Bună draga mea,

„În acest articol nu voi oferi răspunsuri, voi adresa doar întrebări. Întrebări ale căror răspunsuri te-ar putea ajuta să conștientizezi o realitate ascunsă a percepțiilor tale, dar care totodată te vor face să te gândești la aceste adevăruri profunde.

Atenție însă, pentru că unele dintre răspunsuri pot săpa răni în suflet.

Nu cerem prea mult de la copii atunci când ne supărăm pentru că greșesc și pentru faptul că nu au sistemele noastre de referință și experiența anilor care a dus la formarea acestora? Câți ani ți-a luat să ajungi aici? Nu crezi că-i prea devreme să ai aceste pretenții de la copilul tău?

Nu cerem prea mult de la copii atunci când ne așteptăm să-și verbalizeze sentimentele și totuși noi suntem atât de stângaci, chiar muți uneori, când încercăm să exprimăm ceea ce simțim? De câte ori ai preferat să nu-i vorbești unei persoane care te-a supărat sau enervat, lăsând comportamentul tău să grăiască pentru tine?

 Nu cerem prea mult de la copii dacă ne așteptăm să-și controleze agresivitatea, iar noi îi pedepsim pentru actele lor de violență, tot prin violență?

Nu cerem prea mult de la copii dacă ne mâniem pentru că ne resping, dar uităm că la rândul nostru i-am respins atunci când am fost prea ocupați sau prea obosiți pentru a le acorda atenție, poate când ei aveau cea mai mare nevoie de aceasta? 

Nu cerem prea mult de la copii dacă vrem să fim tratați cu respect, dar noi uităm să-i respectăm? Ne așteptăm ca cei mici să ne spună „mulțumesc” și „te rog frumos”, dar noi le spunem aceste cuvinte?  Vrem să fim respectați pentru că suntem oameni mari, iar ei sunt oameni mici, însă sunt oare mai puțin oameni decât noi? Și dacă da, ce-i face să nu merite acest respect, pe care totuși unei persoane necunoscute i-l oferim fără ezitare?

Nu cerem prea mult de la copii atunci când vrem ca ei să-și controleze mânia, iar noi țipăm la ei pentru a-i liniști? 

Nu cerem prea mult de la copii dacă noi vrem ca ei să aibă o judecată bună și să discearnă între bine și rău, dar noi luăm toate deciziile pentru ei, fără alte explicații? Vrem să fie obedienți sau raționali? Marionete sau oameni cerebrali? Crezi că marionetele au minte și sisteme de valori?

Nu cerem prea mult de la copii atunci când vrem să aibă încredere în noi, dar noi nu ne respectăm promisiunile făcute? 

Nu cerem prea mult de la copii atunci când ne supărăm pentru că ne mint și ne ascund adevărul, iar când ni-l spun avem grijă să fie pedepsiți pentru greșelile lor? Noi am mințit vreodată pentru a scăpa de consecințe? Noi am mințit vreodată din teamă și nu din rea-credință?

Nu cerem prea mult de la copii atunci când vrem să fie sinceri cu noi, însă noi nu suntem sinceri cu ei?

Nu cerem prea mult de la copii atunci când vrem ca ei să ne asculte, dar noi nu-i ascultăm pe ei?  Le spunem „ascultă-mă când vorbesc cu tine”, dar noi îi auzim când ne vorbesc? Îi auzim cu adevărat?

Nu cerem prea mult de la copii când ne așteptăm să aibă încredere în ei înșiși, să fie siguri pe ei, iar noi îi criticăm la fiecare pas? Sincer, tu cât de motivată te simți de criticile pe care le primești de la apropiații tăi? Prinzi aripi când le auzi și devii încrezătoare în forțele tale?

Nu cerem prea mult de la copii atunci când le minimalizăm temerile și-i obligăm să le înfrunte? Tu ai temeri iraționale, pe care le trăiești în mod repetat, chiar dacă nu există un pericol în acel moment? Cât de înspăimântătoare ți se par?

Nu cerem prea mult de la copii atunci când le reproșăm că nu sunt așa cum am vrea noi să fie, dar ei ne iubesc și ne acceptă așa cum suntem?

Nu cerem prea mult de la copii? „

Pasaj din cartea Puterea părinților. Succesul copilului tău depinde de tine.