Conferința gratuită Şcoli fără bullying

Bine te-am (re)găsit,

Anul trecut am participat într-un proiect tare drag mie – „Grădinițe fără bullying în Sectorul 3”, alături de Itsy Bitsy și Asociația Părinților Isteți. Între timp, proiectul legislativ ce avea în vedere definirea fenomenului de bullying și realizarea unei legi anti-bullying se apropie de conceretizare, așa că toamna aceasta Asociaţia Părinţilor Isteţi, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti şi Itsy Bitsy FM a pregătit un nou proiect –  Conferinţa gratuită „Şcoli fără bullying în Sectorul 3”, un proiect finanţat de Primăria Sectorului 3, Bucureşti.

Dacă ești cadru didactic, sau o persoană interesată de această temă, te așteptăm cu drag în sală, joi, 25 Octombrie, între orele 13:00 şi 17:00, la Colegiul Naţional Matei Basarab (Strada Matei Basarab nr.32 ).

Te rog să dai mai departe știrea aceasta pentru a ajunge la cât mai multe cadre didactice și persoane interesate, care au un impact major în modul în care copiii se dezvoltă în afara familiei.

Insultele, poreclele, îmbrâncirile, tachinările, înjurăturile, intimidarea la nivel de grup, cyberbullying-ul sunt fenomene pe care copiii le întâlnesc în toate şcolile din România. Aceste comportamente, care sunt denumite de specialişti agresiuni psihologice şi afectează cel puţin la fel de mult dezvoltarea sănătoasă a copiilor ca şi agresiunile fizice.

Studiile arată că cei mici nu se simt susţinuţi de adulţi în rezolvarea acestui fenomen, care creează un cadru nefavorabil învăţăturii şi performanţei academice în şcoli.

Fiecare părinte şi cadru didactic îşi doreşte ca cei mici să aibă rezultate bune la învăţătură. Performanţa academică nu poate însă apărea decât într-un climat de siguranţă, atunci când copilul este echilibrat emoţional. Din păcate, în şcolile româneşti există foarte mult bullying, lucru care îi face pe copii indisponibili emoţional şi neatenţi la ore. Orice cadru didactic se confruntă la clasă cu această problemă şi are nevoie să ştie cum să stopeze bullying-ul, ca să readucă armonia şi interesul copiilor la şcoală.” spune Nadia Tătaru, preşedinta Asociaţiei Părinţilor Isteţi.

Conferinţa „Şcoli fără bullying în Sectorul 3” va avea loc pe 25 octombrie, între orele 13:00 şi 17:00, la Colegiul Naţional Matei Basarab (Strada Matei Basarab nr.32 ) şi îi va avea ca invitaţi pe:

  • Gaspar Gyorgy – preşedintele Asociaţiei Multiculturale de Psihologie şi Psihoterapie,
  • Mirela Horumbă – Psihologul părinţilor,
  • Adriana Mitu – fondatoarea centrului EDUC, facilitator de programe pentru dezvoltarea cognitiv-emoțională a copiilor și adolescenților
  • Gabriela Maalouf – NLP trainer copii si părinți,
  • Profesorul de joacă Leon Magdan,
  • Psihoterapeuta Andreea Neagu,
  • Nadia Tătaru şi alţi specialişti.

Ei vor oferi cadrelor didactice informaţiile şi instrumentele necesare pentru a identifica, interveni şi preveni eficient bullying-ul în şcoli. Cei prezenţi la conferinţă vor primi diplome de participare.

Înscrierile se fac până pe 20 octombrie pe http://www.itsybitsy.ro/inscrie-te-la-conferinta-scoli-fara-bullying/.

După conferinţa, cadrele didactice, care vor să se specializeze în prevenirea şi rezolvarea conflictelor de bullying, au şansa de a participa şi la un workshop gratuit oferit de specialiştii implicaţi în proiect, în care vor afla tehnici şi abordări practice.

La nivel european, România se situează pe locul 3 la bullying în clasamentul celor 42 de ţări în care a fost investigat fenomenul, potrivit raportului Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS). În studiul naţional efectuat de Organizaţia Salvaţi Copiii în anul 2016 se arată că:

  • 1 din 4 copii era umilit în mod repetat la şcoală, în faţa colegilor;
  • 1 din 6 copii era bătut în mod repetat;
  • 1 din 5 copii umilea în mod repetat un alt copil la şcoală;
  • în mod repetat, în şcoală, 3 din 10 copii erau excluşi din grupul de colegi;
  • 7 din 10 copii au fost martorii unei situaţii de bullying în mediul şcolar.

Să auzim de bine,

Adriana

Anxietatea școalară – cum o identificăm și ce putem face

Bine te-am (re)găsit,

Școala vine întotdeauna cu un val de emoții. Fie că este vorba despre bucuria revederii cu învățătorii şi colegii, ori entuziasmul unui nou început, sau dificultatea de a se adapta într-un mediu nou, toate acestea fac parte din viața fiecărui copil și sunt lucrurile pe care și le va aminti și peste ani.

Tu ce îți amintești despre primii ani de școală? 

Și ce putem facem cu emoţiile mai puţin plăcute, precum teama de şcoală, frica de nou?

În cazul emoţiilor plăcute suntem încântați de apariţia lor dar cum procedam în cazul celor mai puţin plăcute, cum putem gestiona anxietatea legată de şcoală?

Anxietatea şcolară se poate eticheta ca fiind o teama faţă de mediul şcolar, o stare emoţioanală nefavorabilă, un sentiment de nelinişte şi nesiguranţă. O aşteptare a criticii din partea colegilor dar şi a cadrelor didactice, un sentiment de inferioritate.

Anxietatea reprezintă o frică faţă de un obiect, eveniment, situaţie care nu există în realitate. Frica presupune teama de ceva ce există în realitate.

O primă întrebare pe care ar fi bine să ne-o adresam este cum ne dăm seama că cel mic prezintă anxietate şcolară? În cazul unui copil care are un limbaj emoţioanal dezvoltat, poate fi mai uşor să exprime ceea ce simte şi astfel să comunice cu adultul.

Pentru cei cărora le este mai dificil să exprime în cuvinte, corpul vine in ajutor pentru a identifica mai uşor emoţiile. Corpul  este cel care ne semnalează, ne comunică faptul că ceva se întamplă în interior. Senzaţiile resimţite ar putea fi: dureri de cap, tremurături, agitaţie fără motiv, sufocare, greaţă, insomnia, plâns repetat, diaree, urinări repetate, coşmaruri.

Este foarte important pentru copil să se simtă înţeles şi acceptat. Şi adulţii au emoţii neplăcute, au anxietăţi faţă de multe lucruri sau evenimente de aceea comunicarea dintre părinţi-copii capăta un rol esențial. Fiţi alături de copil, sprijiniţi-l să îşi exprime temerile şi împreună să ajungeţi la o soluţie potrivită lui.

Cauzele pentru care un copil nu îşi doreşte să meargă la şcoală sunt variate:

  • există un copil care râde de el
  • poate este victima unui abuz,
  • poate avea teama de eşec sau teama că nu poate ţine pasul cu colegii săi 
  • copilul prezintă anxietate de separare.

Fiecare situație este unică, așadar este nevoie, înainte de toate, să fie identificată cauza-rădăcină a acestor manifestări.

În cazul anxietăţii de separare poate fi vorba despre o situaţie din mica copilarie. În mintea copiilor apar temerile  legate de plecarea părinţilor, dacă aceştia nu se mai întorc să îl ia de la şcoala? Dacă părinţii păţesc ceva? Aceste scenarii care se creează în mintea copilului conduc către o stare de disconfort  emoţional, o stare continuua de nesiguranţa. 

Părintii sau persoanele apropiate copilului au rolul important de a susţine  copilul , să îl reasigure că se va întoarce şi să se ţină de cuvânt, adică la terminarea orelor să fie exact unde i-a indicat celui mic că va fi.

Pentru a-şi reduce starea de anxietate cel mic se retrage, fiind astfel într-o zona de siguranţă din care nu vrea să mai iasă. O dată descoperite semnalele aparitiei unei probleme este necesar să se ia masuri.

Privind pe termen lung anxietatea poate avea repercusiuni destul de mari asupra persoanei în cauza. Se poate retrage şi mai mult în sine, poate fugi de situaţiile noi, de locurile cu oameni noi, neavand suficienta încredere în sine. Îi poate fi greu să ia o decizie şi trăiescă permanent într-o stare de nelinişte şi agitaţie.

Recomandări practice pentru situaţia în care apare anxietatea şcolară.

  • comunicaţi cu copilul
  • oferiţi încredere şi siguranţă
  • echilibrul emoțional al adulților din jurul său este esențial, pentru că un părinte speriat și îngrijorat îi va transmite această stare copilului, sau îi va amplifica temerile
  • în momentul despărţirii  este de evitat prelungirea timpului (copiii au tendinţa de a mai spune ceva şi înca ceva părintelui pentru a amâna momentul în care işi iau la revedere)
  • susţinerea copilului şi oferirea încrederii că totul se va rezolva
  • încurajarea copilului acompaniată de iubire
  • crearea unei bune relaţii cu cadrul didactic
  • apelarea la un specialist: psiholog, psihoterapeut

Totodată, este important ca părintele să sondeze în propria copilărie și să își amintească cum s-a adaptat el la grădiniță și la școală, cum s-a simțit în noul mediu, cum i-a simțit pe părinți. Emoțiile acestea vechi se reactivează în relația cu propriul copil și pot conduce la amplificarea stărilor actuale. De multe ori părintele vine, la rândul său, cu o încărcătură foarte mare și proiectează emoțiile din propria copilărie asupra situației din prezent.

Pentru mai multe idei de cum poți afla ce a făcut copilul la grădiniță sau la școală, te invit să citești acest articol: Cum poți afla ce se întâmplă la grădiniță sau la școală?

Gânduri bune,

Cătălina

 

Articol scris de Cătălina Daniela Lazăr – psiholog, educator și psihoterapeut în formare.

Importanţa dezvoltării motricităţii fine a copiilor – Jocuri și activități

Bine te-am (re)găsit,

 

Ce este motricitatea fină a copiilor?

În perioada în care lucram cu copii cu tulburări din spectrul autist, aveam în orele de terapie şi momente alocate jocului cu nasturi, fermoare sau capse. La început eram privită cu scepticism de către parinţi şi parcă li se citea în priviri nedumerirea: “La ce îl va ajuta pe copilul meu dacă închide şi deschide nasturii?”, sau “Pentru ce îi trebuie lui să prindă şi să desfacă capsele?”.

Răspunsul: toate cele amintite mai sus, dar şi multe alte activităţi, sunt benefice pentru dezvoltarea motricităţii fine.

Motricitatea fină reprezintă capacitatea de coordonare şi precizie a mişcărilor şi are un rol foarte important în dezvoltarea globală a copiilor. Astfel că, dezvoltarea umană pe cele trei planuri (afectiv, intelectul-cognitiv – de limbaj  şi fizic) se află într-o relaţie de interdependenţă.

Copiii cu o motricitate fină bine dezvoltată au o gândire şi o imaginaţie crescută, un limbaj dezvoltat conform vârstei şi o memorie bună.

De asemenea, din punct de vedere cerebral, dezvoltarea motricității fine are un impact deosebit de important asupra dezvoltării creierului, mâinile ocupând o porțiune mare pe scoarța cerebrală.

Jocurile pentru dezvoltarea motricitităţii îi vor ajuta pe copii să deţină abilităţile de autoservire: să ţină lingura singuri, să mănânce singuri, să se închidă/deschidă la încălţări, vor şti să se îmbrace şi să se dezbrace singuri. Abilităţile de autoservire îi vor ajuta pe cei mici să se descurce singuri , li se va dezvolta autonomia şi implicit încrederea în sine.

De asemenea, motricitatea fină ajută în momentul în care copilul merge la școală și începe să scrie. Pentru a avea un scris lizibil este nevoie să-i fie dezvoltată motricitatea și coordonarea mână-ochi.

Și ajută, totodată, la dezvoltarea inteligenței chinestezice.

Cum putem dezvolta motricitatea fină a copiilor?

Vestea bună este că aceasta poate fi dezvoltată cu foarte mare ușurință acasă. Este simplu şi deloc costisitor, puteţi folosi obiectele pe care le aveţi în casă. O privire în bucatarie şi deja puteţi realiza pentru prichindei spaţiul de joacă: mălai, făina, boabe de cafea, linguri şi linguriţe, borcane şi borcănaşe, vă vor fi de un real ajutor. Degeţelele sunt pregătite pentru activitățile de zi cu zi: îmbrăcat, dezbrăcat, încălţat şi ajungând la desenat şi la scris.       

Care este legătura dintre motricitatea fină a copiilor şi gândire?

Copiii, în jurul vârstei de 2-3 ani (chiar şi mai mici), explorează mediul înconjurător, descoperă şi află  multe lucruri noi astfel că dezvoltarea cognitivă este intensă. Cunoaşterea şi înţelegerea vor atinge cote maxime în această perioadă. Adulţii au un rol extrem de important de a-i ajuta pe copii să îşi dezvolte motricitatea şi de a-i stimula cognitiv.

Dezvoltarea motrică se întinde pe o perioadă lungă de timp şi pentru a-i ajuta pe cei mici să devină îndemânatici este nevoie de: atenţie, răbdare şi perseverenţă.

Iată câteva idei pentru dezvoltarea motricităţii:

  • transferul de lichide cu diferite recipiente (pipetă, lingură, polonic) în diverse borcane/cutii;
  • legarea şireturilor
  • înşirarea de mărgele

  • să închidă şi să deschidă nasturi, capse, fermoare
  • să aşeze nasturi în diferite modele 

  • să umple o cutie de lapte praf cu beţişoare de la îngheţată 

  • să prindă hainuţe cu cârlige.

 

 

Articol scris de Cătălina Daniela Lazăr – psiholog, educator și psihoterapeut în formare.

 

Zi cu veselie,

Cătălina 

Încrederea în sine – materia care nu se evaluează la examene

Bine v-am găsit,

V-aţi întrebat vreodată de ce unii elevi plâng atunci când iau o notă mai puţin bună şi îşi revin cu greu după acest eveniment, iar alţii, în faţa unei astfel de situaţii, se încurajează singuri şi se bucură atunci când ceva le iese cum şi-au dorit?

Răspunsul, dincolo de capacităţile cognitive pe care le are fiecare, poate fi dat de câtă încredere au sau nu în forţele proprii. Atunci când în viaţa lor apare un insucces şcolar, unii elevi pot fi atât de deprimaţi încat nu mai au chef de nimic, în mintea lor pot apărea gânduri sabotoare: ”nu sunt în stare”, “sunt un prost”, “mama/tata nu o să mă mai iubească”, “doamna îl iubeşte mai mult pe X”; aceste gânduri le vor da sentimente de tristeţe, stări de anxietate şi îi vor determina fie să se retragă, fie să reacționeze, atrăgând atenția prin schimbări comportamentale.

Acest articol vine ca răspuns în urma reacțiilor sesizate la copiii ce au susținut examenul de evaluare națională, săptămâna trecută. Un examen care relevă mai puțin valoarea elevului și scoate la iveală limitele sistemului de învățământ. Acești elevi sunt rezultatul anilor de formare din preșcolaritate și până în clasa a VIII-a. Modul în care s-au raportat la propriile insuccese și succes ,de-a lungul acestor ani, le va influența viitorul. 

Așadar, ce putem face pentru ca cei mici să se cunoască mai bine şi să fie pregătiţi pentru a înfrunta provocările vieţii?

În educaţia celor mici dezvoltarea stimei de sine și a încrederii în sine ar trebui să ocupe un rol important, chiar dacă nu este evaluată la examen. Stima de sine și încrederea în sine influențează performanețele academice și profesionale pe toată durata vieții. Astfel că, dezvoltarea acestora ar fi indicat să preocupe părinţii și profesorii, deopotrivă, încă de la vârstele fragede ale copiilor.

De ce este importantă încrederea în sine?

Copiii care îşi cunosc punctele forte şi punctele slabe găsesc cu usurinţă rezolvarea unor probleme, se simt bine în pielea lor. Atitudinea lor faţă de viaţă este realistă şi plină de încredere.

La polul opus se află cei care au o stimă de sine scăzută. Pentru aceştia provocările de zi cu zi sunt o sursă de stres, anxietate. Aceştia vor avea dificultăţi în rezolvarea problemelor de orice fel, iar când va apărea o noua provocare primul gând poate fi, cel mai probabil, “nu pot”, “ nu sunt in stare”, “nu voi reusi”. Autocriticile îi vor face să se retragă, să se simtă trişti.

Stima de sine prinde contur încă din copilărie şi continuă să se dezvolte până la maturitate.

Încrederea în sine reprezintă senzaţia interioară de putere care ne conduce către îndeplinirea propriilor dorinţe și  este combustibilul ce ne face să acţionăm.

Nathaniel Branden spunea :

„Unul din cele mai mari daruri pe care un profesor îl poate face unui elev este refuzul de a accepta părerea proastă pe care elevul o are despre sine.”

Atât performaţele cât şi eşecurile influentează modul elevului de a privi lucrurile în raport cu sine. Copiii pot deveni furioşi, anxioși, foarte sensibili chiar şi la recomandările constructive iar aceste sentimente conduc către comportamente agresive, dependente, abandon şcolar. Performaţele şcolare pot avea atât efecte pozitive cât şi negative asupra sinelui elevului.

Rosenberg scoate în evidenţă aspectele dintre o stimă de sine scazută şi o stimă de sine ridicată:

„Persoanele care au încredere în forţele proprii învaţă cu mai multă eficienţă decât cele lipsite de încredere în propriile forţe, chiar dacă, în realitate, acestea din urmă sunt la fel de capabile.”

Elevii au nevoie să îşi cunoască propriile puteri şi să le conştientizeze. Elevul cu o viziune optimistă, care îşi cunoaşte valoarea şi are încredere în forţele proprii caută să se autodepăşească şi să obţină performanţe înalte. În cadrul şcolii elevii pot avea şi rezultate bune/foarte bune şi mai putin bune. Școlarul cu o stimă de sine ridicată care dă nas în nas cu dificultăţile, va manifesta un compotament de adaptare iar un elev cu o stimă de sine scazută va avea o atitudine mai puțin realistă şi favorabilă.

O imagine de sine puternică și sănătoasă va susţine elevul şi în momentele de insuccese trecatoare. Şcolarul vede calităţile sale ca luând naştere mai degrabă din interiorizarea aprecierilor celorlalţi, astfel că este esențial ca, atât parinții cât şi profesorii să îi ofere validările necesare. Important este să nu transformăm aceste validări în etichete pozitive: „cel mai bun din clasă”, „cea mai deșteaptă”.

Un elev cu o imagine de sine pozitivă este mândru de ceea ce a realizat, se apreciază (obiectiv) aşa cum este, are relaţii bune cu cei din jur, ia decizii potrivite, are activități extra-şcolare. Elevul cu o imagine de sine scazută are sentimentul de vinovăţie cum că nu face bine ceea ce face, nu are încredere în el, se integrează greu în cercul de colegi, este indecis, ori devine agresiv sau se izolează.

Ce putem face pentru a consolida imaginea de sine sănătoasă a copilului? Iată câteva sugestii:

În primul rând, copiii au nevoie de iubire. Oferiţi-le timp, atenţie şi iubire. Astfel copiii vor simţi că sunt importanţi şi acceptaţi de cele mai importante persoane din viaţa lor şi anume părinţii. Spuneţi-le “Te iubesc!”. Acceptarea de sine este diferită de încrederea în sine și de stima de sine, chiar dacă este în directă legătură cu acestea. Acceptarea de sine își are rădăcinile în relația părinte-copil.

Validaţi-le emoţiile, mai ales cele mai putin plăcute (tristeţe, furie, frică). În loc de “nu ai de ce să fii trist”, putem spune “Observ că eşti trist…”, “Înțeleg că eşti furios”. Negarea emoției duce, de cele mai multe ori, la amplificarea acesteia prin accetuarea sentimentului de neputință: chiar dacă îmi spui să nu mă simt astfel, eu tot mă simt trist/furios/temător. Copilul va înţelege că nu este greșit să simtă ceea ce simte şi din nou se va simţi valoros deoarece i-au fost acceptate şi înțelese emoţiile. Desigur că, nu punem semnul egal între emoție și comportament: este în regulă să te simți furios, dar nu este în regulă să lovești.

Implicaţi copilul în luarea deciziilor care au legatură cu el. Aşa vom încuraja copilul să gândească şi să caute soluţii, dezvoltându-şi astfel şi autonomia, precum și o judecată proprie.

Foarte important este să nu fie comparat cu ceilalţi copii. Puteţi face o paralelă cu rezultatele obţinute de el însuși în trecut, dar nicidecum cu ale colegilor. Aşa îi vom ajuta să îşi aprecieze valoarea personală.

Încurajaţi efortul/procesul nu neaparat rezultatul final. Chiar dacă nu a reuşit să obţină ceea ce îşi dorea sau ce vă doreaţi dumneavostră. Este important să îi fie recunoscută munca depusa. Uneori munca depusă este foarte mare, iar rezultatul nu este pe măsură, așadar vom aprecia și efortul depus de copil.

Pentru dezvoltarea încrederii de sine puteţi face următoarele jocuri împreună cu cei mici:

“Cărticica mea” (pentru preșcoalari și școlari mici). Această activitate îi va ajuta să se cunoască mai bine şi astfel să îşi contureze o imagine de sine reală. Copiii vor construi o cărticică din carton pe care vor scrie/desena sau lipi imagni cu preferinţele lor: mâncarea preferată, culoarea preferată, desenul animat preferat, povestea preferată, jocul preferat, etc. 

“Scaunul regelui/reginei” (pentru preșcoalari, școlari, adolescenți; și pentru adulți are efecte miraculoase). Fiecare membru al familiei va sta pe un scaun/tron, purtând o „coroană”, iar ceilalți membri vor veni să îi facă complimente, să îi spună lucruri pe care le admiră la el.

„Scrisoarea de felicitare” (de la școlarii mici, la adulți). Când a fost ultima dată când v-ați scris o scrisoare de felicitare, în care v-ați apreciat pentru toate reușitele, pentru toate lucrurile bune realizate? Cum, nicioadată? Este timpul să o faceți acum. Împreună cu cel mic sau cea mică scrieți o astfel de scrisoare și apoi puneți-o unul pentru celălalt la poștă. Bucuria va fi și mai mare când o veți primi după câteva zile. 

Dezvoltarea unei imagini de sine sănătoase și implicit o dezvoltarea a încrederii în sine este real necesară în cazul şcolarului deoarece, pe lângă faptul că vor avea performanţe academice ridicate, mai departe la maturitate vor avea o încredere în sine mai mare. Va putea face faţă tututor provocărilor vieţii. Iar părinţii şi profesorii au un rol foarte important pentru creşterea încrederii în sine a copilului.

 

Articol scris de Cătălina Daniela Lazăr – psiholog, educator și psihoterapeut în formare.

 


Pentru că știm cât de importantă este încrederea în sine și cât de mult influențează aceasta viitorul copilului, echipa EDUC (Centrul pentru Educație și Dezvoltare Umană Continuă) a decis să pună o cărămidă la temelia viitorilor adulți și să vină în sprijinul părinților și al profesorilor cu un eveniment despre încrederea și stima de sine a copiilor. Evenimentul este cu intrare liberă.

Când? Luni, 25 Iunie, ora 18:30

Unde? București, la biblioteca Dimitrie Cantemir – Strada Viitorului, Nr. 52

Ce vei afla la acest eveniment?

  • Care sunt pilonii pe care se sprijină încrederea în sine a copilului
  • Cum poți construi o imagine de sine sănătoasă
  • Cum poți cultiva sentimentul de acceptare de sine în copilul tău
  • Ce ajută și ce sabotează încrederea în sine a copilului
  • Copilul timid vs. copilul introvert
  • Subaprecierea și supraaprecirea – cum le reucunoaștem și ce ascund ele 
  • Soluții pentru a crește un copil puternic și încrezător

Evenimentul va fi susținut de echipa centrului EDUC București (Adriana Mitu, Cătălina Lazăr și Ioana Pîrvu) și aduce o perspectivă variată asupra încrederii în sine, abordând latura psihologică, psihoterapeutică, educațională și logopedică.

În sală sunt disponibile doar 40 de locuri. Pentru a-ți rezerva locul, te rugăm să completezi formularul de mai jos:

* Datele cu caracter personal vor fi utilizate conform politicii de confidențialitate menționate pe site: Politică de confidențialitate

Zi cu soare și răcoare,

Adriana, Cătălina și Ioana

Școala de vară – programe pentru copii și adolescenți 

Bine te-am (re)găsit,

Dau buzna cu vești despre programele și atelierele din această vară:

Programele se vor susține în mai multe orașe: București, Pitești și Ploiești.

