Bine te-am (re)găsit,

Tu ce îți amintești din copilărie?

Eu îmi amintesc cât de fericită am fost când am găsit prima oară sub brad o păpușă îmbrăcată într-o rochiță maro cu flori albe, care-și dădea ochii peste cap când o culcam pe spate.

Îmi amintesc și cât de frică mi-a fost de câinele care nu cred că era mai mare decât o geantă plic, dar care lătra la mine cu înverșunare și care mi se părea tare hotărât să mă mănânce.

Îmi mai amintesc și cum mama a întârziat la prima mea serbare de la grădiniță și am spus poezia mai mult plângând.

Ce au în comun toate aceste amintiri?

Ai ghicit … emoții.

Care este legătura dintre memorie și emoții?

Ne amintim acele lucruri care au avut încărcătură emoțională pentru noi, fie că au fost emoții plăcute, sau mai puțin plăcute.

Hippocampus-ul (partea creierului responsabilă cu memoria de lungă durată) se află în sistemul limbic (creierul emoțional), astfel că amintirile noastre sunt strâns legate de emoțiile pe care le trăim.

Hippocampus-ul recunoaște fața unei persoane, în timp ce amigdala (responsabilă cu emoțiile) îți spune dacă placi, sau nu, persoana respectivă și ce intenții ar putea avea.

Emoțiile joacă un rol foarte important în viața noastră, ele fiind catalizatorul unei vieți fericite, sau, din contră, a uneia trăite în “faliment” – “faliment” financiar, profesional, sentimental.

Un copil, la fel ca și un adult, este capabil să simtă toate emoțiile, însă nu știe cum să le gestioneze, să le recunoască la ceilalți și să formuleze un răspuns corespunzător la acestea.

Un copil nu are capacitatea până la o anumită vârstă să-și gestioneze propriile emoții. Aceste abilități se dobândesc în timp, însă maturizarea fizică nu vine întotdeauna cu o maturizare emoțională.

Pentru ca un copil să fie capabil să învețe, el trebuie să fie la nivelul de maturitate emoțională specific vârstei sale. Acest lucru înseamnă că el trebuie să își stăpânească anxietatea, să își poată gestiona furia,  să aibă autocontrol, să dezvolte reziliență la schimbările din viața sa.

Care sunt cele 6 emoții de bază?

Cele 6 emoții de bază sunt: frică, furie, tristețe, dezgust, surpriză și bucurie. Ele sunt exprimate la fel, indiferent de cultura din care facem parte, astfel că sunt ușor de recunoscut și înțeles atunci când le vedem la ceilalți.

Cum dezvoltă copiii reacții de răspuns la propriile emoții?

• Din felul în care adulții răspund la emoțiile lor

Copiii învață să-și gestioneze propriile emoții din felul în care adulții răspund la emoțiile lor. Dacă unui copil îi este teamă, iar tatăl îi neagă emoția, spunându-i: “nu are de ce să-ți fie teamă”, copilul va simți în continuare teamă, însă va crede că este ceva în neregulă cu el pentru că se simte astfel, va încerca să-și ascundă emoția în viitor și va dezvolta mecanisme de apărare care pot fi sănătoase, sau nu.

Amigdala înregistrează tipare emoționale în relația copil-părinte, pe care copilul le folosește mai târziu în viață.

• Din felul în care părinții și ceilalți adulți își gestionează emoțiile

Copiii sunt foarte sensibili la limbajul nostru non-verbal (gesturi, mimică, postură …). Ei percep chiar și cele mai fine schimbări de stare sau de atitudine, mai ales când este vorba despre mamă sau tată. Să ne amintim că și noi simțeam când ceva era în neregulă cu părinții noștri, chiar dacă aceștia ne asigurau că sunt bine. Copilul scanează permanent și adună informații care îl vor ajuta să-și construiască tipare de gestionare emoțională.

Spre exemplu, va observa modul în care părinții reacționează după un eșec profesional: cum se comportă aceștia, care este atitudinea lor și dacă vor încerca să găsească soluții sau vor da vina pe ceilalți pentru nereușita lor. Toate aceste reacții sunt codificate și stocate în subconștientul copilului, pentru a putea fi folosite mai târziu în relaționări și situații similare.

• Din modul în care adulții reacționează la emoțiile celorlalți

Dacă mama ridică tonul la vânzătoarea de la magazin pentru că aceasta a avut o atitudine nepotrivită, atunci copilul învață că este în regulă să răspundă astfel la emoțiile celor din jur.

Ce reprezintă inteligența emoțională?

• capacitatea de a recunoaște propriile emoții, precum și emoțiile celorlalți
• capacitatea de a-ți gestiona emoțiile, precum și cea de a le exprima într-un mod corespunzător
• abilitatea de a răspunde adecvat la emoțiile celorlalți

O bună inteligență emoțională îl ajută pe copil să formuleze reacții adecvate la emoțiile celorlalți. Acest lucru înseamnă, spre exemplu, ca un copil să aleagă să nu răspundă la violență, tot cu violență, sau să nu se lase influențat de grupul de prieteni pentru a consuma tutun, alcool, droguri, din teama de a nu fi respins.

Copilul cu o inteligență emoțională ridicată are încredere în el însuși și este adaptabil la schimbări.

Încrederea în sine este un alt factor care contribuie la succesul său viitor.

O persoană cu încredere în sine crescută este mult mai deschisă să încerce lucruri noi, va avea tendința să își revină mai bine după eșec și este mai perseverentă în fața provocărilor. Acești oameni atribuie eșecul unui efort insuficient, sau unei lipse de informații/abilități care se pot dobândi sau perfecționa. Sunt orientați spre găsirea soluțiilor și rezolvarea problemelor. Adaptabilitatea la schimbare presupune flexibilitate și abilitatea de a face față noilor provocări.

Poți descărca gratuit 10 Jocuri pentru dezvoltarea inteligenței emoționale a copiilor și familiilor: