Bine te-am (re)găsit,

Prima parte a acestui articol o poți găsi aici: Ce reprezintă perioada în care copiii folosesc cuvinte urâte?

Acum revin la întrebarea: Ce soluții avem atunci când îi auzim pe cei mici spunând astfel de cuvinte?

Să ne îndreptăm atenția spre noi înșine și să ne dăm seama dacă am folosit astfel de cuvinte în prezența copilului, sau chiar adresate lui.

Nu ne putem aștepta ca cei mici să nu-și spună cuvinte grele între ei, sau să ne adreseze nouă astfel de cuvinte, dacă noi le folosim în discuțiile cu ei sau le adresăm celorlalți. Iar aici intervine și respectul în comunicare.

Un copil învață să-i respecte pe ceilalți dacă el este respectat la rândul său.

Pentru copiii foarte mici, care testează limitele și încărcătura cuvintelor, este mai ușor și eficient să îi educăm prin joc.

Un joc pentru o astfel de situație ar suna cam așa. Când copilul folosește un cuvânt urât îi spunem: „Ia te uită ce cuvânt ai găsit. Uite, pe ăsta îți dau voie să-l folosești, dar să nu spui niciodată «bibistrocel»”. În acel moment copilul începe să folosească cuvântul „bibistrocel”, uitând de cel pe care tocmai l-a spus.

Este important să ne conectăm înainte de a educa și nu invers. Avem tot timpul la dispoziție să-l corectăm, după ce ne-am conectat 5-10 minute. Dar nu poți educa niciodată un copil deconectat. Copilul va fi mult mai deschis să ne asculte îndrumările după ce se va simți conectat.

Atunci când cuvintele respective sunt folosite în situații de stres, spre exemplu când un alt copil îi ia jucăria preferată sau îl lovește, este de ajutor descărcarea prin plâns. Copilul își poate elibera emoțiile puternice prin plâns și astfel să nu mai folosească cuvintele pentru a exprima furtuna din interiorul său. De aceea, este important să punem o limită blândă și să-i oferim un spațiu sigur în care se poate descărca.

Atunci când copiii folosesc cuvinte grele cu scopul de a-i „răni” pe ceilalți, să ne amintim că ei se simt „răniți” și deconectați la rândul lor și nu știu cum să-și stăpânească emoțiile atât de puternice.

Dacă nouă, adulților, ne este atât de greu să ne controlăm propriile emoții, cam cât de greu îi poate fi unui copil care nici măcar nu are capacitatea fizică pentru a face lucrul acesta, deoarece partea creierului responsabilă cu autocontrolul (cortexul prefrontal) nu a atins maturitatea ?

Stăpânirea emoțiilor este un punct esențial atunci când vorbim despre maturitatea emoționlă, însă noi, copiii de ieri și adulții de astăzi, nu am primit o educație în acest sens. Iar rezultatele se pot vedea astăzi, observând modul în care oamenii din jurul nostru își gestionează emoțiile puternice.

Un copil este capabil să simtă furie la fel ca un adult, doar că el nu are mecanismele necesare pentru a formula un răspuns corespunzător, iar uneori va alege să-și descarce această furie folosind cuvinte urâte. Putem valida emoția, fără a valida comportamentul, dar ghidându-l spre o altă modalitate de exprimare a acesteia.

Revenind la partea de început a articolului, un model foarte bun în gestionarea emoțiilor ești chiar tu,  pentru că un copil învață să răspundă la propriile emoții în trei modalități:

• Din felul în care adulții răspund la emoțiile lui
• Din modul în care părinții și ceilalți adulți își gestionează propriile emoții
• Din felul în care adulții reacționează la emoțiile celorlalți.

Pe această temă am scris un alt articol aici: Inteligența emoțională – Cum dezvoltă copiii reacții de răspuns la propriile emoții?

Cuvintele urâte pot fi o formă de a testa limitele, o curiozitate sau o modalitate stângace de a-și elibera emoțiile puternice. Oricare ar fi motivul, trebuie să ne înarmăm cu răbdare și să ne amintim mereu că educația este un proces care durează mulți ani, un proces cu suișuri și coborâșuri și cu pași mici. Iar fiecare pas ne îndreaptă într-o anumită direcție. Important este să știm mereu încotro ne îndreptăm, iar obiectivul este ca el, copilul, ajuns adult, să fie fericit cu cine este, cu omul care a devenit.