Vara aceasta am pregătit 4 programe pentru copii și adolescenți, dintre care două sunt noi:

NOU! Program EDUkid – 5-8 ani – https://adrianamitu.com/program-edukid-pentru-dezvoltarea-emotionala-a-copiilor-5-8-ani/

Program Public speaking și comunicare – 8 – 17 ani – https://adrianamitu.com/public-speaking-pentru-copii/

Program Learn&Play – învață eficient și ușor – 8 – 14 ani – https://adrianamitu.com/program-learnplay-invata-eficient-si-usor/

NOU! Program EDUteen – dezvoltare personală pentru adolescenți – 11-17 ani – https://adrianamitu.com/program-eduteen-dezvoltare-emotionala-adolescenti-si-preadolescenti/

 

Iată și programul:

București:

25 Iunie – 11 Iulie
12 Iulie – 26 Iulie
30 Iulie – 14 August
20 August – 31 August
3 Septembrie – 14 Septembrie

Pitești:

Ateliere copii 5-8 ani – https://adrianamitu.com/program-pentru-copii-dezvoltarea-inteligentei-emotionale-pitesti/

Restul atelierelor:
9 Iulie – 25 Iulie
3 Septembrie – 14 Septembrie

Ploiești:

Ateliere copii 5-8 ani – https://adrianamitu.com/program-pentru-copii-dezvoltarea-inteligentei-emotionale-ploiesti/

Restul atelierelor:
30 Iulie – 14 August
3 Septembrie – 14 Septembrie

Zile cu soare și răcoare,
Adriana 

Fricile copiilor – articol și invitație

Bine te-am (re)găsit,

În articolul de astăzi te provoc la o discuție despre frici. Și pentru că fricile sunt un subiect mult prea general, iar fiecare situație în parte este unică și fiecare copil este diferit, la final de articol am pregătit o surpriză pentru tine.

Frici mai mari sau frici mai mici, cu toții le avem. Ești de acord cu mine?

Când eram copil, m-am temut de multe lucruri. Mama îmi spunea că atunci când am făcut primii pași, mă temeam să nu cad după ce într-o zi am îmbrățișat zdravăn podeaua.

O mare teamă a mea a fost să rămân la grădiniță fără bunica.

M-am temut de monștri și spirite.

Apoi de o geantă verde a mamei despre care-mi spusese că este făcută din piele de crocodil.

A urmat teama de școală, de a nu face față noului, de ce vor spune ceilalți, de o notă mică, teama de a nu fi acceptată de colegii mei. Oho și o mulțime de alte temeri legate de școală.

De ce îți povestesc despre temerile mele?

fricile-copiilorPentru că temerile mele sunt cele pe care le are majoritatea copiilor, în diferite etape de creștere și dezvoltare.

Sunt ele iraționale? Multe dintre ele da, sunt iraționale, la fel ca și temerile adulților.

Și nouă, adulților, ne este frică. Când copilul/soțul/soția/mama/tata nu ne răspund la telefon mai multă vreme, în capul nostru se derulează cele mai cumplite scenarii. Ne este frică să ne pierdem locul de muncă, sau că șeful ne va certa în ședința de astăzi. Ne temem când punem bazele unui proiect nou, că acesta nu va funcționa. Până și copiilor le purtăm de grijă, adică ne temem pentru ei.

Frica este o emoție care ne însoțește încă de când venim pe lume și are rolul de a ne proteja.

Pentru a-și depăși temerile, copiii au nevoie de sprijin, altfel ele pot continua și la maturitate sub o formă sau alta.

Tu îți mai amintești de ce îți era frică atunci când erai copil?

De multe ori, copilul reușește să construiască de unul singur, prin joc, prin cercetare, prin experimentare și învățare, strategii sănătoase de a face față temerilor sale.

Însă, sunt și acele situații în care temerile cresc odată cu el. Iar copilul ajunge un adult ce nu se mai teme să-și piardă părinții, dar intră în panică la gândul că și-ar putea pierde soțul sau soția. Fricile din relația cu partenerul de viață sunt strâns legate de stilul de atașament pe care copilul l-a format cu părinții, în primii ani de viață.

De asemenea, un copil care se teme de întuneric, sau de mașini, sau de câini poate ajunge un adult cu aceleași temeri.

Dacă în copilărie temerile sunt mai ușor de gestionat, la vârsta adultă devine mai dificil să lucrezi cu o teamă pe care ai dobândit-o în copilărie. De cele mai multe ori, temerile adulților își au rădăcinile în copilărie. Așa că, recomandarea este să-i sprijinim pe copii să își depășească fricile.

De unde vin temerile copiilor?

Un copil (și un adult) poate simți teamă pentru două scenarii:

  • Ceva ce nu s-a întâmplat încă și se poate întâmpla
  • Ceva ce s-a întâmplat deja și s-ar putea repeta

Există mai multe tipuri de temeri. Unele provin din registrul real, precum teama de câini, altele provin din registrul fantastic, precum teama de monștri.

Diferența între o teamă din registrul fantastic, precum Bau-Baul și una din registrul real, cum este cea de un aspirator, este aceea că, pentru cea dintâi, explicațiile logice nu ajută. De aceea, este important să înțelegi din ce registru provine teama copilului pentru a-i putea veni în ajutor.

Îl putem ajuta pe copil să aducă o teamă din registru fantastic în cel real, prin joc. Iată cum un monstru poate fi desenat, poate fi croit, sau făcut din fructe. Astfel, copilul reușește să-și transpună teama în realitate, iar jocul este un instrument bun pentru a-l ajuta să o depășească. Foaia pe care a fost desenată frica se poate transforma lesne într-o bărcuță și trimisă pe o apă curgătoare, sau monstrului din materiale i se pot adăuga funtițe și fluturași pentru a-l face mai caraghios, cum și cel din farfurie va fi mâncat la micul dejun.

Teama este sănătoasă atunci când apare pentru a semnala un pericol, însă anxietatea creează limite și blocaje, care îl împiedică pe copil să se bucure de viață și îi pot afecta dezvoltarea.

În spatele fiecărei temeri se ascunde o nevoie. Spre exemplu, în spatele temerii de separare, se ascunde nevoia copilului de a fi în siguranță, lângă părinții săi. Identificând nevoia din spatele temerii, îl poți ajuta pe copil să își depășească frica.

Unele temeri se nasc atunci când copilul nu poate rosti în cuvinte ceea ce îl frământă. Ele apar deseori în urma unor schimbări intervenite în viața copilului (apariția unui nou frate, mersul la grădiniță, mutarea într-o altă casă și așa mai departe). Copilul poate manifesta brusc o frică precum cea de monștri, pentru că nu își poate verbaliza teama ascunsă, cum este cea de a împărți iubirea părinților cu noul frate.

O teamă despre care copilul nu poate să vorbească, este mult mai dificil de gestionat decât o teamă pe care copilul este capabil să o pună în cuvinte.

Sunt foarte multe lucruri de spus aici și fiecare situație este unică. De aceea, te invit să discutăm situații concrete.

Dacă ești din Timișoara, îți lansez invitația de a participa la trei evenimente organizate de Cabinetul de psihologie Berghea Laura Caia, pe 11 și 12 Mai. Unul dintre aceste evenimente este despre emoțiile greu de gestionat ale copiilor, precum temerile.

Iată 5 Motive să participi:

  • Vei descoperi ce se întâmplă în creier atunci când emoțiile preiau controlul
  • Vei înțelege cum formulează copiii reacții de răspuns la propriile emoții
  • Vei afla care sunt tipurile de temeri și cum pot fi acestea gestionate în funcție de fiecare situație în parte
  • Vom discuta în detaliu despre teama de separare, teama de întuneric și de creaturi imaginare, teama de a face lucruri noi
  • Vei descoperi jocuri ce pot fi folosite pentru a-l ajuta pe copil să-și gestioneze temerile

 

Nu ești din Timișoara? Atunci aștept să-mi scrii pe adresa de e-mail contact@adrianamitu.com, dacă ai o întrebare sau o situație particulară.

Iată mesajul unei mame care mi-a scris despre teama fiicei sale de dentist:

Am fost cu fiica mea, M., în varstă de aproape 7 ani, de nenumarate ori la dentist. Tot timpul i-a plăcut, a stat cuminte (mai făcea uneori mici mofturi, dar nimic grav) și totul era ok. De la un moment încoace (de câteva luni) nu a mai vrut să deschidă gura, a început să muște, să dea doctoriței peste mână, etc. Pur și simplu în ultimele 3-4 dăți ne-am dus degeaba. Ea promite tuturor (inclusiv doctorilor) că de data asta va deschide gura și va sta cuminte, însă când ajunge efectiv pe scaun, parcă o văd cum se încordează toată și o cuprinde o frică absolut paralizantă.

Cum aș putea să o ajut să învingă această frică?

M-am gândit la un moment dat să intrerup tratamentul o perioadă de câteva luni, însă dna. doctor deja i-a găurit o parte din dinte, iar pansamentul pe care i-l pune are o durată de 2 săptămâni.

I-am răspuns, iar după câteva săptămâni m-am bucurat enorm să primesc mesajul de mai jos:

Revin cu o veste bună, absolut neașteptată (sincer). Vizita pe 24 la dentist a mers mult mai bine decât mă așteptam. M. a fost curajoasă și chiar dacă a mai durut-o pe ici pe colo, a rezistat eroic, cu ajutorul meu și al minunatei doctorițe.

Mi-a spus ca au ajutat-o joculețele pe care le-am facut cu ea. Așa că îți mulțumesc din suflet că m-ai sprijinit să îmi pot ajuta copilul să treacă mai ușor peste teama de dentist.

Voi reveni în scurtă vreme cu un articol despre teama de dentist. De fapt, cred că voi crea o secțiune specială de articole cu întrebări și răspunsuri, pentru că, de-a lungul timpului, am primit multe astfel de mesaje.

Până atunci, aștept cu bucurie să ne cunoaștem pe 11 Mai, la evenimentul din Timișoara. Și mă bucur la fel de tare să-mi scrii pe adresa de e-mail: contact@adrianamitu.com.

Gânduri bune,

Adriana

Sursă foto: aici.

Romania, la un pas distanță de a avea o lege anti-bullying

Bine te-am (re)găsit,

Vineri, 9 Martie, am participat la a doua Masă rotundă din cadrul Campaniei Gradinițe şi şcoli fără bullying, ce a avut loc la Parlament. La dezbatere au participat peste 40 de reprezentanţi ai Guvernului, Parlamentului, ONG-urilor, psihologi şi experţi în gestionarea fenomenului de bullying. Astfel se urmărește transpunerea în legislaţie a soluţiilor de stopare a fenomenului de bullying.

Sentimentul meu, în urma acestei întâlniri, a fost că sunt programe de prevenire a bullying-ului realizate de diferite organizații, însă:

  1. Acest fenomen nu este asumat de oamenii care sunt în contact direct cu copiii – părinți, dascăli. Desigur, nu este vorba despre toți, însă o parte dintre ei nu acordă importanță acțiunilor de bullying, fie le consideră copilării, fie nu conștientizează impactul pe termen lung al acestora, fie se bazează pe ideea că și ei au supraviețiuit în vremuri grele, așadar și copilul va face față, fie chiar ei practică bullying-ul și atunci negarea este cea mai ușoară cale de a nu te confrunta cu acțiunile tale.
  2. Programele sunt dezvoltate de diferite organizații, fiecare în părticica ei. Avem nevoie să le aducem într-un program unitar, unde fiecare organizație poate contribui cu informațiile și experiențele sale, astfel încât strategia dezvoltată să fie una la nivel național.

Un alt aspect surprinzător a fost acela că fenomenul este respins de la bun început pentru că poartă un nume „împrumutat”. Inițiatorii acestui program – Radio Itsy Bitsy și Asociația Părinților Isteți – au căutat un termen în limba română care să descrie acest fenomen, însă nu există un termen care să cuprindă toate elementele prezente în bullying. Cel mai apropiat este cel de hărțuire, însă bullying-ul nu este DOAR hărțuire. 

Așadar, mulți consideră nu doar termenul a fi „împrumutat”, ci și fenomenul.

Nu știu cum am mai putea nega existența bullying-ului, mai ales atunci când zilnic auzi astfel de povești de la cei cu care lucrezi (copii, părinți, dascăli), de la propriul copil care a fost victimă sau martor, sau de la elevii pe care îi ai în clasă.

Cum mai poți nega acest fenomen când …?

Când auzi de un copil care este zilnic tachinat la școală cu porecle precum: Muta! Grasule! Prostul clasei! Când vezi un copil de clasa 0 care este aproape zilnic închis în baie de către colegii săi mai mari (clasele III-IV) și pus să lingă pe jos prin toaletă sau să bage mâna în vasul de WC. Când afli de la o adolescentă că pe canalele de socializare sunt împrăștiate zvonuri despre relațiile sexuale pe care le întreține în toaleta școlii cu profesorii (?!!), deși aceste zvonuri nu sunt reale și sunt răspândite din dorința de răzbunare.

Sunt cazuri reale, cazuri frecvente în viața copiilor. Nu putem să mai fim orbi și surzi la astfel de suferințe care iau forma bulgărelui de zăpadă, ce pornesc de la un lucru mic – o poreclă, o palmă peste cap, tachinări – și ajung un coșmar trăit zilnic.

Salut inițiativa celor ce au organizat această acțiune: deputaţii Andrei Pop şi Petre Florin Manole, Asociaţia Părinţilor Isteţi, Itsy Bitsy FM, cu sprijinul Point Public Affairs şi GMP PR.

După mai bine de două ore de lucru împreună, autorităţile şi societatea civilă au stabilit următoarele acţiuni menite să conducă la prevenirea şi combaterea fenomenului de bullying în şcoli şi în societate:

  •    Definirea conceptului de “bullying”, în vederea creării unui cadru unitar de înţelegere a fenomenului, în baza căruia să poată fi dezvoltat un text legislativ corect şi eficient, în combaterea şi prevenirea fenomenului de bullying în toate formele sale, atât din punctul de vedere al formelor de manifestare, cât şi al contextelor în care se manifestă;
  •    Definirea rolului tuturor participanţilor la bullying, inclusiv a martorilor – şi includerea lor în cadrul legislativ;
  •    Conştientizarea fenomenului în societate, la nivelul tuturor stakeholderilor;
  •   Organizarea/înfiinţarea unui centru de raportare şi monitorizare a tuturor cazurilor de bullying, conform definiţiei. Stabilirea modului de organizare şi funcţionare a acestei instituţii;
  •    Comunicarea, revizuirea şi îmbunătăţirea (acolo unde este cazul) legislaţiei deja existente, care reglementează violenţa asupra copiilor, hărţuirea, dreptul la demnitate;
  •   Identificarea unor soluţii legislative de optimizare a activităţii consilierilor şcolari prin normarea posturilor acestora de la 800  la 400 de copii;
  •     Crearea unui program naţional de prevenire şi conştientizare a fenomenului de bullying în România;
  •    Implicarea copiilor în analiza şi definirea termenului de bullying şi prezenţa lor în dezbaterea despre stoparea fenomenului de bullying în România;
  •      Implicarea mediului universitar în dezbaterea despre stoparea fenomenului de bullying în România.

Cei prezenţi au discutat deja şi paşii următori ce vor fi parcurşi pentru îndeplinirea rezoluţiei de mai sus, pentru a aduce o schimbare de impact în prevenirea si diminuarea bullying-ului în societate, contribuind astfel la o mai bună sănătate emoţională a românilor.

Pentru mine, bullyingul este un barometru negativ. Suntem pe locul 3 în Europa privind acest fenomen, iar intenţia mea este să acţionez printr-un proiect legislativ care să contureze procedurile necesare pentru partea de prevenire, în primul rând, dar şi pentru partea de tratare. Succesul oricărei iniţiative legislative stă în consultarea şi implicarea celor care cunosc îndeaproape problema şi mă bucur că au raspuns pozitiv invitației noastre toți cei prezenți la dezbatere. Dialogul şi colaborarea sunt cele care vor duce la succesul acestei iniţiative,” spune deputatul Andrei Pop.

„Sunt foarte încrezătoare că societatea civilă împreună cu autorităţile vor reuşi să conlucreze pentru diminuarea fenomenului de bullying. Aşa cum, acum 2 ani, împreună am făcut posibilă legea 1 iunie zi liberă naţională şi am contribuit la conştientizarea importanţei timpului de calitate părinte-copil, aşa cred că vom reuşi şi acum. Urmează să ne consultăm în curând şi cu elevii, pentru că este foarte important să îi includem în proces, ei fiind cei care se confruntă zilnic cu fenomenul de bullying şi sigur ne vor îmbogăţi perspectiva.” Nadia Tătaru, preşedinte Asociaţia Părinţilor Isteţi şi co-fondator Itsy Bitsy FM.

La nivel european, România se situează pe locul 3 la bullying în clasamentul celor 42 de ţări în care a fost investigat fenomenul, potrivit raportului Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).

 

În studiul naţional efectuat de Organizaţia Salvaţi Copiii în anul 2016 se arată că:

Ø  1 din 4 copii era umilit în mod repetat la şcoală, în faţa colegilor;

Ø  1 din 6 copii era bătut în mod repetat;

Ø  1 din 5 copii umilea în mod repetat un alt copil la şcoală;

Ø  în mod repetat, în şcoală, 3 din 10 copii erau excluşi din grupul de colegi;

Ø  7 din 10 copii au fost martorii unei situaţii de bullying în mediul şcolar.

 

Este nevoie de investiție și conștientizare la fiecare nivel de funcționare a sisemului de învățământ – de la cel strategic, unde se creează cadrul legal de gestionare a bullying-lui, până la firul ierbii, în sala de clasă, pe culoarele școlii, unde prevederile normative se transformă în atitudini și comportamente cheie. Nu trebuie lăsați în afara ecuației părinții și comunitatea, pentru că, adeseori, acolo se învață strategii agresive de comportament”, a afirmat Marius Rusu, psiholog în cadrul Programului de combatere a violenței în cadrul Organizației Salvați Copiii.

 

La dezbatere au participat reprezentanţi ai: Parlamentului, Ministerului Educaţiei Naţionale, Ministerului Tineretului şi Sportului, Avocatului Poporului, Serviciului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din Poliţia Capitalei, ANPDCA, CMBRAE, Reprezentanţi ai ambasadei SUA în România, Organizaţia Salvaţi Copiii, Asociaţia Telefonul Copilului, UNICEF, Crucea Roşie, Federaţia Tinerilor din Constanţa, mediator Bruno Demaille, psihologi, sociologi şi alte organizaţii şi specialişti, care se ocupă de prevenirea şi rezolvarea cazurilor de bullying.

Gânduri bune,

Adriana Mitu

Tolba cu jocuri și veselie – idei de jocuri educative

Bine te-am (re)găsit,

Astăzi scriu despre un proiect tare drag mie și anume: Jocul de luni, de la Itsy Bitsy.

Iată că s-au făcut 9 luni de când intru în direct, în fiecare luni dimineață, de la ora 10:30 și povestesc împreună cu prietenii mei dragi, Ruxandra și Marius, la Happy Music, despre jocuri pe anumite subiecte.

Până acum am vorbit despre multe, multe jocuri: jocuri pentru dezvoltarea emoțională, jocuri pentru dezvoltarea celor 8 inteligențe, jocuri senzoriale, jocuri pentru dezvoltarea atenției și a capacității de concentrare și multe alte joculețe simple, amuzante și foarte utile pentru cei mici și cei mari.

M-am gândit să le adun pe toate în acest articol, pentru a fi mai ușor de găsit.

Așadar, te invit să descoperi jocuri pentru nevoile copilului tău. Iată categoriile mai jos:

Jocuri pentru dezvoltarea emoțională

În această categorie am inclus jocuri prin care să sprijini dezvoltarea emoțională a copilului, să îl ajuți să se cunoască mai bine pe el însuși, să descopere mecanisme sănătoase de a face față temerilor, de a se raporta la ceilalți, de a empatiza și așa mai departe.

Interviul poznaș

Emoțiile buclucașe

Încrederea în sine 1

Încrederea în sine 2

Furie

Gestionarea temerilor

Teama de nou

Dezvoltarea empatiei

Recunoștința

Mai multe resurse poți găsi în programul Dezvoltarea inteligenței emoționale, destinat copiilor cu vârsta cuprinsă între 5 și 8 ani, program susținut în orașele București, Pitești și în curând în Ploiești.

 

Relații sănătoase în familie

Aici vei descoperi jocuri pe care le poți juca cu întreaga familie și care ajută la închegarea relațiilor, precum și la o mai bună comunicare între membrii familiei.

Rețeta succesului

Cooperarea în familie

 

Școală

În această categorie sunt incluse jocuri care au legătură cu școala, cu procesul de învățare, dar care ajută și la comunicarea dintre părinte și copil.

Dezvoltarea motivației intrinseci

Cum a fost la școală

Atenție și concentrare

Mai multe resurse poți găsi în programul Learn&Play – Învață eficient și ușor, destinat copiilor cu vârsta cuprinsă între 8 și 14 ani.

 

Inteligențe multiple

Jocurile din această categorie ajută, desigur, la dezvoltarea inteligențelor multiple și veți descoperi categorii de activități pentru fiecare tip de inteligență în parte.

Inteligența verbal-lingvistică

Inteligența naturalistă

Inteligența logico-matematică

Inteligența kinestezică

Inteligența interpersonală

Inteligența intrapersonală

Inteligența vizual-spațială

Inteligența muzicală

Mai multe resurse poți găsi în programul Learn&Play – Învață eficient și ușor, destinat copiilor cu vârsta cuprinsă între 8 și 14 ani.

 

Jocuri senzoriale

Prin intermediul simțurilor ne cunoaștem pe noi înșine și stabilim un contact cu lumea. Aceste jocuri sunt foarte utile, mai ales pentru copiii mai mici (1-3 ani) care sunt în etapa în care integrează simțurile în toate activitățile lor și le dezvoltă.

Tactil

Auzul

Văzul 

Gustul

 

Hai la joacă!

 

Zi cu soare (în suflet),

Adriana

 

P.S: Dacă ți-au plăcut jocurile prezentate, te anunț că acestea sunt doar o mică, mică parte din jocurile pe care le folosim cu cei mici pentru a-i sprijini în dezvoltarea lor cognitivă și emoțională.

Așadar, te invit să descoperi mai multe despre programele noastre, cu un click pe imaginile de mai jos:

5-8 ani

8-14 ani

8 – 16 ani

Călătorie în Țara Emoțiilor (III)

Bine te-am regăsit,

Astăzi pornim din nou în călătorie prin Țara Emoțiilor și aflăm cum să ne împrietenim cu emoțiile noastre, cum să reacționăm când cineva simte o emoție puternică și cum putem să ne descărcăm emoțiile puternice.

Acest material face parte din campania Grădinițe fără bullying, inițiată de Itsy Bitsy și Asociația părinților isteți.

A simți o emoție și a gestiona acea emoție nu este unul și același lucru. Încă din primele luni de viață amigdala – centrul emoțiilor – este complet dezvoltată, adică suntem capabili să simțim toate emoțiile (însă copilul nu simte toate emoțiile din acel moment, ci le „învață” pe parcurs). Însă, gestionarea emoțiilor depinde în special de cortex, partea din creier care se ocupă, printre altele, de autoreglare, autocontrol, luarea unor decizii bune. Această parte ajunge la maturitate la 24-25 ani. Desigur că, este esențial să învățăm să ne gestionăm emoțiile, sau, mai bine zis reacțiile emoționale, acesta fiind un lung proces care implică pași mici, facuți zilnic.

Ne naștem cu picioare, însă acest lucru nu înseamnă că știm să și mergem, ci învățăm apoi. Ne naștem capabili să simțim toate emoțiile, însă învățăm să le gestionăm în timp.

Aș mai adăuga aici că emoțiile NU pot fi controlate, ci doar să gestionăm reacțiile în urma acestora. Nu pot spune: „nu mai sunt furios”, iar furia să dispară, la fel cum și degeaba le spunem copiilor: „nu are de ce sa îți fie frică”, sau „nu trebuie să te superi”. Care dintre noi nu a avut temeri iraționale? Teama de păsări, de pisici, ori de insecte? Faptul că știm că vietățile respective nu ne pot face rău, nu ne ajută să dispară frica. La fel nu dispar nici emoțiile noastre sau ale celorlalți,  doar pentru că le poruncim acest lucru.

Haideți să luăm pe rând, câteva dintre emoții: 

Bucurie – aici aș spune să legăm bucuria și de sentimentul de recunoștință pentru ceea ce avem deja. Ați văzut cum un copil se bucură de lucrurile mărunte, de la un melc găsit în grădină, până la cele 10 minute în care s-a jucat cu părintele său? Și noi, adulții, am avea nevoie să ne amintim mai des de binecuvântările din viața noastră și să cultivăm și în sufletul copiilor sentimentul de recunoștință. Nu-i nevoie să așteptăm ceva special pentru a fi recunoscători, deja avem o mulțime de lucruri grozave pentru care să ne bucurăm.

Iubirea – un sentiment atât de profund și rebel. De ce spun rebel? Pentru că nu alegem ce sau pe cine să iubim, ci pur și simplu iubim. Copiii iubesc natura, animalele, jucăriile. Noi, adulții, de multe ori ne rezumăm doar la oameni.

Uimirea – este esențial să trezim uimirea copiilor în special la școală, în procesul de învățare. Alături de curiozitate, mirarea este una dintre emoțiile primare care ne ajută să descoperim și să ne însușim lucruri noi. Pentru acest lucru avem nevoie să punem informațiile respecrive într-o formă în care copiilor să le fie trezită mirarea, iar dorința de a ști mai mult și mai mult vine de la sine.

Curajul – să le/ne acceptăm temerile ca fiind parte din noi și să le/ne dăm ocazia să le depășească/depășim. Evitând lucrurile de care ne temem ne punem limite (nouă și mai ales copiilor) și nu dăm ocazia curajului să încolțească.

Mândria – de multe ori asociem mândria cu vanitatea, însă a fi mândru de ceea ce ai reușit te ajută să te bucuri de succesul tău și să-ți dorești să-l repeți. Mândria ne ajută să ne celebrăm succesele, să întărim experiența care a creat starea de mândrie și să ne dorim să o repetăm. Este o emoție esențială pentru motivație. Despre mândrie am povestit, pe larg, aici.

Furia – Furia este una dintre cele mai provocatoare emoții, fie că vorbim despre a ne stăpâni propria furie, ori a avea un răspuns adecvat la reacțiile de furie ale celorlalți. Despre furie am povestit, pe larg, aici. Jocuri pentru gestionarea furiei poți găsi aici.

Dezgustul – să fim atenți, conștienți, de ceea ce ne-a provocat reacția de dezgust. Să observăm dacă am asociat-o cu ceva anume și să o analizăm în profunzime. Spre exemplu, atunci când atingerile celorlalți (femei, bărbați, persoane care au o anumită vârstă ș.a.m.d.) ne trezesc dezgust, acest aspect poate ascunde un abuz sexual petrecut în copilărie, de multe ori pe care nu ni-l amintim.

Frica – frica este prietena noastră, ea vrea să ne țină în siguranță și de aceea apare în anumite momente. Doar că, uneori, frica apare și atunci când nu există un pericol real. Desepre frică am povestit, pe larg, aici. Iar jocuri pentru temeri puteți găsi aici și aici.

Tristețea – provocată, în general, de o pierdere. Să ne lăsăm timp și să acceptăm faptul că plângem, chiar și doar emoțional, după lucrul respectiv. Este emoția pe care, alături de bucurie, frică și furie, o descărcăm prin plâns. Desepre tristețe am povestit, pe larg, aici.

Rușinea – Să observăm dacă simțim rușine în special în anumite situații, spre exemplu când vorbim în fața unui public. Să încercăm să găsim momentul în care am legat rușinea de o situație asemănătoare. În general, a fost un moment din copilărie când fie ne-am simțit rușinați, fie adulții ne-au rușinat. Să acceptăm emoția și să o vindecăm povestind despre modul în care ne simțim unei persoane de încredere. Despre rușine am povestit, pe larg, aici.

Ce ar fi oamenii fără emoții? 

Cum ar fi să nu simțim furie, frică, dezgust, tristețe? Dar bucurie, iubire, curaj, mândrie? Nu există o cale să ne amorțim selectiv emoțiile. Nu le putem amorți doar pe cele neplăcute și să le experimentăm pe cele plăcute. Fără emoții am fi lipsiți de conținut, de noi. Imaginați-vă cum este sa vorbești cu o persoană care nu exprimă nicio emoție. Este ca și cum ai comunica cu o mașină, cu un robot. Nu poți forma o relație, o legătură emoțională, cu o mașină.

Ce pot face eu când văd că persoana din fața mea are o emoție puternică și nu știe să o gestioneze? 

Când cel din fața noastră simte o emoție puternică, este esențial să empatizăm cu emoția acestuia, să o validăn, spunandu-i: „înțeleg că te simți trist/furios/temător. Este în regulă să te simți astfel și eu sau altcineva într-o situație similară am avut această emoție”. Negarea emoției ducel la amplificarea ei, spre exemplu dacă îi negăm celuilalt furia, spunându-i: „nu ai de ce să fii furios”, de cele mai multe ori furia persoanei respective se amplifică. În schimb, recunoașterea și validarea emoției duce la conectarea între cele două ființe.

Desigur că, validarea emoției nu înseamnă și validarea comportamentului. Este în regulă să te simți furios, însă nu este în regulă să lovești sau să-i faci rău celuilalt. Aici intervine partea de educație emoțională care îi sprijină pe copii să învețe să își exprime emoțiile asertiv, prin cuvinte. Este esențial ca ei să parcurgă pașii către maturizarea emițională. A fi matur fizic (adult) nu te face matur emoțional. Un adult care atunci când se înfurie lovește, regresează la un nivel de maturitate emoțională specific vârstei de 3-4 ani, când copilul își rezolvă conflictele lovind.

Scopul generației noastre, a adulților de astăzi, este să ne autoeducăm emoțional, să rupem vechile tipare de comportament și să-i educăm și pe copii. Avem o misiune dificilă și fiecare persoană are contribuția ei.

Ce ar mai fi de zis și nu s-a zis despre emoții?

Un subiect amplu despre care mereu mai ai ceva de spus. Aș mai vorbi despre mecanismele de descărcare emoțională și despre rucsacul emoțional al fiecărui copil.

Orice copil are un rucsac emoțional în care „adună” toate emoțiile. Atunci când acestea sunt îndesate în rucsacul său emoțional, ele pot ieși la suprafață ca un vulcan în cele mai neașteptate momente. De aceea, reprimarea emoțiilor, îndesarea lor în rucsacul emoțional, nu este o soluție. Sunt 4 căi de descărcare a emoțiilor: râsul, plânsul, tremuratul și verbalizarea. Copiilor le explic printr-o asociere cu o oală care fierbe pe aragaz. Atunci când ne reprimăm emoțiile (când le îndesăm în rucsac), apa clocotită din interior face capacul să se clatine. Când ridicăm capacul tot aburul iese și presiunea se eliberează. 

Râdem când ne simțim bucuroși, jenați, temători. Plângem de bucurie, de tristețe, când ne înfuriem, când suntem frustrați, când ne speriem. Tremurăm de frică, de furie. Toatea acestea sunt căi prin care eliberăm emoțiile. Dintre toate, plânsul este cea mai puțin plăcută, dar și cea mai eficientă modalitate. Plânsul, la fel ca orice altă modalitate de excreție a organismului – urinatul, defecatul, transpirația – are rolul lui, respectiv să elimine cortizolul, unul dintre hormonii stresului, din organism. De aceea, este esențial să-i ascultăm și să-i îndrumăm pe copii să-și elibereze emoțiile, iar în cele din urmă să ajungă să le exprime asertiv, verbalizându-le.

Mai multe informații despre plâns și crizele de furie ale copiilor puteți găsi în cartea Lacrimi și crize de furie, a Alethei Solter.

Totodată, pe lângă un rucsac emoțional, un copil are și un rezervor de iubire. Dacă acel rezervor este plin, dacă se simte conectat, primește afecțiune și atenție din partea părinților, el este echilibrat și dornic să coopereze. Dacă rezervorul este fisurat sau gol, copilul va avea comportamente care vor reflecta acel gol, unul dintre acestea fiind tendința spre agresivitate și bullying.

