În această vară, în fiecare luni, vorbesc la Itsy Bitsy – radio pentru copii, părinți și bucurie în familie, despre un joc pe o anumită temă.
Lunea aceasta am povestit despre trei jocuri ce pot fi folosite pentru a-l sprijini pe copil în situațiile în care simte furie.
Furia este una dintre cele mai provocatoare emoții, fie că vorbim despre a ne stăpâni propria furie, ori a avea un răspuns adecvat la reacțiile de furie ale celorlalți.
Părintele se confruntă deseori cu reacțiile furioase ale copilului și în fața acestor situații se poate simți lipsit de resurse.
Iată cum vă vin în ajutor aceste jocuri:
- Gestionați mult mai ușor aceaste situații, amintindu-i copilului de jocul jucat și invitându-l să-l joace împreună.
- Copilul învață ce să facă atunci când simte furie sau o altă emoție puternică: frustrare, gelozie, dezamăgire și așa mai departe.
- Educația mâniei are nevoie să fie făcută de timpuriu, pentru că maturizarea fizică nu vine întotdeauna și cu maturizare emoțională. Sunt persoane de patruzeci-cincizeci de ani care nu știu să-și gestioneze reacțiile atunci când sunt furioși.
- Ajută la dezvoltarea inteligenței emoționale, stăpânirea furiei fiind un pas important în acest sens.
Important! Discuția despre furie va fi purtată împreună cu cel mic înaintea unui episod de furie, când acesta este calm, liniștit, așadar receptiv și capabil să asculte. Atunci când copilul este deja în vârtejul furiei, el nu mai aude explicațiile logice, creierul său emoțional preluând controlul.
Așadar, cu ce începem …
Începeți prin a-i spune copilului o poveste despre furie, asociind-o cu un dragon, un vulcan, sau orice altă metaforă vi se pare potrivită.
În cadrul atelierelor pentru dezvoltarea inteligenței emoționale, le spun copiilor că atunci când suntem furioși suntem la fel ca un dragon, care scoate flăcări pe gură. Și uneori putem pârli cu focul furiei noastre pe cei din jurul nostru. De aceea, este important să învățăm să nu lăsăm dragonul să-și facă de cap.
Copilul poate da și un nume dragonului, spre exemplu Gorgoroi, iar când se înfurie îi putem spune: “Văd că Gorgoroi a ieșit din ascunziș!”, astfel făcându-l prezent la emoția pe care o simte.
După ce îi spunem povestea, vom trece la joc …
Jocul 1 – Respirația floare-lumânare – + 2 ani
Ne imaginăm că în mâna dreaptă avem o floare și în mâna stângă o lumânare. Mirosim floarea (tragem aer în piept) și suflăm în lumânare să o stingem (expirăm). Repetăm de trei ori împreună cu copilul.
Jocul 2 – Respirația plăcintă – + 2 ani
Ne imaginăm că în mână, pe un carton, avem o felie fierbinte-fierbinte de plăcintă. Așa că o mirosim (tragem aer în piept) și apoi suflăm ca să o răcim (expirăm). Repetăm de trei ori împreună cu copilul.
Jocul 3 – Semaforul emoțiilor – + 4 ani
Scoatem la imprimantă o foaie cu imaginea unui semafor.
Îl invităm să coloreze imaginea și îi explicăm copilului că în interiorul nostru avem un semafor:
- Când suntem pe verde – ne simțim bine, suntem calmi, liniștiți și relaxați.
- Când începem să ne enervăm – încruntăm sprâncenele, ne încordăm, strângem pumnii – semaforul trece pe galben.
- Iar când ne înfuriem – trântim cu piciorul în podea, lovim, aruncăm cu lucruri, țipăm – semaforul a ajuns pe roșu.
Imităm toate aceste reacții pentru ca cel mic să le vadă și să înțeleagă fiecare etapă în parte.
Iar ultimul pas al jocului este să îi reamintim copilului că atunci când semaforul este pe galben poate folosi cele două jocuri de mai sus pentru a se liniști, sau orice altă metodă preferată de el: să bea un pahar cu apă, să deseneze furia, să danseze.
Acest joc este pentru copiii de peste 4 ani, deoarece necesită înțlegerea etapelor furiei. Scopul jocului este ca cel mic să aplice metoda înainte de a se înfuria.
În momentul în care copilul se înfurie, ne coborâm la nivelul lui, pentru a face contact afectiv cu el prin atingeri, privire, voce.
Îi amintim că dragonul furiei a ieșit din ascunziș și îi propunem să facem jocul învățat împreună. Este esențial să modelăm un comportament calm și să-l însoțim pentru a învăța să-și gestioneze furia.
Despre furie și agresivitate am mai scris aici: