunt programe de prevenire a bullying-ului realizate de diferite organizații, însă:

  1. Acest fenomen nu este asumat de oamenii care sunt în contact direct cu copiii – părinți, dascăli. Desigur, nu este vorba despre toți, însă o parte dintre ei nu acordă importanță acțiunilor de bullying, fie le consideră copilării, fie nu conștientizează impactul pe termen lung al acestora, fie se bazează pe ideea că și ei au supraviețiuit în vremuri grele, așadar și copilul va face față, fie chiar ei practică bullying-ul și atunci negarea este cea mai ușoară cale de a nu te confrunta cu acțiunile tale.
  2. Programele sunt dezvoltate de diferite organizații, fiecare în părticica ei. Avem nevoie să le aducem într-un program unitar, unde fiecare organizație poate contribui cu informațiile și experiențele sale, astfel încât strategia dezvoltată să fie una la nivel național.

Un alt aspect surprinzător a fost acela că fenomenul este respins de la bun început pentru că poartă un nume „împrumutat”. Inițiatorii acestui program – Radio Itsy Bitsy și Asociația Părinților Isteți – au căutat un termen în limba română care să descrie acest fenomen, însă nu există un termen care să cuprindă toate elementele prezente în bullying. Cel mai apropiat este cel de hărțuire, însă bullying-ul nu este DOAR hărțuire. 

Așadar, mulți consideră nu doar termenul a fi „împrumutat”, ci și fenomenul.

Nu știu cum am mai putea nega existența bullying-ului, mai ales atunci când zilnic auzi astfel de povești de la cei cu care lucrezi (copii, părinți, dascăli), de la propriul copil care a fost victimă sau martor, sau de la elevii pe care îi ai în clasă.

Cum mai poți nega acest fenomen când …?

Când auzi de un copil care este zilnic tachinat la școală cu porecle precum: Muta! Grasule! Prostul clasei! Când vezi un copil de clasa 0 care este aproape zilnic închis în baie de către colegii săi mai mari (clasele III-IV) și pus să lingă pe jos prin toaletă sau să bage mâna în vasul de WC. Când afli de la o adolescentă că pe canalele de socializare sunt împrăștiate zvonuri despre relațiile sexuale pe care le întreține în toaleta școlii cu profesorii (?!!), deși aceste zvonuri nu sunt reale și sunt răspândite din dorința de răzbunare.

Sunt cazuri reale, cazuri frecvente în viața copiilor. Nu putem să mai fim orbi și surzi la astfel de suferințe care iau forma bulgărelui de zăpadă, ce pornesc de la un lucru mic – o poreclă, o palmă peste cap, tachinări – și ajung un coșmar trăit zilnic.

Salut inițiativa celor ce au organizat această acțiune: deputaţii Andrei Pop şi Petre Florin Manole, Asociaţia Părinţilor Isteţi, Itsy Bitsy FM, cu sprijinul Point Public Affairs şi GMP PR.

După mai bine de două ore de lucru împreună, autorităţile şi societatea civilă au stabilit următoarele acţiuni menite să conducă la prevenirea şi combaterea fenomenului de bullying în şcoli şi în societate:

  •    Definirea conceptului de “bullying”, în vederea creării unui cadru unitar de înţelegere a fenomenului, în baza căruia să poată fi dezvoltat un text legislativ corect şi eficient, în combaterea şi prevenirea fenomenului de bullying în toate formele sale, atât din punctul de vedere al formelor de manifestare, cât şi al contextelor în care se manifestă;
  •    Definirea rolului tuturor participanţilor la bullying, inclusiv a martorilor – şi includerea lor în cadrul legislativ;
  •    Conştientizarea fenomenului în societate, la nivelul tuturor stakeholderilor;
  •   Organizarea/înfiinţarea unui centru de raportare şi monitorizare a tuturor cazurilor de bullying, conform definiţiei. Stabilirea modului de organizare şi funcţionare a acestei instituţii;
  •    Comunicarea, revizuirea şi îmbunătăţirea (acolo unde este cazul) legislaţiei deja existente, care reglementează violenţa asupra copiilor, hărţuirea, dreptul la demnitate;
  •   Identificarea unor soluţii legislative de optimizare a activităţii consilierilor şcolari prin normarea posturilor acestora de la 800  la 400 de copii;
  •     Crearea unui program naţional de prevenire şi conştientizare a fenomenului de bullying în România;
  •    Implicarea copiilor în analiza şi definirea termenului de bullying şi prezenţa lor în dezbaterea despre stoparea fenomenului de bullying în România;
  •      Implicarea mediului universitar în dezbaterea despre stoparea fenomenului de bullying în România.

Cei prezenţi au discutat deja şi paşii următori ce vor fi parcurşi pentru îndeplinirea rezoluţiei de mai sus, pentru a aduce o schimbare de impact în prevenirea si diminuarea bullying-ului în societate, contribuind astfel la o mai bună sănătate emoţională a românilor.

Pentru mine, bullyingul este un barometru negativ. Suntem pe locul 3 în Europa privind acest fenomen, iar intenţia mea este să acţionez printr-un proiect legislativ care să contureze procedurile necesare pentru partea de prevenire, în primul rând, dar şi pentru partea de tratare. Succesul oricărei iniţiative legislative stă în consultarea şi implicarea celor care cunosc îndeaproape problema şi mă bucur că au raspuns pozitiv invitației noastre toți cei prezenți la dezbatere. Dialogul şi colaborarea sunt cele care vor duce la succesul acestei iniţiative,” spune deputatul Andrei Pop.

„Sunt foarte încrezătoare că societatea civilă împreună cu autorităţile vor reuşi să conlucreze pentru diminuarea fenomenului de bullying. Aşa cum, acum 2 ani, împreună am făcut posibilă legea 1 iunie zi liberă naţională şi am contribuit la conştientizarea importanţei timpului de calitate părinte-copil, aşa cred că vom reuşi şi acum. Urmează să ne consultăm în curând şi cu elevii, pentru că este foarte important să îi includem în proces, ei fiind cei care se confruntă zilnic cu fenomenul de bullying şi sigur ne vor îmbogăţi perspectiva.” Nadia Tătaru, preşedinte Asociaţia Părinţilor Isteţi şi co-fondator Itsy Bitsy FM.

La nivel european, România se situează pe locul 3 la bullying în clasamentul celor 42 de ţări în care a fost investigat fenomenul, potrivit raportului Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).

 

În studiul naţional efectuat de Organizaţia Salvaţi Copiii în anul 2016 se arată că:

Ø  1 din 4 copii era umilit în mod repetat la şcoală, în faţa colegilor;

Ø  1 din 6 copii era bătut în mod repetat;

Ø  1 din 5 copii umilea în mod repetat un alt copil la şcoală;

Ø  în mod repetat, în şcoală, 3 din 10 copii erau excluşi din grupul de colegi;

Ø  7 din 10 copii au fost martorii unei situaţii de bullying în mediul şcolar.

 

Este nevoie de investiție și conștientizare la fiecare nivel de funcționare a sisemului de învățământ – de la cel strategic, unde se creează cadrul legal de gestionare a bullying-lui, până la firul ierbii, în sala de clasă, pe culoarele școlii, unde prevederile normative se transformă în atitudini și comportamente cheie. Nu trebuie lăsați în afara ecuației părinții și comunitatea, pentru că, adeseori, acolo se învață strategii agresive de comportament”, a afirmat Marius Rusu, psiholog în cadrul Programului de combatere a violenței în cadrul Organizației Salvați Copiii.

 

La dezbatere au participat reprezentanţi ai: Parlamentului, Ministerului Educaţiei Naţionale, Ministerului Tineretului şi Sportului, Avocatului Poporului, Serviciului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din Poliţia Capitalei, ANPDCA, CMBRAE, Reprezentanţi ai ambasadei SUA în România, Organizaţia Salvaţi Copiii, Asociaţia Telefonul Copilului, UNICEF, Crucea Roşie, Federaţia Tinerilor din Constanţa, mediator Bruno Demaille, psihologi, sociologi şi alte organizaţii şi specialişti, care se ocupă de prevenirea şi rezolvarea cazurilor de bullying.

Gânduri bune,

Adriana Mitu

Tolba cu jocuri și veselie – idei de jocuri educative

Bine te-am (re)găsit,

Astăzi scriu despre un proiect tare drag mie și anume: Jocul de luni, de la Itsy Bitsy.

Iată că s-au făcut 9 luni de când intru în direct, în fiecare luni dimineață, de la ora 10:30 și povestesc împreună cu prietenii mei dragi, Ruxandra și Marius, la Happy Music, despre jocuri pe anumite subiecte.

Până acum am vorbit despre multe, multe jocuri: jocuri pentru dezvoltarea emoțională, jocuri pentru dezvoltarea celor 8 inteligențe, jocuri senzoriale, jocuri pentru dezvoltarea atenției și a capacității de concentrare și multe alte joculețe simple, amuzante și foarte utile pentru cei mici și cei mari.

M-am gândit să le adun pe toate în acest articol, pentru a fi mai ușor de găsit.

Așadar, te invit să descoperi jocuri pentru nevoile copilului tău. Iată categoriile mai jos:

Jocuri pentru dezvoltarea emoțională

În această categorie am inclus jocuri prin care să sprijini dezvoltarea emoțională a copilului, să îl ajuți să se cunoască mai bine pe el însuși, să descopere mecanisme sănătoase de a face față temerilor, de a se raporta la ceilalți, de a empatiza și așa mai departe.

Interviul poznaș

Emoțiile buclucașe

Încrederea în sine 1

Încrederea în sine 2

Furie

Gestionarea temerilor

Teama de nou

Dezvoltarea empatiei

Recunoștința

Mai multe resurse poți găsi în programul Dezvoltarea inteligenței emoționale, destinat copiilor cu vârsta cuprinsă între 5 și 8 ani, program susținut în orașele București, Pitești și în curând în Ploiești.

 

Relații sănătoase în familie

Aici vei descoperi jocuri pe care le poți juca cu întreaga familie și care ajută la închegarea relațiilor, precum și la o mai bună comunicare între membrii familiei.

Rețeta succesului

Cooperarea în familie

 

Școală

În această categorie sunt incluse jocuri care au legătură cu școala, cu procesul de învățare, dar care ajută și la comunicarea dintre părinte și copil.

Dezvoltarea motivației intrinseci

Cum a fost la școală

Atenție și concentrare

Mai multe resurse poți găsi în programul Learn&Play – Învață eficient și ușor, destinat copiilor cu vârsta cuprinsă între 8 și 14 ani.

 

Inteligențe multiple

Jocurile din această categorie ajută, desigur, la dezvoltarea inteligențelor multiple și veți descoperi categorii de activități pentru fiecare tip de inteligență în parte.

Inteligența verbal-lingvistică

Inteligența naturalistă

Inteligența logico-matematică

Inteligența kinestezică

Inteligența interpersonală

Inteligența intrapersonală

Inteligența vizual-spațială

Inteligența muzicală

Mai multe resurse poți găsi în programul Learn&Play – Învață eficient și ușor, destinat copiilor cu vârsta cuprinsă între 8 și 14 ani.

 

Jocuri senzoriale

Prin intermediul simțurilor ne cunoaștem pe noi înșine și stabilim un contact cu lumea. Aceste jocuri sunt foarte utile, mai ales pentru copiii mai mici (1-3 ani) care sunt în etapa în care integrează simțurile în toate activitățile lor și le dezvoltă.

Tactil

Auzul

Văzul 

Gustul

 

Hai la joacă!

 

Zi cu soare (în suflet),

Adriana

 

P.S: Dacă ți-au plăcut jocurile prezentate, te anunț că acestea sunt doar o mică, mică parte din jocurile pe care le folosim cu cei mici pentru a-i sprijini în dezvoltarea lor cognitivă și emoțională.

Așadar, te invit să descoperi mai multe despre programele noastre, cu un click pe imaginile de mai jos:

5-8 ani

8-14 ani

8 – 16 ani

Călătorie în Țara Emoțiilor (III)

Bine te-am regăsit,

Astăzi pornim din nou în călătorie prin Țara Emoțiilor și aflăm cum să ne împrietenim cu emoțiile noastre, cum să reacționăm când cineva simte o emoție puternică și cum putem să ne descărcăm emoțiile puternice.

Acest material face parte din campania Grădinițe fără bullying, inițiată de Itsy Bitsy și Asociația părinților isteți.

A simți o emoție și a gestiona acea emoție nu este unul și același lucru. Încă din primele luni de viață amigdala – centrul emoțiilor – este complet dezvoltată, adică suntem capabili să simțim toate emoțiile (însă copilul nu simte toate emoțiile din acel moment, ci le „învață” pe parcurs). Însă, gestionarea emoțiilor depinde în special de cortex, partea din creier care se ocupă, printre altele, de autoreglare, autocontrol, luarea unor decizii bune. Această parte ajunge la maturitate la 24-25 ani. Desigur că, este esențial să învățăm să ne gestionăm emoțiile, sau, mai bine zis reacțiile emoționale, acesta fiind un lung proces care implică pași mici, facuți zilnic.

Ne naștem cu picioare, însă acest lucru nu înseamnă că știm să și mergem, ci învățăm apoi. Ne naștem capabili să simțim toate emoțiile, însă învățăm să le gestionăm în timp.

Aș mai adăuga aici că emoțiile NU pot fi controlate, ci doar să gestionăm reacțiile în urma acestora. Nu pot spune: „nu mai sunt furios”, iar furia să dispară, la fel cum și degeaba le spunem copiilor: „nu are de ce sa îți fie frică”, sau „nu trebuie să te superi”. Care dintre noi nu a avut temeri iraționale? Teama de păsări, de pisici, ori de insecte? Faptul că știm că vietățile respective nu ne pot face rău, nu ne ajută să dispară frica. La fel nu dispar nici emoțiile noastre sau ale celorlalți,  doar pentru că le poruncim acest lucru.

Haideți să luăm pe rând, câteva dintre emoții: 

Bucurie – aici aș spune să legăm bucuria și de sentimentul de recunoștință pentru ceea ce avem deja. Ați văzut cum un copil se bucură de lucrurile mărunte, de la un melc găsit în grădină, până la cele 10 minute în care s-a jucat cu părintele său? Și noi, adulții, am avea nevoie să ne amintim mai des de binecuvântările din viața noastră și să cultivăm și în sufletul copiilor sentimentul de recunoștință. Nu-i nevoie să așteptăm ceva special pentru a fi recunoscători, deja avem o mulțime de lucruri grozave pentru care să ne bucurăm.

Iubirea – un sentiment atât de profund și rebel. De ce spun rebel? Pentru că nu alegem ce sau pe cine să iubim, ci pur și simplu iubim. Copiii iubesc natura, animalele, jucăriile. Noi, adulții, de multe ori ne rezumăm doar la oameni.

Uimirea – este esențial să trezim uimirea copiilor în special la școală, în procesul de învățare. Alături de curiozitate, mirarea este una dintre emoțiile primare care ne ajută să descoperim și să ne însușim lucruri noi. Pentru acest lucru avem nevoie să punem informațiile respecrive într-o formă în care copiilor să le fie trezită mirarea, iar dorința de a ști mai mult și mai mult vine de la sine.

Curajul – să le/ne acceptăm temerile ca fiind parte din noi și să le/ne dăm ocazia să le depășească/depășim. Evitând lucrurile de care ne temem ne punem limite (nouă și mai ales copiilor) și nu dăm ocazia curajului să încolțească.

Mândria – de multe ori asociem mândria cu vanitatea, însă a fi mândru de ceea ce ai reușit te ajută să te bucuri de succesul tău și să-ți dorești să-l repeți. Mândria ne ajută să ne celebrăm succesele, să întărim experiența care a creat starea de mândrie și să ne dorim să o repetăm. Este o emoție esențială pentru motivație. Despre mândrie am povestit, pe larg, aici.

Furia – Furia este una dintre cele mai provocatoare emoții, fie că vorbim despre a ne stăpâni propria furie, ori a avea un răspuns adecvat la reacțiile de furie ale celorlalți. Despre furie am povestit, pe larg, aici. Jocuri pentru gestionarea furiei poți găsi aici.

Dezgustul – să fim atenți, conștienți, de ceea ce ne-a provocat reacția de dezgust. Să observăm dacă am asociat-o cu ceva anume și să o analizăm în profunzime. Spre exemplu, atunci când atingerile celorlalți (femei, bărbați, persoane care au o anumită vârstă ș.a.m.d.) ne trezesc dezgust, acest aspect poate ascunde un abuz sexual petrecut în copilărie, de multe ori pe care nu ni-l amintim.

Frica – frica este prietena noastră, ea vrea să ne țină în siguranță și de aceea apare în anumite momente. Doar că, uneori, frica apare și atunci când nu există un pericol real. Desepre frică am povestit, pe larg, aici. Iar jocuri pentru temeri puteți găsi aici și aici.

Tristețea – provocată, în general, de o pierdere. Să ne lăsăm timp și să acceptăm faptul că plângem, chiar și doar emoțional, după lucrul respectiv. Este emoția pe care, alături de bucurie, frică și furie, o descărcăm prin plâns. Desepre tristețe am povestit, pe larg, aici.

Rușinea – Să observăm dacă simțim rușine în special în anumite situații, spre exemplu când vorbim în fața unui public. Să încercăm să găsim momentul în care am legat rușinea de o situație asemănătoare. În general, a fost un moment din copilărie când fie ne-am simțit rușinați, fie adulții ne-au rușinat. Să acceptăm emoția și să o vindecăm povestind despre modul în care ne simțim unei persoane de încredere. Despre rușine am povestit, pe larg, aici.

Ce ar fi oamenii fără emoții? 

Cum ar fi să nu simțim furie, frică, dezgust, tristețe? Dar bucurie, iubire, curaj, mândrie? Nu există o cale să ne amorțim selectiv emoțiile. Nu le putem amorți doar pe cele neplăcute și să le experimentăm pe cele plăcute. Fără emoții am fi lipsiți de conținut, de noi. Imaginați-vă cum este sa vorbești cu o persoană care nu exprimă nicio emoție. Este ca și cum ai comunica cu o mașină, cu un robot. Nu poți forma o relație, o legătură emoțională, cu o mașină.

Ce pot face eu când văd că persoana din fața mea are o emoție puternică și nu știe să o gestioneze? 

Când cel din fața noastră simte o emoție puternică, este esențial să empatizăm cu emoția acestuia, să o validăn, spunandu-i: „înțeleg că te simți trist/furios/temător. Este în regulă să te simți astfel și eu sau altcineva într-o situație similară am avut această emoție”. Negarea emoției ducel la amplificarea ei, spre exemplu dacă îi negăm celuilalt furia, spunându-i: „nu ai de ce să fii furios”, de cele mai multe ori furia persoanei respective se amplifică. În schimb, recunoașterea și validarea emoției duce la conectarea între cele două ființe.

Desigur că, validarea emoției nu înseamnă și validarea comportamentului. Este în regulă să te simți furios, însă nu este în regulă să lovești sau să-i faci rău celuilalt. Aici intervine partea de educație emoțională care îi sprijină pe copii să învețe să își exprime emoțiile asertiv, prin cuvinte. Este esențial ca ei să parcurgă pașii către maturizarea emițională. A fi matur fizic (adult) nu te face matur emoțional. Un adult care atunci când se înfurie lovește, regresează la un nivel de maturitate emoțională specific vârstei de 3-4 ani, când copilul își rezolvă conflictele lovind.

Scopul generației noastre, a adulților de astăzi, este să ne autoeducăm emoțional, să rupem vechile tipare de comportament și să-i educăm și pe copii. Avem o misiune dificilă și fiecare persoană are contribuția ei.

Ce ar mai fi de zis și nu s-a zis despre emoții?

Un subiect amplu despre care mereu mai ai ceva de spus. Aș mai vorbi despre mecanismele de descărcare emoțională și despre rucsacul emoțional al fiecărui copil.

Orice copil are un rucsac emoțional în care „adună” toate emoțiile. Atunci când acestea sunt îndesate în rucsacul său emoțional, ele pot ieși la suprafață ca un vulcan în cele mai neașteptate momente. De aceea, reprimarea emoțiilor, îndesarea lor în rucsacul emoțional, nu este o soluție. Sunt 4 căi de descărcare a emoțiilor: râsul, plânsul, tremuratul și verbalizarea. Copiilor le explic printr-o asociere cu o oală care fierbe pe aragaz. Atunci când ne reprimăm emoțiile (când le îndesăm în rucsac), apa clocotită din interior face capacul să se clatine. Când ridicăm capacul tot aburul iese și presiunea se eliberează. 

Râdem când ne simțim bucuroși, jenați, temători. Plângem de bucurie, de tristețe, când ne înfuriem, când suntem frustrați, când ne speriem. Tremurăm de frică, de furie. Toatea acestea sunt căi prin care eliberăm emoțiile. Dintre toate, plânsul este cea mai puțin plăcută, dar și cea mai eficientă modalitate. Plânsul, la fel ca orice altă modalitate de excreție a organismului – urinatul, defecatul, transpirația – are rolul lui, respectiv să elimine cortizolul, unul dintre hormonii stresului, din organism. De aceea, este esențial să-i ascultăm și să-i îndrumăm pe copii să-și elibereze emoțiile, iar în cele din urmă să ajungă să le exprime asertiv, verbalizându-le.

Mai multe informații despre plâns și crizele de furie ale copiilor puteți găsi în cartea Lacrimi și crize de furie, a Alethei Solter.

Totodată, pe lângă un rucsac emoțional, un copil are și un rezervor de iubire. Dacă acel rezervor este plin, dacă se simte conectat, primește afecțiune și atenție din partea părinților, el este echilibrat și dornic să coopereze. Dacă rezervorul este fisurat sau gol, copilul va avea comportamente care vor reflecta acel gol, unul dintre acestea fiind tendința spre agresivitate și bullying.

Gânduri bune,

Adriana Mitu

Educația este o altă haină pe care o îmbracă iubirea – articol din campania „Scrisul face bine”

Ziua bună,

 

Astăzi m-am hotărât să public pe site un articol care face parte din campania Scrisul face bine. Un proiect la care am avut onoarea să fiu invitată să particip.

M-am simțit mică printre atâția oameni mari. Și mândră pentru că împreună promovăm scrisul de mână și scrisul în general. Împreună facem echipă în slujba educației.

Pentru mine scrisul este deja terapeutic, deși rareori public scrierile mele terapeutice. Iar educația a devenit un mod de viață.

Iată articolul mai jos…

 ______________

Se spune că venim pe lume având cunoaștere absolută, pe care o pierdem la naștere, iar apoi întreaga viață căutăm să o redobândim. Și astfel am dat naștere educației, pentru a ne potoli setea de a ști.

Am putea crede că un copil vine pe lume precum un vas gol, pregătit să fie vărsată cunoașterea în el. Însă un copil vine în primul rând pentru a aduce cunoaștere în această lume. Înainte de a fi elev, fiecare dintre noi a fost profesor, iar fiecare copil de astăzi este un învățător pentru toți cei ce-l înconjoară.

Iată mesajul copilului pentru discipolii și învățătorii săi:

„Mamă, pe tine am venit să te învăț ce este iubirea necondiționată și cum să iubești o altă persoană pentru ceea ce este ea cu adevărat, nu pentru ceea ce ar putea fi. Te învăț acest lucru în primul rând iubindu-te pentru ceea ce ești și nu pentru ceea ce ai putea fi. Pentru că eu văd în tine perfecțiunea, de aceea îți spun: „ești cea mai frumoasă, cea mai bună mamă din lume”. Pentru mine ești, chiar ești!

Tată, pe tine am să te învăț ce înseamnă să fii erou pentru o altă ființă, în același timp învățându-te să fii vulnerabil. Căci cea mai mare putere stă în vulnerabilitate și nu în forța pe care o are un om. Uită-te la mine, tocmai pentru că sunt atât de vulnerabil simți nevoia să mă protejezi. Și cât de vulnerabil ai să înveți și tu să fii în fața mea, cum poate n-ai mai fost niciodată până acum.

Dascălule, pe tine am venit să te învăț cum să asculți, să înțelegi și să respecți înainte de a educa. Am venit să-ți ofer un dar atât de frumos, darul de a schimba vieți și de a șlefui minți, ascultând suflete. Cuvântul tău va deveni cuvântul meu și mult timp după ce tu n-ai să mai fii pe acest pământ, cuvântul tău va rămâne rostit, căci eu am să-l spun copiilor mei și ei la rândul lor îl vor spune copiilor lor. Am venit să-ți dăruiesc veșnicia.

Acum că v-am împărtășit fărâma de cunoaștere ce mi-a mai rămas după ce-am venit pe lume, sunt pregătit să îmi dați din înțelepciunea voastră, căci ea este lumina care-mi va călăuzi pașii pe drumul dintre azi și mâine. Însă, înainte de a porni pe acest drum, am să vă cer să vă reamintiți la fiecare pas că voi creșteți un om și nu educați un copil neștiutor. Și întrebați-vă ce fel de om vreți să modelați și care sunt acțiunile care vă duc într-acolo. Căci fiecare acțiune a voastră are ecouri în viitorul meu.

Iar dincolo de toate lecțiile pe care mi le dați despre viață, eu ascult și primesc mai ales modelul vostru.

Pentru că singura formă de educație este prin puterea exemplului personal. Eu n-am să devin ceea ce mi se spune să devin, n-am să devin ceea ce sunt învățat și îndrumat, eu am să devin negreșit ceea ce voi sunteți astăzi. Așadar, nu uitați să vă educați în primul rând pe voi, pentru că educându-vă pe voi, de fapt mă educați pe mine.

Cel mai mare dar pe care mi-l puteți face este să mă ajutați să gândesc pentru mine însumi, să mă ajutați să învăț să iau decizii bune, să mă lăsați să greșesc pentru ca data viitoare să știu mai bine. Știți, dragii mei, eu nu am nevoie de răspunsuri corecte, eu am nevoie să-mi aflu singur răspunsurile și să pot raționa pentru mine însumi, căci n-aveți să-mi fiți toată viața alături să mă ghidați la fiecare pas. Să nu credeți că nu sunt capabil să fac acest lucru, pentru că vă înșelați.

Fiți blânzi cu judecata pe care o am acum, căci este cea pe care o pot avea în acest moment și pentru vârsta mea. Îmi doresc să știți că eu fac pe cât de bine pot face în fiecare clipă și de aceea vă am pe voi pentru a-mi îndruma pașii spre mai bine. Nu-mi spuneți că pot mai mult, dar nu vreau, pentru că eu vreau, chiar vreau să fiu cea mai bună variantă a mea în fiecare moment. Astăzi știu mai multe decât am știut ieri și mâine voi ști mai bine decât am știut astăzi. Apreciați-mi efortul depus, nu doar rezultatele.

Nu vă-ndoiți de dorința mea de cunoaștere, pentru că ea este acolo și arde în mine. Am nevoie de înțelepciunea voastră, la fel cum am nevoie de afecțiunea voastră, de atenția și de timpul vostru. Tot ceea ce trebuie să faceți este să mi-o oferiți și să nu aveți așteptări de cum vor încolți semințele pe care le-ați sădit.

Dragii mei dascăli, dragii mei discipoli eu sunt diferit și unic pe acest pământ, nu încercați să mă asemănați cu ceilalți. Eu am o inteligență nativă, am venit cu daruri sub forma abilităților mele naturale, pe care mai târziu vreau să le ofer celorlalți. Nu încercați să-mi găsiți cusur la ele. Vă rog să nu-mi îngrădiți potențialul înnăscut și să construiți pe plusurile și nu pe minusurile mele. Căci plusurile mele sunt cele ce mă vor face neprețuit pentru societate.

Nu mă comparați cu un altul care poate mai mult ca mine. Comparația nu face altceva decât să-mi știrbească din frumusețe și strălucire, în timp ce aprecierea mă face mai frumos și mai sclipitor decât sunt în prezent. Nu mă comparați pentru că mă doare neputința mea și faptul că nu mă pot ridica la nivelul așteptărilor voastre.

Nu vreau nici să găsiți vinovați pentru neputințele mele, căci lucrul acesta este atât de lipsit de importanță pentru mine. Să-mi spuneți că sistemul educațional este de vină, că unul dintre profesori sau toți sunt de vină, că poate chiar părinții sunt de vină pentru nereușita mea. La ce bun să caut vinovați? Eu nu vreau vinovați, eu vreau modele! Nu vă-ndoiți de rezistența mea și de capacitatea de a face față provocărilor. Eu nu sunt o victimă, eu sunt un învingător! Priviți-mă astfel.

Ascultați-mă când vă vorbesc, chiar ascultați-mă pentru că am ceva important să vă spun de fiecare dată. Ascultați-mă și când nu vorbesc, pentru că prin tăcere eu rostesc ceea ce nu pot pune în cuvinte, dar vedeți în faptele și în comportamentul meu.

Să știți că eu cred cu tărie că singurul obiectiv al vostru, al fiecăruia dintre voi, este ca eu să devin un om fericit și de succes, așa cum eu însumi definesc succesul. Pentru că tot ceea ce faceți ar fi în van fără acest țel măreț.

Nu uitați că am venit deopotrivă pentru a primi și a dărui cunoaștere și pentru a vă ajuta pe voi să fiți maeștri. Căci ce fel de maestru este acela care nu are elevi? Acesta este darul meu pentru voi.

Dacă vreți să investiți în viitorul meu, atunci investiți în educația mea și a voastră. Nicio investiție nu este mai durabilă și mai plină de recompense decât cea din care acumulezi cunoaștere. Prin educație voi îmi dăruiți iubire. De fapt, educația este o altă haină pe care o îmbracă iubirea pe această lume.“

 ______________

365 de oameni vor scrie despre educație, despre valori, despre profesori adevărați și școală. În fiecare zi, timp de un an, veți găsi articolele acestora, pe site-ul scrisulfacebine.ro.

Un proiect care ascunde o muncă titanică în spate și care merită urmărit.

Urmărește articolele Scrisul face bine, aici: https://www.scrisulfacebine.ro/.

 

Gânduri bune,

Adriana

Povestea omului care avea sentimente

Bine te-am (re)găsit,

Astăzi te invit să facem o nouă călătorie în Țara Emoțiilor, de această dată citind o poveste terapeutică, frumoasă și vindecătoare.

Este o poveste despre emoții, pe care te invit să o citești cu ochi și urechi de copil, călătorind înapoi în timp, atunci când și tu poate ai fost micul om din povestea noastră.

Povestea omului care avea sentimente

de Barbara Dunlap

(traducere Adriana Mitu)

 

Odată, era un mic om care avea sentimente. Avea multe sentimente și le simțea în fiecare zi.

Familiei sale îi plăcea când micul om își arăta sentimentele, așa că a început să le poarte pe mâneca sa.

Însă, într-una din zile, unul dintre părinți i-a spus că nu vrea să mai vadă sentimentul de FRICĂ, așa că micul om a încercat să îl smulgă de pe mânecă.

Părintele i-a spus că îi va da niște DURITATE să își acopere FRICA.

Micului om i-a fost foarte dificil să acopere FRICA cu DURITATE, așa că celălalt părinte și bunicii l-au ajutat.

A fost nevoie de câteva zile să facă acest lucru. “Acum arăți minunat!”, i-au spus părinții. “Am acoperit o parte din sentimentele tale cu DURITATE și vei crește să fii un om puternic”.

Micul om a mai crescut puțin și și-a făcut un prieten. Și prietenul său își purta sentimentele pe mânecă. Prietenul său i-a spus într-o zi: „Părinții mei vor să-mi acopăr sentimentul de SINGURĂTATE și să fiu diferit de acum înainte”. Așa că, micii oameni au învățat împreună să fie diferiți și au luat niște FURIE de la un adult pentru a-și acoperi sentimentul de SINGURĂTATE. Micul om și-a pus un petic mare de FURIE peste SINGURĂTATEA sa. 

Într-o zi, micul om (care acum nu mai era atât de mic) s-a dus la școală și sentimentul său de SINGURĂTATE a început să se arate. Așa că, profesoara l-a ținut în spate și i-a dat niște RUȘINE să-și acopere SINGURĂTATEA.

Uneori seara, când era singur, micul om își privea sentimentele. Scotea DURITATEA, FURIA și RUȘINEA și își privea FRICA și SINGURĂTATEA.

Într-o seară, micul om și-a dat seama că FRICA și SINGURĂTATEA lui crescuseră atât de mari încât nu mai puteau fi acoperite și se vedeau pe sub petice. Așa că, micul om s-a văzut nevoit să meargă să mai caute niște FURIE să își acopere sentimentul de SINGURĂTATE și a mai luat toată DURITATEA pe care părinții i-au putut-o da pentru a-și acoperi FRICA.

Micul om a crescut mare și și-a atins țelurile și toți îl admirau pentru că spuneau că își poate ascunde foarte bine sentimentele. Iar părinții i-au spus într-o zi că simt MÂNDRIE pentru că micul om crescuse și devenise PUTERNIC. Dar micul om nu a mai găsit loc să pună MÂNDRIA, pentru că DURITATEA și FURIA acopereau totul.

Apoi, după o vreme, omul a cunoscut un alt om și au devenit prieteni. Cei doi credeau că sunt la fel, pentru că aveau doar sentimente de DURITATE și FURIE care se puteau vedea. Într-o zi prietenul său i-a spus omului un secret: „Nu sunt întocmai ca tine, eu sub peticele de DURITATE și FURIE am alte sentimente – FRICĂ și SINGURĂTATE”. Și prietenul a desfăcut colțul unui petic de DURITATE pentru a-i arăta omului FRICA, doar pentru o secundă.

Și omul a stat tăcut, fără a mai spune ceva. Apoi, cu grijă, a desfăcut colțul unui petic de DURITATE și i-a arătat și el FRICA prietenului său. Prietenul a văzut și sentimentul de SINGURĂTATE sub petice. Prietenul a întins mâna cu blândețe și i-a atins sentimentul de FRICĂ și pe cel de SINGURĂTATE …

Atingerea prietenului a fost magică. A dat naștere unui nou sentiment – ACCEPTAREA. Sentimentul de ACCEPTARE  a apărut pe mâneca micului om și sentimentele de DURITATE și de FURIE s-au mai micșorat.

Omul a înțeles că atunci când cineva îi oferă ACCEPTARE, el va avea nevoie de mai puțină DURITATE și va fi mai mult loc pe mâneca sa pentru: MÂNDRIE, TRISTEȚE, IUBIRE, BUNĂTATE, CĂLDURĂ, DURERE, FRICĂ.

Gânduri bune,

Adriana Mitu

Călătorie în Țara Emoțiilor (II)

Ziua bună,

În ultimul articol te invitam să pornim împreună într-o călătorie în Țara emoțiilor. 

Dacă am povestit deja despre emoții și cum putem noi, adulții, să îi ajutăm pe copii să înțeleagă ce sunt emoțiile, astăzi vă propun să călătorim prin valea întunecată a emoțiilor și să ajungem la partea luminoasă a lor. 

Există emoții bune și emoții rele, emoții pozitive și emoții negative? 

 

Toate emoțiile au evoluat pentru a ne ajuta să supraviețuim. Ele sunt servitorii noștri credincioși, așadar fiecare emoție are un rol pozitiv, este un mesager ce ne aduce vești despre noi, despre cine suntem, cum percepem lumea și vor să ne țină în siguranță. Îmi place tare mult poemul lui Rumi în care acesta spune ca omul este precum o casă de oaspeți, iar fiecare emoție este un oaspete pe care să-l primim cu bucurie în noi, pentru că el a venit cu scopul de a ne îndruma.

Desigur că, există emoții plăcute și emoții mai puțin plăcute, însă nu le-aș numi negative. Negativ este ceva ce nu ne ajută, ce nu ne servește sau chiar ne sabotează.

Emoția în sine nu este rea, ci modul în care noi reacționăm la emoția respectivă poate fi unul prin care ne putem face rău, atât nouă, cât și celorlalți. Emoția durează doar câteva secunde sau minute, după care dispare, dacă nu este alimentată de gândurile noastre. Însă, atunci când hrănim o emoție cu gândurile noastre, când o retrăim, deși situația care a declanșat-o s-a încheiat, aceasta se poate transforma în stare emoțională. Astfel, spre exemplu, tristețea devine depresie, frica devine anxietate, furia devine agresivitate. Așadar, puterea și gestionarea reacțiilor emoționale stă în noi și ține doar de noi. 

Există o parte bună și o parte rea a fiecărei emoții?  

Există o parte bună și o parte mai puțin bună a fiecărui eveniment și lucru din lumea aceasta. La fel și în emoții, fiecare emoție neplăcută are un mesaj care te ajută și fiecare emoție plăcută poate veni cu o surpriză mai puțin plăcuta.

Spre exemplu, haideți sa ne imaginăm curajul, o emoție pe care ne-o dorim cu toții, așa-i? Ei bine, ce se întâmplă cu oamenii foarte curajoși? În general își asumă mai multe riscuri decât cei mai conservatori, să le spunem așa. Astfel, pot ajunge în situații în care își asumă riscuri din mai multe puncte de vedere – financiar, al sănătății, al stabilității ș.a.m.d.

Furia – suntem tentați să o considerăm o emoție negativă, însă, ce s-ar întâmpla dacă nu am mai simți furie? Dacă nu am avea imboldul acela de a ne face auziți, de a ne spune punctul de vedere pentru că suntem nemulțumiți de ceva, sau am fost tratați într-un mod neplăcut. Desigur că, avem nevoie să învățăm să ne exprimăm asertiv furia, iar gestionarea acestei emoții ține de a atinge un anumit nivel de maturitate emoțională.

? Ce lucruri folositoare îmi aduc emoțiile pe care le simt? 

