Bună dimineața dragilor,
 
 
 Revin cu un nou articol din seria „Învață-i pe cei mici să-și seteze obiectivele”.
 
Pe ultimul îl găsești aici:
 
 
Iar astăzi vorbim despre tehnica vizualizării obiectivelor. 
 

vizualizarea obiectivelorExistă două categorii de oameni în lume: cei ce fac lucrurile să se întâmple și cei cărora li se întâmplă lucruri. Cei pasivi sunt acei oameni care nu visează niciodată, care nu au un țel, ei doar trăiesc de dragul de a trăi. Sunt de fapt pasiv-agresivi pentru că ei sunt cei care spun că luptă mereu cu greutățile vieții. Știți cu toții acei oameni care au o serie de întâmplări nefericite și nu par să se oprească din drumul lor. Cei activi, sau proactivi la viață sunt cei ce visează, cei ce pun lumea în mișcare, cei ce mută munții din loc pentru că au scopuri atât de mărețe încât le schmbă viața și altora, nu doar pe a lor.  

 
Tu cum îți dorești să fie copilul tău, pasiv-agresiv sau proactiv? Mai mult ca sigur răspunsul este proactiv, cu toții ne dorim un viitor plin de succes pentru micuții noștri. Cum le ghidăm pașii astfel încât ei să crească încă de mici cu această viziune de a face lucrurile să se întâmple? Dragă mămică, eu te îndemn să îți lași copilul să viseze, să vizualizeze cele mai mărețe scopuri pe care și le poate imagina și să-l încurajezi ori de câte ori ai ocazia.  
 
 
Foarte probabil ai mai auzit de acest concept până acum, acela de a-ți vizualiza obiectivul pe care ți l-ai propus. Nu știu cum este în cazul tău, dar eu am aflat de această tehnică foarte târziu, după ce-mi finalizasem toate studiile. De ce atât de târziu? De ce nu se spune despre acest lucru și în școli, măcar la ora de dirigenție dacă nu la o materie separată destinată exclusiv dezvoltării personale?
 
 
Un secret al planificării obiectivelor este acela de a te vizualiza deja în situația dorită de către tine. Toți copiii își explorează cu ușurință creativitatea spre deosebire de adulți care se autoclasifică în două categori – creativi și restul. Creatvii sunt cei care își lasă imaginația să curgă, fară a gândi sau analiza ceea ce fac, pe când ceilalți trăiesc cu impresia că nu au această abilitate pentru simplul fapt că nu și-au mai accesat-o încă din copilărie. Iar creativitatea este o caracteristică esențială într-o lume care se schimbă și evoluează rapid.
 
 
Pentru micuțul tău va fi foarte ușor să-și imagineze în detaliu ce va simți atunci când va câștiga primul loc la concursul de pian, de exemplu. Doar intreabă-l și ai să vezi. Seara înainte de culcare discutați câteva minute despre obiectivul lui și lasă-l să adoarmă cu acest gând. Pune-i intrebări pentru a picta imaginea cu lux de amănunte în subconștientul său. Cum este zgomotul aplauzelor din sală? Cum îl privesc spectatorii? Pe diploma pe care a primit-o ce scrie? Și foarte important ce emoție simte el în acel moment? În tehnica vizualizării elementul cheie este să incluzi emoția pentru a amplifica și grăbi procesul de materialzare.
 
 
Vei vedea ca micuțul tău va adormi cu zâmbetul pe față, iar în timpul nopții subconștientul lui va procesa informatia și va încerca să gasească metode de a atinge scopÎul propus. A doua zi dimineață copilul se va trezi cu o atitudine pozitivă, plin de energie, gata să înceapă o nouă zi cu mai multă determinare și entuziasm.  
 
 
Îți propun să încerci și tu acesată modalitate de vizualizare, dacă încă nu ai făcut-o până acum și să vezi diferența atât în vața ta cât și a copilului tău.

Cu drag,

Adriana

Posted in: Fără categorie

Lasa un comentariu