Dacă ai ratat prima parte a articolului, o poți citi aici: Relațiile sănătoase își au rădăcinile în copilărie – I.

Ești de acord cu mine că o mare provocare în viața fiecărei persoane o reprezintă relațiile cu ceilalți, fie că discutăm de relații profesionale sau personale?

În urmă cu câteva decenii reperele erau altele – oamenii erau preocupați de satisfacerea nevoilor de bază, iar, de cele mai multe ori, aveau același loc de muncă întreaga viață și un pertener de cuplu lângă care rămâneau indiferent de cum era relația respectivă.

Astăzi lucrurile stau puțin diferit, în sensul în care oamenii nu mai rămân în relații care nu le aduc bucurie, fie ele personale sau profesionale. Am reușit să învățăm să ieșim dintr-o relaționare neplăcută, însă acest lucru nu înseamnă că am învățat să avem relații sănătoase.

De altfel, se întâmplă să cunoaștem persoane cu alt nume și altă înfățișare, dar care ne fac să retrăim aceleași experiențe. Pentru că multe tipare își au rădăcinile în copilărie.

Iată și continuarea principalilor factori care influențează modul în care va relaționa copilul și viitorul adult:

 4. Teama de străini

Credem că prin natura lor, copiii, sunt naivi, vulnerabili și pot fi răniți cu ușurință de către ceilalți.

La rândul nostru am crescut cu teama de vecini, de prieteni, de lume în general. Părinții ne spuneau că lumea este rea, oamenii sunt vicleni, să fim atenți la cei din jurul nostru. Desigur, în spatele acestor cuvinte se află dorința părintelui de a-și știi copilul în siguranță, de a-l proteja.

Adevărul este că, n-ai să poți să-i fii întreaga viață alături, însă cuvintele tale vor deveni, în cele din urmă, vocea sa interioară.

 În primii ani de viață, majoritatea interacțiunilor sunt cu membrii familiei, însă apoi, pe măsură ce copilul crește, acesta începe să formeze relații în afara ei. La maturitate își va petrece întreaga viață lângă străini (oameni din afara familiei) – va lucru într-un mediu în care va interacționa cu străini, se va căsători cu un străin, va avea prieteni și colegi.

Dacă programezi copilul să se aștepte la ce-i mai rău din partea oamenilor din jurul său, acesta va crește cu această convingere, iar în cele din urmă va atrage astfel de oameni și experiențe care să-i confirme așteptările.

!!!Aici NU discut despre acele situații în care copilul trebuie să învețe să nu vorbească și să nu meargă cu oameni necunoscuți.

Ce poți face?

Vorbește-i despre propriile experiențe pe care le ai cu prietenii, colegii, alte persoane din viața ta. Experiențe bune și mai puțin bune, care-l vor face să înțeleagă mai multe perspective ale relațiilor cu ceilalți.

Lasă-l să tragă singur concluziile și nu pune etichete celor cu care interacționează copilul. Nu spune, spre exemplu, că prietenul său este rău. Adevărul este că nu știi din ce familie provine, ce lucruri are de întâmpinat și ce l-a modelat să aibă un astfel de comportament.

Sprijină-l să învețe din interacțiunile pe care le are și asumă-ți faptul că uneori va avea și experiențe care nu-i vor aduce bucurie, va fi dezamăgit, mințit, nedreptățit … de ceilalți și va învăța din fiecare experiență în parte.

5. Comunicarea nevoilor într-o relație

În relații avem tendința să-i transmitem celuilalt mesaje cu „TU”,  să-i vorbim despre el, despre ce face mereu și despre ce nu face niciodată. Ce se întâmplă când folosim o astfel de comunicare? Celălalt devine defensiv (sau poate chiar agresiv) încercând să se apere. „TU”-ul este perceput ca o amenințare directă, făcându-l pe celălalt să nu ne asculte.

De puține ori folosim mesaje cu EU și le vorbim celorlalți despre noi și nevoile noastre. Ba chiar uneori ne așteptăm să ghicească de ce am avea noi nevoie.

Ce poți face?

Sprijină-l pe copil să descopere care sunt nevoile sale într-o anumită relație. Spre exemplu, într-o relație de prietenie, are nevoie de sinceritate, încredere și respect. Relația cu un anumit prieten îi împlinește aceste nevoi?