Fiecare emoție a evoluat pentru a ne ține în siguranță, pentru a ne ajuta să supraviețuim. Imaginați-vă ce se întâmplă dacă, în trecut, atunci când vedeam un pericol, precum un tigru, nu simțeam teamă. Sau dacă atunci când ne ataca cineva, nu simțeam furie și impulsul de a ne apăra. Desigur că, omul a evoluat iar acum tigrul nu mai este o amenințare, iar atunci când cineva ne „atacă” avem nevoie să învățăm să ne gestionăm furia. Chiar dacă omul a evoluat din punct de vedere social, din punct de vedere emoțional partea creierului responsabilă cu emoțiile, amigdala, a rămas similară și oferă aceleași 3 reacții de răspuns ca în trecut – luptă, fugi sau îngheață. Așadar, marea noastră provocare este să învățăm să gestionăm emoțiile puternice și să ne împrietenim cu toate acestea, adaptându-ne la contextul social actual.

Și in mod special:

Bucuria: Este o stare plăcuta care ne dă energie. Și aceasta poate fi trăită intens și atunci avem nevoie să o descărcăm prin plâns.

Iubirea: Poate cea mai frumoasă dintre emoții. Este cea care ne ajuta să ne atașăm de ceilalți și să formăm relații.

Uimirea: Ne trezește interesul pentru un anumit lucru, să cercetam, să aflăm mai multe. Este o emoție esențială în procesul de învățare, care din păcate de multe ori este neglijată în școli. Pronind de la mirare, ajungem la curiozitate, apoi la interes și pasiune. Dacă sărim peste uimire pierdem un element esențial al procesului de cunoaștere.

Curajul: Ne dă puterea să trecem peste anumite momente. Nu există curaj în absența fricii, curajul nu înseamnă să nu îți fie teamă, ci să simți teamă, să îți iei teama de mână și să treci prin situația respectivă. Deși aparent opuse, curajul și frica merg mână în mână.

Mândria: Deseori confundată cu vanitatea, avem tendința să o înăbușim. Ne ajută să ne celebrăm succesele, să întărim experiența care a creat starea de mândrie și să ne dorim să o repetăm. Este o emoție esențială pentru motivație.

Furia: Deși o considerăm a fi o emoție negativă, furia ne ajută să conștientizăm care sunt acele lucruri care „ne amenință”, fie că vorbim de a ne amenința starea fizică, emoțională, sistemul de valori și așa mai departe. Furia se naște atunci cand ne simțim amenințați și ne ajută să ne apărăm drepturile.

Frustrarea: Atunci când nu reușim să facem un lucru, frustrarea ne ajută să luăm un moment de pauză și să ne întoarcem cu mintea limpede la ceea ce aveam de făcut. Când suntem sub imperiul emoțiilor, nu putem gândi logic și să găsim soluții bune, iar frustrarea ne oferă un răgaz în care să ne calmăm.

Dezgustul: Este emoția care ne ajută să păstrăm distanța de lucrurile neplăcute. Ridicam buza de sus spre nări atunci când simțim un miros neplăcut, scoatem limba pentru a da afară ceva cu gust neplăcut.

Frica: Este prietena noastră care ne ține în siguranță. La fel ca furia ne anunță când ceva ne amenință. Dacă furia corespunde reacției de luptă transmise de sistemul limbic, frica corespunde reacțiilor fugi sau îngheață. Când pericolul este prea mare pentru a fi înfruntat în luptă, atunci fugim sau înghețăm.

Tristețea: Este emoția care ne ajută să ne refacem după un eveniment care ne-a destabilizat și care presupune o pierdere – pierderea unei oportunități, decesul unei persoane dragi și așa mai departe. Tristețea variază ușor de la emoție, care durează câteva secunde, la stare emoțională, care durează câteva ore sau zile.

Rușinea: alături de vinovăție, este emoția care ne ajută să ne conformăm normelor sociale. În trecut, excluderea unei persoane dintr-un grup era echivalentă cu moartea, așadar suntem construiți să ne naștem, să creștem și să trăim în grupuri sociale. Din păcate, rușinarea este deseori folosită într-un context negativ, pentru educarea copiilor, ceea de duce la repercusiuni pe termen lung în stima de sine a viitorilor adulți.

Fiecare emoție neplăcută vine cu un dar pentru noi, iar dacă ne dăm voie să o simțim, avem ocazia să călătorim prin valea întunecată a acesteia, iar la final să descoperim partea ei luminoasă.

Acum că am povestit despre emoții, îmi doresc să te invit săptămâna aceasta la Târgul de carte Gaudeamus, să-i împrietenim pe cei mici cu emoțiile lor.

Împreună cu Editura Diana am pregătit două evenimente destinate celor mari și celor mici, despre prietenele noastre – emoțiile.

Ambele evenimente se vor desfășura la standul Editurii Diana.

Primul eveniment este miercuri, 22 Noiembrie, de la ora 14:00Lansare CD Călătorie în țara emoțiilor cu Emotic și Emotica. Această lansare include un atelier pentru dezvoltarea emoțională a copiilor.

Al doilea eveniment este vineri, 24 Noiembrie, de la ora 18:00Lansare povești terapeutice – ultima colecție. Invitata specială a acestei lansări va fi  Andreea Neagu, psihoterapeut și profesor în cadrul școlii Verita.

Pentru înscriere, te rog să completezi formularul de mai jos:

Gânduri bune,

Adriana Mitu

Călătorie în Țara Emoțiilor (I)

Bine te-am (re)găsit,

Astăzi încep o nouă serie de articole-fulger în care voi cuprinde informații despre emoții, dezvoltarea emoțională a copiilor și inteligența emoțională.

Vor fi răspunsuri scurte și practice pentru întrebările pe care le-am primit în cadrul campaniei „Grădinițe fără bullying”, inițiată de Itsy Bitsy.

Te invit să ni te alături în călătoria în Țara Emoțiilor și să descoperi mai multe despre prietenele noastre, emoțiile.

? Ce sunt emoțiile?

Deși sunt deseori neglijate, emoțiile joacă un rol foarte important în viața noastră.

Dacă viața noastră ar fi un film, putem spune că emoțiile sunt regizorul acelui film, deși nevăzute ele coordonează întreg procesul din spate.

Emoțiile sunt acel factor-cheie care ne determina motivația, luarea deciziilor, modul în care relaționăm cu ceilalți, volumul de imformații reținute și așa mai departe.

Emoțiile vin din interpretarea pe care noi o dăm realității din jurul nostru. Emoțiile nu sunt realitatea, așa cum nici harta nu este teritoriul.

Spre exemplu: acum afară plouă, iar o persoană se simte tristă, o alta se simte bucuroasă, iar o a treia persoană se simte relaxată. Realitatea este una singură – afară plouă, în timp ce interpretările pot varia de la persoană la persoană.

În creier, mai exact în sistemul limbic (amigdala) – centrul emoțiilor, se declanșează răspunsurile pentru situațiile pe care le experimentăm în viața de zi cu zi.

Atunci cand realitatea corespunde cu așteptările, nevoile și dorințele noastre, simțim emoții plăcute, precum: bucurie, mândrie, iubire, curaj. Când realitatea nu corespunde cu așteptările, nevoile și dorințele noastre, simțim emoții neplăcute, precum: furie, teamă, tristețe, gelozie.

O emoție durează doar câteva secunde. Spre exemplu, atunci cand ne lovim de un obiect din cameră și ne înfuriem. Emoția durează câteva secunde, apoi dispare.

O stare emoțională/dispoziție durează câteva zile sau chiar săptămâni, luni. Sunt acele emoții atât de intense, sau care au fost repetate frecvent, încât persistă pe o perioadă îndelungată.

Iar unele dintre acestea devin trăsături afective, care fac parte din personalitatea noastră și ne însoțesc întreaga viață. Spre exemplu, putem spune despre o persoană ca este ursuză, sau timidă, sau că îi tratează cu multă compasiune pe ceilalți.