Gânduri bune,

Adriana Mitu

Educația este o altă haină pe care o îmbracă iubirea – articol din campania „Scrisul face bine”

Ziua bună,

 

Astăzi m-am hotărât să public pe site un articol care face parte din campania Scrisul face bine. Un proiect la care am avut onoarea să fiu invitată să particip.

M-am simțit mică printre atâția oameni mari. Și mândră pentru că împreună promovăm scrisul de mână și scrisul în general. Împreună facem echipă în slujba educației.

Pentru mine scrisul este deja terapeutic, deși rareori public scrierile mele terapeutice. Iar educația a devenit un mod de viață.

Iată articolul mai jos…

 ______________

Se spune că venim pe lume având cunoaștere absolută, pe care o pierdem la naștere, iar apoi întreaga viață căutăm să o redobândim. Și astfel am dat naștere educației, pentru a ne potoli setea de a ști.

Am putea crede că un copil vine pe lume precum un vas gol, pregătit să fie vărsată cunoașterea în el. Însă un copil vine în primul rând pentru a aduce cunoaștere în această lume. Înainte de a fi elev, fiecare dintre noi a fost profesor, iar fiecare copil de astăzi este un învățător pentru toți cei ce-l înconjoară.

Iată mesajul copilului pentru discipolii și învățătorii săi:

„Mamă, pe tine am venit să te învăț ce este iubirea necondiționată și cum să iubești o altă persoană pentru ceea ce este ea cu adevărat, nu pentru ceea ce ar putea fi. Te învăț acest lucru în primul rând iubindu-te pentru ceea ce ești și nu pentru ceea ce ai putea fi. Pentru că eu văd în tine perfecțiunea, de aceea îți spun: „ești cea mai frumoasă, cea mai bună mamă din lume”. Pentru mine ești, chiar ești!

Tată, pe tine am să te învăț ce înseamnă să fii erou pentru o altă ființă, în același timp învățându-te să fii vulnerabil. Căci cea mai mare putere stă în vulnerabilitate și nu în forța pe care o are un om. Uită-te la mine, tocmai pentru că sunt atât de vulnerabil simți nevoia să mă protejezi. Și cât de vulnerabil ai să înveți și tu să fii în fața mea, cum poate n-ai mai fost niciodată până acum.

Dascălule, pe tine am venit să te învăț cum să asculți, să înțelegi și să respecți înainte de a educa. Am venit să-ți ofer un dar atât de frumos, darul de a schimba vieți și de a șlefui minți, ascultând suflete. Cuvântul tău va deveni cuvântul meu și mult timp după ce tu n-ai să mai fii pe acest pământ, cuvântul tău va rămâne rostit, căci eu am să-l spun copiilor mei și ei la rândul lor îl vor spune copiilor lor. Am venit să-ți dăruiesc veșnicia.

Acum că v-am împărtășit fărâma de cunoaștere ce mi-a mai rămas după ce-am venit pe lume, sunt pregătit să îmi dați din înțelepciunea voastră, căci ea este lumina care-mi va călăuzi pașii pe drumul dintre azi și mâine. Însă, înainte de a porni pe acest drum, am să vă cer să vă reamintiți la fiecare pas că voi creșteți un om și nu educați un copil neștiutor. Și întrebați-vă ce fel de om vreți să modelați și care sunt acțiunile care vă duc într-acolo. Căci fiecare acțiune a voastră are ecouri în viitorul meu.

Iar dincolo de toate lecțiile pe care mi le dați despre viață, eu ascult și primesc mai ales modelul vostru.

Pentru că singura formă de educație este prin puterea exemplului personal. Eu n-am să devin ceea ce mi se spune să devin, n-am să devin ceea ce sunt învățat și îndrumat, eu am să devin negreșit ceea ce voi sunteți astăzi. Așadar, nu uitați să vă educați în primul rând pe voi, pentru că educându-vă pe voi, de fapt mă educați pe mine.

Cel mai mare dar pe care mi-l puteți face este să mă ajutați să gândesc pentru mine însumi, să mă ajutați să învăț să iau decizii bune, să mă lăsați să greșesc pentru ca data viitoare să știu mai bine. Știți, dragii mei, eu nu am nevoie de răspunsuri corecte, eu am nevoie să-mi aflu singur răspunsurile și să pot raționa pentru mine însumi, căci n-aveți să-mi fiți toată viața alături să mă ghidați la fiecare pas. Să nu credeți că nu sunt capabil să fac acest lucru, pentru că vă înșelați.

Fiți blânzi cu judecata pe care o am acum, căci este cea pe care o pot avea în acest moment și pentru vârsta mea. Îmi doresc să știți că eu fac pe cât de bine pot face în fiecare clipă și de aceea vă am pe voi pentru a-mi îndruma pașii spre mai bine. Nu-mi spuneți că pot mai mult, dar nu vreau, pentru că eu vreau, chiar vreau să fiu cea mai bună variantă a mea în fiecare moment. Astăzi știu mai multe decât am știut ieri și mâine voi ști mai bine decât am știut astăzi. Apreciați-mi efortul depus, nu doar rezultatele.

Nu vă-ndoiți de dorința mea de cunoaștere, pentru că ea este acolo și arde în mine. Am nevoie de înțelepciunea voastră, la fel cum am nevoie de afecțiunea voastră, de atenția și de timpul vostru. Tot ceea ce trebuie să faceți este să mi-o oferiți și să nu aveți așteptări de cum vor încolți semințele pe care le-ați sădit.

Dragii mei dascăli, dragii mei discipoli eu sunt diferit și unic pe acest pământ, nu încercați să mă asemănați cu ceilalți. Eu am o inteligență nativă, am venit cu daruri sub forma abilităților mele naturale, pe care mai târziu vreau să le ofer celorlalți. Nu încercați să-mi găsiți cusur la ele. Vă rog să nu-mi îngrădiți potențialul înnăscut și să construiți pe plusurile și nu pe minusurile mele. Căci plusurile mele sunt cele ce mă vor face neprețuit pentru societate.

Nu mă comparați cu un altul care poate mai mult ca mine. Comparația nu face altceva decât să-mi știrbească din frumusețe și strălucire, în timp ce aprecierea mă face mai frumos și mai sclipitor decât sunt în prezent. Nu mă comparați pentru că mă doare neputința mea și faptul că nu mă pot ridica la nivelul așteptărilor voastre.

Nu vreau nici să găsiți vinovați pentru neputințele mele, căci lucrul acesta este atât de lipsit de importanță pentru mine. Să-mi spuneți că sistemul educațional este de vină, că unul dintre profesori sau toți sunt de vină, că poate chiar părinții sunt de vină pentru nereușita mea. La ce bun să caut vinovați? Eu nu vreau vinovați, eu vreau modele! Nu vă-ndoiți de rezistența mea și de capacitatea de a face față provocărilor. Eu nu sunt o victimă, eu sunt un învingător! Priviți-mă astfel.

Ascultați-mă când vă vorbesc, chiar ascultați-mă pentru că am ceva important să vă spun de fiecare dată. Ascultați-mă și când nu vorbesc, pentru că prin tăcere eu rostesc ceea ce nu pot pune în cuvinte, dar vedeți în faptele și în comportamentul meu.

Să știți că eu cred cu tărie că singurul obiectiv al vostru, al fiecăruia dintre voi, este ca eu să devin un om fericit și de succes, așa cum eu însumi definesc succesul. Pentru că tot ceea ce faceți ar fi în van fără acest țel măreț.

Nu uitați că am venit deopotrivă pentru a primi și a dărui cunoaștere și pentru a vă ajuta pe voi să fiți maeștri. Căci ce fel de maestru este acela care nu are elevi? Acesta este darul meu pentru voi.

Dacă vreți să investiți în viitorul meu, atunci investiți în educația mea și a voastră. Nicio investiție nu este mai durabilă și mai plină de recompense decât cea din care acumulezi cunoaștere. Prin educație voi îmi dăruiți iubire. De fapt, educația este o altă haină pe care o îmbracă iubirea pe această lume.“

 ______________

365 de oameni vor scrie despre educație, despre valori, despre profesori adevărați și școală. În fiecare zi, timp de un an, veți găsi articolele acestora, pe site-ul scrisulfacebine.ro.

Un proiect care ascunde o muncă titanică în spate și care merită urmărit.

Urmărește articolele Scrisul face bine, aici: https://www.scrisulfacebine.ro/.

 

Gânduri bune,

Adriana