Dragile mele,

Scriu această postare pentru că arde la nivel social. Citesc tot mai multe articole despre încrederea în sine și cum ne impactează aceasta viața. Din experiența personală vă pot spune că atunci când ai încredere în tine și rezultatele sunt pe măsură. Succesul este direct proporțional cu nivelul încrederii pe care o ai în tine.

Am lucrat cu mai mulți „copii” de douăzeci și ceva de ani și majoritatea aveau o joasă stimă de sine. Acum întrebarea mea este de ce? De ce ne creștem copiii astfel? Și mi se pare tare amuzant când citesc articole în care unii experți ne spun că dacă îi lăudăm prea mult sau le sărbătorim orice succes aceștia vor deveni delăsători mai târziu.

Dacă într-adevăr ar fi așa, tare mult mi-ar plăcea să înțeleg de ce atunci când copiii de ieri devin adulți, mulți dintre ei se confruntă cu această provocare și parcă le citești pe față acel „nu sunt suficient de bun”.

Încrederea în sine este un factor cheie în succesul oricărui om și este poate cea mai importantă valoare pe care o transmitem copiilor noștri. Încrederea și stima de sine sunt două lucruri diferite, stima de sine este o componentă a încrederii de sine, împreună cu acceptarea de sine și imaginea de sine.

Până la șapte ani încrederea în sine nu este formată, iar copilul este modelat de mediul în care trăiește și de oamenii din jurul său. După această vârstă copilul începe să fie conștient de el însuși, iar încrederea în sine va fi deja formată, așadar impactul celor șapte ani de acasă este unul major. Dacă noi îi spunem copilului că este rău, neascultător, timd, agitat el va crede aceste lucruri și-și va asuma titlurile atribuite.

Dacă atunci când greșesc îi certăm fără a le întări încrederea în ei înșiși, vor considera că deciziile lor nu sunt bune și treptat își vor pierde încrederea în ei.

Dar ce să facem când greșesc? Nu-i putem lăsa să repete un comportament care nu le este benefic doar din teamă de a nu le vătăma încrederea în ei.  O alternativă bună este aceea de a analiza împreună situația respectivă “la rece”, ca și cum am vorbi despre o întâmplare în care niciunul dintre noi nu este implicat.

Să luăm exemplul unui copil care fură bani de la părinții săi, acesta este un exmplu de comportament care nu îi va fi benefic în viitor și totuși este o situație destul de des întâlnită în rândul copiilor, poate și tu ai facut acest lucru când erai mică. Important este să înțelegi motivația din spatele acțiunilor sale și să îl întrebi ce părere are despre acest comportament.

Cu siguranță nu se va simți mândru și va conștientiza că ceea ce face nu este bine nici pentru el nici pentru cei din jurul său, dar lasă-l pe el să ajungă la această concluzie, nu o împacheta ca pe un adevăr general acceptat de societate pe care trebuie să și-l asume fie că îi place sau nu și apoi să se corecteze. Pune-i întrebări precum: “care este părerea ta despre ceea ce ai făcut?”, “crezi că aceasta este cea mai bună cale prin care puteai să obții bani respectivi, sau să ne atragi atenția, sau să te simți matur și independent?”, “tu cum te-ai simți dacă un prieten ți-ar fura banii din ghiozdan?”, “ce altă soluție mai vezi acum la situația aceasta?”.

Având această atitudine atunci când copilul greșește nu îi vei leza stima de sine, întrucât el este cel ce conștientizează consecințele acțiunilor sale, așadar dă dovadă de maturitate și arată că este stăpân pe sine, mesajul pe care îl primește în acest caz este “am greșit, însă am conștientizat greșeala mea și eu am luat decizia de a nu o repeta”.

Este o situație de genul câștig-câștig, șansele ca el să repete acel lucru sunt mult mai mici decât dacă l-ai pedepsi. Spre finalul discuției, atunci când el este pe deplin conștient de greșeala sa, îl poți chiar întreba care este modul prin care el decide să-și răscumpere fapta.  Să nu fii surprinsă dacă va lua hotărârea să te ajute la treburile casnice timp de o săptămână, iar la sfârșitul acestei perioade îți va înapoia banii pe care i-a luat de la tine.

Așa cum spuneam și mai sus, imagine de sine pâna la vârsta de șapte ani se formează prin prisma celorlalți și este foarte important să-i alimentăm copilului această imagine cu aspect pozitive și realiste care să-i crească încrederea îm sine.  Spun realiste pentru că am tot auzit în ultima perioadă de o teamă a părinților de a nu-i supraevalua pe copiii lor, riscând ca aceștia să fie răsfățați și să devină delăsători.

Un lucru pozitiv pe care i-l poți spune este de exemplu că este perseverent în ceea ce dorește să obțină și nu încăpâțânat, iar un lucru realist este că el are o ureche muzicală foarte sensibilă și nu că el cântă la fel de bine ca Pavarotti. Vezi diferența? A-ți complimenta copilul înseamnă a-i asigura o bună imagine despre el însuși care în același timp este și realist.

Atenție la mesajul pe care i-l comunică și tatăl său, sau orice altă persoană care se ocupă de creșterea lui. Dacă tu îi spui că el este într-un fel, iar altcineva îi spune exact opusul, copilul  nu va ști pe cine să creadă și va fi debusolat, iar mai târziu vei vedea o instabilitate a imaginii de sine. Va avea momente în care se va simți încrezător în el însuși și momente în care va simți contrariul. Discută cu partenerul tău și încercați să găsiți împreună un mesaj comun pe care să i-l spuneți micuțului, armonizarea acestui mesaj va întări stima de sine a copilului vostru.

Nu uitați și de puterea exemplului personal. O mamă cu o încredere în sine ridicată își va educa copilul cu aceeși mentalitate, așadar lucrează cu tine, lucrează zilnic pentru că doar așa putem….