Emoțiile NU sunt bune sau rele. Toate emoțiile au evoluat pentru a ne ajuta și fiecare vine cu un mesaj (un dar) pentru noi și despre noi. Atunci când învățăm să le ascultăm și să ne ascultăm, vom găsi comori acolo unde credeam că există doar hăuri.

? Cum putem noi, adulții, să îi ajutăm pe copii să înțeleagă ce sunt emoțiile? 

Este esențial pentru copii să aibă un limbaj emoțional, să învețe să-și denumească emoțiile și stările emoționale.

Așadar, primul instrument – vocabularul emoțiilor

Mulți dintre noi, adulții de astăzi, suntem analfabeți emoțional. Atunci când suntem întrebați ce simțim, în general, spunem că ne simțim bine sau prost. În spatele acestui bine sau prost există un întreg spectru emoțional.

Cel mai bun mod de a le explica copiilor ce sunt emoțiile este prin a le vorbi pe limba lor, prin jocuri și povești.

Pornind de la lucrurile concrete – ce simt în corp când trăiesc o anumită emoție și mergând spre ce au gândit, ce comportament au avut în urma emoției respective, cum ar fi putut reacționa diferit. Este un lung proces de educare emoțională care îi conduce la maturitate emoțională.

O alta cale este prin intermediul poveștilor, discutând despre emoțiile personajelor din poveste și chiar citind povești croite pentru dezvoltarea inteligenței emoționale.

Joc – Detectivul emoțiilorStați pe bancă, în parc, așteptați la coadă și vă plictisți, ori așteptați să intrați în cabinetul medicului? Acestea sunt momente grozave pentru a vă juca de-a „detectivul emoțiilor”. Îi propuneți copilului un joc în care fiecare dintre voi îi observă pe ceilalți și caută cât mai multe indicii despre ei – ce vârstă au, ce fac în acel loc, ce gândesc, cum se simt și așa mai departe.

De asemenea, este esențial să le vorbim copiilor despre emoțiile noastre pentru ca ei să le poată observa și să învețe gestionarea reacțiilor. Și să povestim despre emoțiile celor din jurul nostru. Părintele este un model, iar copilul învață cel mai bine de la acesta prin puterea exemplului personal.

Împrietenirea copiilor cu emoțiile îi ajută să-și dezvolte mecanisme sănătoase care le vor fi de ajutor și la maturitate.

Te invit să povestim mai multe despre emoții, joi, 9 Noiembrie, de la ora 18:30, la Clinica Oana Nicolau.

Evenimentul este gratuit, iar locurile se oferă în ordinea rezervărilor:

Seminar Universul emoțional al copilului – București

Gânduri bune,

Adriana Mitu

 Sursă foto: pixabay

„Gradinițe fără Bullying” – eveniment organizat de blogger-ul Ela Crăciun în parteneriat cu Itsy Bitsy

Bine te-am (re)găsit,

Când am fost invitată de colegii de la Itsy Bitsy să mă alătur campaniei „Grădinițe fără bullying”, am știut că este un proiect de care avem nevoie la scară națională. Un proiect care are ca scop educarea și prevenirea, în primul rând, iar în al doilea rând implicarea tuturor celor ce pot și vor influența viitorul copiilor.

Bullying-ul lasă răni adânci în stima de sine a copilului, mulți ani după ce acesta a încetat. Este una dintre principalele cauze care le afectează sănătatea emoțională a copiilor.

Pentru a preveni și diminua acest fenomen, echipa Itsy Bitsy a pregătit o serie de acțiuni și evenimente în cadrul acestei campanii.

Astăzi îți vorbesc despre evenimentul organizat de bloggerul Ela Crăciun, „Super mame cu super puteri” este al cincilea eveniment din această serie care are ca temă: „Grădinițe fără bullying!” .

Evenimentul va avea loc sâmbătă, 21 octombrie, ora 11.00, în Auchan Titan.

Ela va discuta cu invitații săi despre fenomenul bullying, cum se manifestă acesta și ce consecințe poate avea în cadrul unei comunități de copii în formare. Alături de Ela vor participa Nadia Tătaru, Fondatoarea Itsy Bitsy FM și președinta Asociației Părinților Isteți, Catalina Surcel, Director Executiv al Asociației “Telefonul Copilului” și eu, în calitate de specialist în campania Gradinițe fără bullying.

Proiectul „Gradinițe fără bullying” își propune să deschidă seria unor proiecte de prevenire a bullyingului în rândul copiilor de toate vârstele. Proiectul este în curs de implementare în grădinițele din sectorul 3, Bucuresti și are ca obiectiv realizarea și folosirea zilnică a unui Emometru, instrument de cunoaștere în grup a emoțiilor, pentru a preveni aparitia bullying-ul printre copii. 

Centrul Comercial Auchan Titan este locația tradițională a evenimentelor pentru Super mame, dar și un punct de întâlnire pentru locuitorii sectorului 3. De aceea, Ela Crăciun a ales și de data aceasta să își dea întâlnire cu cititorii blogului său și susținătorii campaniei în această locație.

Participarea la eveniment este gratuită, iar cei mici vor avea un loc special amenajat pentru joacă, sub supravegherea unei echipe de animatori.  Pentru confirmarea participării este nevoie de completarea formularului de înscriere de pe www.elacraciun.ro  sau transmiterea unui mesaj pe Facebook/Elacraciun cu datele de contact (nume, telefon, adresa de email).

Seria de evenimente “Super mame cu super puteri” este un proiect inițiat de Ela Crăciun și își propune să susțină mamele și femeile care își depășesc, zilnic, limitele.  “Ideea de a fi o super mamă, în fiecare zi, fără să facem lucruri extraordinare în condițiile în care perfecțiunea este un concept atât de răspândit, a fost un factor emoțional care a stat la baza acestei campanii. Ne-am regăsit în acest mesaj pe care vrem să îl transmitem către cât mai multe mame și să le ajutăm să se desprindă de falsele percepții ale perfecțiunii și să se accepte așa cum sunt. Faptul că Super mame cu super puteri este o campanie pentru oameni normali ne-a scos în cale oportunități minunate și a transformat o simplă campanie într-un scop mai mnare pentru noi toți” spune Ela Crăciun, inițiatoarea campaniei.

Evenimentul “Super mame cu super puteri” este sponsorizat de coferăria Ana Beller și rețeaua de magazine Maxi Toys.

Ne vedem în data de 21 Octombrie să povestim despre bullying și inteligență emoțională.

Să creștem împreună!

Adriana

Când cuvintele sunt non-cuvinte – dislexia simțită din interior

Bine te-am (re)găsit,

Sunt curioasă dacă ai auzit până acum de dislexie?

Te invit să citești cuvintele de mai jos:

Pragtredern            spiclortant                 sprtel                 vrghtront

A fost dificil?

La fel este și pentru copiii dislexici. Pentru ei orice cuvânt scris este un    non-cuvânt.

Dislexia reprezintă dificultatea de a citi, este un deficit de un anume grad în recunoașterea și înțelegerea textelor scrise, tipărite sau de mână. Totodată, prezintă o lecturare lentă, greoaie, cu poticniri și chiar blocaje în citire.

Alături de dislexie, alte două tulburări de învățare frecvent întâlnite sunt disgrafia și discalculia.

Tulburările de învățare sunt sesizabile în general în jurul vârstei de 6-7 ani, când copilul merge la școală și începe jocul cu literele și cuvintele, cu scrisul și cititul.

Copiii ce au o tulburare de învățare nu au un nivel scăzut de inteligență, din contră, în general sunt foarte isteți.

Principala lor dificultate este în sfera inteligenței vizual-spațiale. În momentul în care un copil învață să citească, el învață să decodifice sunetele ce formează un cuvânt – foneme. Pe măsură ce copilul învață să recunoască cuvintele, citirea devine un proces automat. Însă, copiii cu dislexie întâmpină dificultăți în decodificarea fonemelor și au dificultăți de citire și scriere.