Îl poți îndruma să folosească mesaje cu EU, să spună cum se simte și care sunt nevoile sale.

Mai mult decât atât, focusul trebuie să fie întotdeauna asupra sa, ce poate el să facă, cum se simte, ce decizie ia în legătură cu ceea ce face celălalt. De ce? Pentru că nu poți schimba pe nimeni, niciodată. Singura și cea mai valoroasă putere pe care o ai este asupra ta și a ceea ce vrei să faci cu ce primești de la ceilalți. Îl poți ajuta pe copil să economisească timp și efort, făcându-l să fie atent la el însuși, nu la ceilalți.

6. Relația cu sine

Care este persoana cu care ne petrecem întreaga viață? Părinții ne sunt alături doar o parte din drum, partenerul de viață și copiii apar mai târziu, prietenii ne sunt alături în diferite etape ale vieții. Singura persoană alături de care ne petrecem întreaga viață suntem chiar noi. Cu toate acestea, deseori neglijăm relația cu noi, iar când ne dăm atenție o facem pentru a ne critica, pentru a ne face mustrări de conștiință, pentru  a ne aminti de ceva ce am făcut sau n-am făcut, pentru a ne certa. Tu ce relație ai cu tine?

În funcție de ceea ce i se spune despre sine, copilul va crește având încredere în el însuși, sau, din contră, considerându-se incapabil. Toate cuvintele, frumoase sau dureroase, sunt păstrate în inima copilului. În timp, aceste cuvinte devin parte din el și îl însoțesc și la maturitate, devin vocea lui interioară.

Ce poți face?

Tot ceea ce-i spui copilului despre sine va deveni vocea sa interioară. Sunt sigură că îți dorești să aibă o vocea interioară care să-l sprijine și nu să-l saboteze. Așa că fii atent la ceea ce îi spui copilului despre el.

Însă, cea mai valoroasă experiență pe care i-o poți oferi, este aceea a autoevaluării: să-l ajuți să gândească singur despre sine. Adresează-i întrebări despre cum s-a simțit și ce a gândit când a făcut un anumit lucru, ce vrea să păstreze din ceea ce a făcut, ce ar putea face diferit data viiitoare.

Să se aprecieze pentru ceea ce este, dorindu-și să devină cea mai bună variantă a sa.

7. Teama de nou

O nevoie esențială a oricărui copil este nevoia de siguranță, de rutină, de consecvență. Tot ceea ce este impredictibil îl sperie, întrucât copilul are nevoie să crească într-un mediu sigur și predictibil, pentru a-și canaliza toate resursele către propria dezvoltare.

Uneori schimbările sunt percepute foarte intens de copii: mutarea de la o casă la alta, mersul la grădiniță, apariția unui nou frate, pierderea unei persoane apropiate, o perioadă dificilă în viața unui părinte. Schimbările pot avea un impact major asupra copilului și asupra comportamentului său.

Alți copii se tem și evită experiențele noi, fie că vorbim de relații sau simple activități. De ce au această frică atât de pronunțată? Pentru că experiențele noi pot trezi mai multe temeri în sufletul copilului: teama de separare de părinte, teama de eșec, amintirea unei experiențe anterioare neplăcute, teama de a fi respins și așa mai departe.

Ce poți face?

Evitarea nu este o soluție, pentru că evitând mereu noile experiențe sau noile interacțiuni, teama crește și se transformă în anxietate. Nici extrema cealaltă nu-i este favorabilă, în care copilul este împins să facă acel lucru de care se teme. Echilibrul este undeva la mijloc, atunci când copilul se află pe muchie, într-un spațiu de siguranță și în prezența lucrului de care se teme.

Uneori, o mică încurajare din partea părintelui îl sprijină să facă pasul și să încerce. Încurajează noile experiențe și ajută-l să vadă și altă perspectivă. Atunci când copiii se tem, ei văd posibile doar scenariile negative: „Dacă merg acolo și nu mă descurc, dacă nu mă bagă nimeni în seamă, dacă, dacă dacă …” . „Și dacă nu are să fie așa? Ce alte variante mai vezi? În trecut ce s-a întâmplat când ai mers într-un loc unde nu cunoșteai pe nimeni? Dar când ai învățat să faci ceva nou?”.