Bună draga mea,

Te-ai confruntat până acum cu agresivitatea copilului tău? Cum ai reușit să-i stăpânești aceste impulsuri? 

Ai înțeles emoția ce a declanșat manifestarea agresivă, sau ai încercat să te concentrezi asupra momentului prezent și cum să-i corectezi și controlezi comportamentul?

S-a mai repetat această situație de atunci? Mai mult ca sigur da, într-o formă mai vizibilă – agresivitate fizică sau verbală, sau mai puțin vizibilă – comportament pasiv-agresiv.

Agresivitatea copiilor este într-adevăr un subiect spinos, ce necesită multă atenție din partea părinților și înțelegerea mecanismelor care determină acest comportament, pentru a-l ajuta pe copil să depășească momentele în care este agresiv.

Ceea ce puțini părinți știu este că în spatele agresivității se ascunde sentimentul de teamă, o teamă pentru un lucru pe care copilul îl percepe ca fiind un potențial pericol, ce-i amenință existența. Deși la prima vedere poate nu înțelegi logica din spatele fricii sale, amintește-ți că temerile umane sunt iraționale și 90% dintre lucrurile de care te temi nu se vor întâmpla niciodată. Poate și ție îți este frică de înălțime, deși în momentul respectiv ești protejată și nu există riscul de a cădea, sau ți-e teamă de înec, deși nivelul apei este mic și nu există un pericol real.

La fel se întâmplă și cu cel mic, el simte teamă și pentru a face față situației va alege între cele două strategii – luptă sau fugă. Agresivitatea este rezultatul primei opțiuni, în cea de-a doua situație copilul recurgând la izolare, la a se închide în el însuși. 

Așa că mai poți fi supărată sau deranjată de comportamentul unui copil care acționează din teamă? Cu siguranță nu.

Totodată, un răspuns agresiv poate ascunde în spatele său frustrare, furie, iritare, iar agresivitatea este modalitatea de exprimare a acestui sentiment. Cortexul prefrontal, responsabil cu autoreglarea și autocontrolul nu este dezvoltat complet la copii, aceasta fiind partea din creier care ajunge la maturitate cel mai târziu. Un cortex prefrontal matur este responsabil, printre aletele, și de controlul impulsurilor.

Un alt factor binecunoscut, ce stă în spatele agresivității, este imitarea comportamentelor pe care copilul le vede în jurul său, dacă el vede agresivitate atunci va reproduce fidel acest comportament. Când copilul este agresiv, nu-l vor ajuta pedepsele fizice sau țipetele pentru a se corecta. Nu poți răspunde la agresivitate cu agresivitate și să te aștepți ca cel mic să se calmeze și să învețe să se controleze.

Și atunci ce poți face?

În primul rând să înțelegi emoțiile copilului și să nu-i pui eticheta de copil rău, neascultător, violent și așa mai departe. Acest lucru presupune să nu iei personal tot ceea ce-ți spune copilul, el doar își manifestă emoțiile cum știe mai bine. 

Copiii au deseori schimbări de comportament. La centru, când mă joc cu un copil, în interval de 10 minute acesta îmi poate spune că îi place foarte mult de mine, apoi că mă iubește, apoi că nu mă suportă și că vrea să fie lăsat în pace, iar apoi din nou că îi place să se joace cu mine. Nu iau personal cuvintele auzite, deși de multe ori poate ele nu sunt cele mai frumoase, sau plăcute.

A-l învăța pe copil să-și exprime emoțiile și mai apoi să le stăpânească este cel mai important pas pe care-l poți face în această direcție. Agresivitatea nu este o manifestare ce dispare peste noapte, nu există un leac rapid și miraculos.

Creează un plan, la fel cum este un plan de nutriție, care-l ajută pe copil să fie sănătos fizic. Construiește un plan de nutriție emoțională, care să-i hrănească copilului nevoile afective și să-l ajute să se dezvolte sănătos din punct de vedere emoțional. Acest plan este unul pe termen lung, dar care va avea rezultatele dorite. Propune-ți ca în fiecare zi să-i dedici timp copilului pentru a-l ajuta să se conecteze, 10 minute de afecțiune și atenție oferite dimineața pot face minuni.

Care sunt lucrurile concrete pe care le poți face pentru diminuarea agresivității?

În primul rând să te asiguri că rezervorul emoțional al copilului este plin. În al doilea rând să te conectezi emoțional cu cel mic, să-i oferi siguranță, iubire necondiționată, afecțiune pentru ca el să înflorească. O cauză frecventă a agresivității copiilor și a oamenilor în general, este apariția sentimentului de deconectare de ceilalți, de separare. Agresivitatea este o modalitate prin care copilul vrea să-ți atragă atenți că ceva este în neregulă, că nu simte că primește suficientă atenție, că nu i se vorbește în limbajul său de iubire și că rezervorul lui emoțional este fisurat sau gol. Am scris un articol pe această temă aici: Află care este limbajul de iubire al copilului tău.

Un alt lucrur pe care-l poți face este să transpui situația respectivă într-un joc. Copiii înțeleg foarte repede și ușor dacă li se vorbește în limbajul lor, respectiv limbajul jocului. Folosește două păpuși pentru a imita o situație în care una dintre ele este agresivă. Implică-l pe copil în acest joc, întreabă-l ce părere are, cum ar trebui să procedeze? Acesta va face rapid legătura cu experiențele sale și va încerca să aplice morala și în viața reală. 

Așa cum am spus de multe ori agresivitatea provine din teamă, din sentimentul de inferioritate. Copiii bătăuși sunt cei ce simt frică în situațiile sociale, se simt lipsiți de putere în diverse momente și de aceea încearcă să domine prin forță. Pentru a nu ajunge atât de departe, asigură-te că cel mic își ia puterea din jocurile cu tine. Lasă-l să fie el cel ce câștigă mereu, să fie eroul, în timp ce tu ești personajul negativ, care pierde întotdeauna în ciuda eforturilor depuse. Din aceste jocuri copilul își ia puterea și astfel nu va mai simți nevoia de a se valida în fața celorlalți, prin agresivitate.

Agresivitatea nu trebuie privită ca un lucru bun sau rău, ci ca pe un semnal de alarmă pe care copilul îl trage pentru a-și atenționa părinții asupra unor carențe emoționale sau afective pe care le are. Agresivitatea este și o formă de manifestare a unor emoții și de exteriorizare, precum și de testare a unor noi limite, ale sale și ale celorlalți. Și nu uita că cea mai simplă cale de a-l învăța pe copil este prin puterea exemplului personal.