Cum se simte dislexia pe interior?

Am fost un copil dislexic și sunt un adult dislexic adaptat. Desigur că, în vremea când am copilărit eu și am mers la școală nu existau termenii de: dislexie, tulburare de învățare sau disgrafie. Așadar, pe atunci primeam etichete de copil încet, copil care poate dar nu vrea, copil leneș și așa mai departe.

În toată această poveste cel mai dureros și dificil lucru era acela că, pe măsură ce treceam de la un an la altul, colegii mei învățau și reușeau să citească și să scrie, iar eu nu.

Momentul în care mă ridicam să citesc în fața clasei era un moment plin de emoții: teamă, rușine, frustrare. Chiar și în clasele mai mari și apoi la liceu, după ce îmi dezvoltasem mecanisme de adaptare și puteam citi cât de cât cursiv, emoțiile acelea mă însoțeau de fiecare dată când mă ridicam în picioare.

În cazul copiilor cu dislexie aceste lucruri duc, de cele mai multe ori, la un impact negativ asupra stimei de sine și la scăderea încrederii în sine. Se simt rușinați de ceea ce sunt și vinovați pentru că nu pot ține pasul cu ceilalți colegi. Simt teamă pentru că iar vor fi ridicați în picioare și nu vor putea citi cursiv și frustrare pentru că oricât s-ar strădui, literele li se încâlcesc în minte.

Copiii dislexici realizează că sunt diferiți, că nu pot ține pasul cu ceilalți, că lucruri care sunt simple pentru alți copii de vârsta lor, sunt complicate și de neînțeles pentru ei. Și conștientizează că performanțele lor, încă din primul an de școală, nu se ridică la nivelul așteptărilor părinților și dascălilor.

De multe ori pot trăi cu ideea că ei nu pot face nimic bine și se pot simți demotivați, având în vedere că în ciuda eforturilor depuse (uneori foarte mari) rezultatele nu sunt pe măsura așteptărilor.

Este esențial ca acești copii să pornească de la ideea că dislexia nu este o deficiență, un minus, ci un alt mod de operare al creierului, care prelucrează diferit informațiile.

Tulburările de învățare sunt diferite, ele nu îmbracă aceeași formă de la un copil la altul. 

Iată câteva aspecte care pot indica o predispoziție către dislexie:

  • Confundă dreapta cu stânga
  • Se pierde ușor în spațiu
  • Dificultăți în înțelegerea formelor geometrice și aspectele ce țin de acestea, în construirea unor figuri similare
  • Confundă deseori anumite particularități ale unor obiecte – își pune pantofii invers, confundă imagini asemănătoare
  • Poate merge mai târziu și are dificultăți în menținerea echilibrului și în coordonarea mișcărilor
  • Face frecvent confuzie între cuvintele asemănătoare
  • Însușește mai greu regulile gramaticale, atât în exprimarea verbală, cât mai ales în cea scrisă, chiar dacă îi sunt explicate de mai multe ori
  • Confundă literele – b cu d, o cu u, p cu t, u cu n, m cu n ș.a.m.d.
  • Confundă sunetele: ghe/che
  • Dificultăți de scriere și citire
  • Întâmpină dificultăți în memoria de scurtă și lungă durată
  • Mai târziu dificultăți la geometrie

Este esențial să înțelegem că tulburările de învățare sunt foarte variate, de aceea avem nevoie să avem în vedere fiecare simptom în parte și combinația acestora.

Un copil dislexic se poate adapta mult mai rapid odată ce a fost identificată tulburarea și se lucrează cu el pe anumite arii.

Pentru intervenția timpurie în dislexie sunt recomandate jocurile pentru dezvoltarea inteligenței vizual-spațiale.

Tulburările de învățare sunt întâlnite mai frecvent decât ne-am imagina. Într-o clasă de treizeci de copii, trei dintre ei pot manifesta astfel de dificultăți. Ele sunt conectate direct cu inteligența vizual-spațială, iar dacă în preșcolaritate nu pare atât de important faptul că un copil confundă stânga cu dreapta, urmările sunt văzute când copilul școlar întâmpină dificultăți de citire/scriere și mai târziu la geometrie.

Jocuri și activități pentru dezvoltarea acestui tip de inteligență:

Desen, pictură. Aceste activități îl vor ajuta să lucreze cu spațiul și perspectiva, mai târziu.

Unește punctele pentru a forma o imagine. Puteți tipări fișe cu astfel de activități.

Jocul lego, ori jocuri cu forme geometrice. La fel ca la inteligența logico-matematică este esențial să-l sprijinim pe copil să-și stabilească noțiunile de mărime, adâncime, sus/jos.

Puzzle-uri.

Labirinturi, în care copilul încearcă să ajungă dintr-un punct în altul. Acest tip de joc ajută foarte mult la dezvoltarea cognitivă a copilului, la dezvoltarea capacității de atenție și a concentrării.

Jocuri în care colorează doar anumite părți dintr-o imagine, iată un exemplu mai jos:

Jocuri de tipul: găsește cele 5 diferențe, sau găsește-l pe Wally.

Iată un joc pe care l-am inventat împreună cu o fetiță pentru a diferenția literele b și d:

Am făcut o poveste despre două mâini. Pe mâna dreaptă era o buburuză și era ușoară, aproape că nu o simțea mâna. Pe mâna stângă era un dinozaur și era greu, de abia îl ținea mâna. Am folosit și un sticker pentru buburuză și o figurină pentru dinozaur, pe care le-am pus pe mâinile fetiței. Când mâna dreaptă scria (sau stânga, dacă este stângaci copilul) și avea nevoie să scrie un cuvânt cu litera b sau d, își amintea că b-ul are cercul orientat spre dreapta, adică spre mâna pe care era buburuza ușoară, iar când mâna trebuia să-l scrie pe d, își amintea că cercul este orientat spre stânga, spre mâna pe care era dinozaurul greu.

La fel puteți proceda cu fiecare literă în parte și să construiți povești și asocieri cu diferite senzații – tactile, gust, miros, văz, care îi pot sprijini pe copii să învețe mai ușor literele.

Fiind un copil dislexic, mi-a fost dificil să-mi dezvolt mecanisme de adaptare și chiar să învăț care este dreapta și stânga. Încă am dificultăți la acest capitol și întotdeauna mă gândesc înainte să răspund.

La un moment dat, bunica mi-a amintit că dreapta este mâna pe care o folosesc să mănânc. Iar de atunci înainte, când eram întrebată care e dreapta, simulam o mișcare de strângere a lingurii în mână și așa știam răspunsul. Și astăzi strâng mâna dreaptă pentru a face diferența între cele două părți.

Am decis să scriu acest articol pentru că suntem la început de an școlar și copiii urmează să învețe să se joace cu literele, sunetele, să scrie și să citească. Iar pentru o parte dintre ei acest lucru va fi mai dificil.

Mai multe informații despre dislexie, programe și instrumente puteți găsi pe site-ul Edulier: https://edulier.ro/.

Update: Un ghid complet despre TSI (dislexie, disgrafie, discalculie) puteți găsi aici: http://dislexic.ro/wp-content/uploads/2017/08/Responsabilitate-comuna.pdf. Este scris de EVA BARTOK, specialist in TSI.

Dacă ai avut o experiență similară cu dislexia, sau dacă ai un copil dislexic, te invit să împărtășești povestea ta într-un comentariu.

Gânduri bune,

Adriana

Sursă foto: pixabay, connect the dots, TEST pentru depistarea predispozitiei spre dislexie la 4-5 ani – N.Stanescu,Gradinita cu PN Gornet, find wally