Cum îi putem sprijini pe copii să lege relații sănătoase? Relații în care NU sunt victime sau agresori, relații care le împlinesc una dintre cele mai importante nevoi umane, aceea de a socializa și de a aparține unui grup, de a se simți iubiți și de a iubi.

Calitatea vieții noastre este definită de calitatea relațiilor pe care le trăim. Cu cât ne pricepem mai bine să gestionăm conflictele, să comunicăm și să răspundem la reacțiile celorlalți, cu atât închegăm relații personale și profesionale mai sănătoase, ne dezvoltăm armonios, nu doar supraviețuim.

Când vorbim despre relațiile cu ceilalți, întâmpinăm situații provocatoare indiferent ce vârstă avem.

Relațiile din viața noastră pot fi o piatră de moară sau o piatră de temelie, depinde cum alegem să le trăim.

Știm deja că inteligența emoțională joacă un rol foarte important în acest sens. De altfel, se vorbește din ce în ce mai des despre EQ (coeficientul de inteligență emoțională) și cum îi ajută acest set de abilități pe copii.

Iată mai jos câteva idei pe care le dezvolt împreună cu cei mici la ateliere, sau în sălile de clasă:

1. Care sunt semințele pe care le plantăm în relațiile cu ceilalți?

Orice acțiune a noastră într-o relație are un rezultat. Uneori rezultatul vine de la persoana respectivă (dacă lovim pe cineva, ne lovește înapoi), alteori vine de la o altă persoană sau de la un grup (spre exemplu un copil este exclus de grup pentru că este agresiv verbal și fizic).

Acest principiu se extinde la toate comportamentele pe care le adoptăm: dacă plantez semnițe de neatenție, primesc neatenție, dacă plantez semințe de iubire, primesc iubire.

Ce poți face? Discută cu cel mic despre anumite comportamente care nu îi plac la ceilalți. Apoi invită-l să se gândească la situații când el s-a comportat astfel cu o anumită persoană sau mai multe.

După etapa conștientizării, invită-l să găsească resurse pentru a-și modela comportamentul. Uneori este ușor, alteori este mai dificil. Însă, pentru un copil va fi mult mai simplu să-și schimbe un comportament decât pentru un adult, întrucât adultul are mulți ani în care a folosit acel comportament și multe convingeri subconștiente care îi susțin comportamentul, spre exemplu: „Nu sunt amabil cu ceilalți pentru că TOȚI oamenii sunt răi și parșivi”.

Desigur că, nici cealaltă extremă nu este una care să-l ajute, cea în care este foarte deschis (a se citi naiv) și primește cu bucurie tot ceea ce îi oferă ceilalți.

Orice convingere despre oameni și despre viață care este sădită în sufletul copilului îi va influența acestuia fantastic de mult viața și viitorul.

Atunci când copilul înțelege că schimbarea pornește în primul rând de la el, acesta va căuta soluții în loc să caute vinovați. Uneori soluția va fi să-și modeleze propriul comportament, alteori soluția va fi să stabilească o limită și să nu se lase abuzat/manipulat.

2. Vorbim doar despre noi, nu despre ceilalți

Există un principiu în psihologie, un mijloc de apărare al Eului, numit proiecție, care spune că atunci când ne interesează (ne place sau ne displace) un comportament al unei persoane, înseamnă că avem acel comportament și noi. Așa că orice om este o oglindă, care ne pune față în față cu propriile comportamente.

Atunci când lucrez cu cei mici am implementat și practicat regula: Vorbim doar despre noi!

Ce poți face? După ce le-am explicat copiilor cele spuse mai sus, în momentul în care vorbeasc despre ceilalți, le reamintesc rugămintea, după care le canalizez atenția către un joc.

Iată două exemple mai jos:

• O fetiță spune despre o colegă a sa că este cea mai obraznică din clasă. Eu le propun copiilor un joc în care fiecare își spune numele și o calitate sau un lucru pe care știe să-l facă.
• Un băiețel se amuză pe seama numelui colegei sale, spunându-i Dulia sau Lulia, în loc de Iulia (pentru copii numele are o importanță deosebită și rostirea incorectă a numelui are ecouri în stima de sine). Îi spun băiețelului că se numește Iulia colega sa, iar eu mă numesc Adriana și nu vreau să mi se spună nici Mariana, nici Lariana, nici Cariana și în niciun alt fel. Copiii râd, se simt conectați, iar comportamentul băiețelului nu se repetă (așa cum se întâmplă de multe ori când li se interzice ceva).

După depășirea momentului puteți discuta cu cel mic sau cea mică despre ceea ce a spus și să-l faceți prezent la sentimentele celeilalte persoane, ghidându-l spre pasul următor, dezvoltarea empatiei.

3. Dezvoltarea empatiei

Empatia înseamnă a ne pune în papucii celuilalt și a încerca să simțim ceea ce simte și el.

Copilului îi este de ajutor dacă adultul îl face prezent la ceea ce simte celălalt, adresându-i întrebări. Martin Hoffman vorbește despre disciplina inductivă, sau cum îl faci pe copil să reflecteze asupra consecințelor acțiunilor sale. Acest tip de disciplină este strâns legat de dezvoltarea inteligenței emoționale, pentru că se referă la a-l ajuta pe copil să înțeleagă și să recunoască emoțiile altei persoane.

Atunci când copilul este mic, părintele poate pune în cuvinte aceste consecințe: “Sora ta s-a simțit tare fericită când i-ai dat jucăria”, “Copilul din parc a plâns după ce l-ai lovit, cred că l-a durut”. Când mai crește, îl poți întreba pe el ce emoții crede că simt ceilalți, rezultate în urma acțiunilor sale: “Cum crezi că se simte prietenul tău când îl suni pentru că știi că este bolnav?”.

Ce poți face? Vorbește-i despre emoțiile celorlalți, în raport cu acțiunile sale. Spre exemplu, spune-i: “Văd că fratele tău este foarte fericit când vă jucați împreună cu noul joc”, sau „Matei s-a simțit trist când l-ai invitat pe la tine, iar apoi l-ai lăsat să se joace singur în cameră”.

4. Ce se ascunde în spatele comportamentului său?

De multe ori în spatele unui comportament (mai ales unul care este repetat) se ascunde o cauză. Avem tendința să acționăm asupra efectului (comportamentului copilului), fără a schimba sau conștientiza cauza (emoțiile simțite de copil).

Simplul fapt de a-i remarca, înțelege și valida emoția îl ajută pe cel mic.

Spre exemplu, atunci când apare un nou frate în familie această schimbare poate duce la manifestarea unui comportament ostil, sau poate chiar agresiv față de noul membru al familiei. Dacă părintele își îndreaptă atenția doar asupra comportamentului copilului, acesta se poate simți și mai nedreptățit și neiubit, ceea ce va duce la o amplificare a comportamentului său și la fisurerea și mai adâncă a legăturii dintre părinte și copil.

Ce poți face? Întreabă-te întotdeauna care este cauza din spatele comportamentului său și când a apărut acesta, dacă are o nevoie fizică sau emoțională, sau a apărut în urma unei schimbări din viața sa. Copiii (și oamenii) sunt mult mai deschiși spre cooperare atunci când se simt înțeleși, văzuți și iubiți.

A-i valida emoția nu înseamnă a valida și comportamentul, înseamnă a-l înțelege și a-l ghida spre un altfel de comportament dintr-un spațiu de iubire.

5. Cum mă ajută această relație de prietenie?

Dacă te preocupă modul în care copilul relaționează cu ceilalți și cum își alege prietenii, atunci iată un joc care-l va ajuta pe acesta să facă alegeri înțelepte în viitor.

În acest joc veți defini care sunt valorile voastre în relațiile cu ceilalți: iubire, iertare, generozitate ș.a.m.d.

Atunci când copilul este mic și nu înțelege conceptul de valoare, puteți să discutați despre acele lucruri pe care le prețuiește la un prieten. Faceți fiecare lista de valori și apoi discutați-le.

Vorbiți și despre faptul că, dacă ne dorim o astfel de relație de prietenie, avem nevoie ca, înainte de toate, să fim noi un asemenea prieten.

Mai apoi, păstrați lista unui bun prieten și din când în când consultați-o și întrebați-vă: “Este ceva ce mai vreau să adaug la această listă acum? Am relații care respectă aceste valori? Sunt eu un astfel de prieten?”.

Acest joc este excelent pentru a vă evalua propriile relații, pentru a-l sprijini pe copil să și le evalueze pe ale sale și pentru a descoperi aspecte importante din viața lui despre relațiile sale cu ceilalți.

Mai multe jocuri poți găsi aici: 10 Jocuri pentru dezvoltarea emoțională.