Astăzi pornim din nou în călătorie prin Țara Emoțiilor și aflăm cum să ne împrietenim cu emoțiile noastre, cum să reacționăm când cineva simte o emoție puternică și cum putem să ne descărcăm emoțiile puternice.

Acest material face parte din campania Grădinițe fără bullying, inițiată de Itsy Bitsy și Asociația părinților isteți.

A simți o emoție și a gestiona acea emoție nu este unul și același lucru. Încă din primele luni de viață amigdala – centrul emoțiilor – este complet dezvoltată, adică suntem capabili să simțim toate emoțiile (însă copilul nu simte toate emoțiile din acel moment, ci le „învață” pe parcurs). Însă, gestionarea emoțiilor depinde în special de cortex, partea din creier care se ocupă, printre altele, de autoreglare, autocontrol, luarea unor decizii bune. Această parte ajunge la maturitate la 24-25 ani. Desigur că, este esențial să învățăm să ne gestionăm emoțiile, sau, mai bine zis reacțiile emoționale, acesta fiind un lung proces care implică pași mici, facuți zilnic.

Ne naștem cu picioare, însă acest lucru nu înseamnă că știm să și mergem, ci învățăm apoi. Ne naștem capabili să simțim toate emoțiile, însă învățăm să le gestionăm în timp.

Aș mai adăuga aici că emoțiile NU pot fi controlate, ci doar să gestionăm reacțiile în urma acestora. Nu pot spune: „nu mai sunt furios”, iar furia să dispară, la fel cum și degeaba le spunem copiilor: „nu are de ce sa îți fie frică”, sau „nu trebuie să te superi”. Care dintre noi nu a avut temeri iraționale? Teama de păsări, de pisici, ori de insecte? Faptul că știm că vietățile respective nu ne pot face rău, nu ne ajută să dispară frica. La fel nu dispar nici emoțiile noastre sau ale celorlalți,  doar pentru că le poruncim acest lucru.

Haideți să luăm pe rând, câteva dintre emoții: 

Bucurie – aici aș spune să legăm bucuria și de sentimentul de recunoștință pentru ceea ce avem deja. Ați văzut cum un copil se bucură de lucrurile mărunte, de la un melc găsit în grădină, până la cele 10 minute în care s-a jucat cu părintele său? Și noi, adulții, am avea nevoie să ne amintim mai des de binecuvântările din viața noastră și să cultivăm și în sufletul copiilor sentimentul de recunoștință. Nu-i nevoie să așteptăm ceva special pentru a fi recunoscători, deja avem o mulțime de lucruri grozave pentru care să ne bucurăm.

Iubirea – un sentiment atât de profund și rebel. De ce spun rebel? Pentru că nu alegem ce sau pe cine să iubim, ci pur și simplu iubim. Copiii iubesc natura, animalele, jucăriile. Noi, adulții, de multe ori ne rezumăm doar la oameni.

Uimirea – este esențial să trezim uimirea copiilor în special la școală, în procesul de învățare. Alături de curiozitate, mirarea este una dintre emoțiile primare care ne ajută să descoperim și să ne însușim lucruri noi. Pentru acest lucru avem nevoie să punem informațiile respecrive într-o formă în care copiilor să le fie trezită mirarea, iar dorința de a ști mai mult și mai mult vine de la sine.

Curajul – să le/ne acceptăm temerile ca fiind parte din noi și să le/ne dăm ocazia să le depășească/depășim. Evitând lucrurile de care ne temem ne punem limite (nouă și mai ales copiilor) și nu dăm ocazia curajului să încolțească.

Mândria – de multe ori asociem mândria cu vanitatea, însă a fi mândru de ceea ce ai reușit te ajută să te bucuri de succesul tău și să-ți dorești să-l repeți. Mândria ne ajută să ne celebrăm succesele, să întărim experiența care a creat starea de mândrie și să ne dorim să o repetăm. Este o emoție esențială pentru motivație. Despre mândrie am povestit, pe larg, aici.

Furia – Furia este una dintre cele mai provocatoare emoții, fie că vorbim despre a ne stăpâni propria furie, ori a avea un răspuns adecvat la reacțiile de furie ale celorlalți. Despre furie am povestit, pe larg, aici. Jocuri pentru gestionarea furiei poți găsi aici.

Dezgustul – să fim atenți, conștienți, de ceea ce ne-a provocat reacția de dezgust. Să observăm dacă am asociat-o cu ceva anume și să o analizăm în profunzime. Spre exemplu, atunci când atingerile celorlalți (femei, bărbați, persoane care au o anumită vârstă ș.a.m.d.) ne trezesc dezgust, acest aspect poate ascunde un abuz sexual petrecut în copilărie, de multe ori pe care nu ni-l amintim.

Frica – frica este prietena noastră, ea vrea să ne țină în siguranță și de aceea apare în anumite momente. Doar că, uneori, frica apare și atunci când nu există un pericol real. Desepre frică am povestit, pe larg, aici. Iar jocuri pentru temeri puteți găsi aici și aici.

Tristețea – provocată, în general, de o pierdere. Să ne lăsăm timp și să acceptăm faptul că plângem, chiar și doar emoțional, după lucrul respectiv. Este emoția pe care, alături de bucurie, frică și furie, o descărcăm prin plâns. Desepre tristețe am povestit, pe larg, aici.

Rușinea – Să observăm dacă simțim rușine în special în anumite situații, spre exemplu când vorbim în fața unui public. Să încercăm să găsim momentul în care am legat rușinea de o situație asemănătoare. În general, a fost un moment din copilărie când fie ne-am simțit rușinați, fie adulții ne-au rușinat. Să acceptăm emoția și să o vindecăm povestind despre modul în care ne simțim unei persoane de încredere. Despre rușine am povestit, pe larg, aici.

Ce ar fi oamenii fără emoții? 

Cum ar fi să nu simțim furie, frică, dezgust, tristețe? Dar bucurie, iubire, curaj, mândrie? Nu există o cale să ne amorțim selectiv emoțiile. Nu le putem amorți doar pe cele neplăcute și să le experimentăm pe cele plăcute. Fără emoții am fi lipsiți de conținut, de noi. Imaginați-vă cum este sa vorbești cu o persoană care nu exprimă nicio emoție. Este ca și cum ai comunica cu o mașină, cu un robot. Nu poți forma o relație, o legătură emoțională, cu o mașină.

Ce pot face eu când văd că persoana din fața mea are o emoție puternică și nu știe să o gestioneze? 

Când cel din fața noastră simte o emoție puternică, este esențial să empatizăm cu emoția acestuia, să o validăn, spunandu-i: „înțeleg că te simți trist/furios/temător. Este în regulă să te simți astfel și eu sau altcineva într-o situație similară am avut această emoție”. Negarea emoției ducel la amplificarea ei, spre exemplu dacă îi negăm celuilalt furia, spunându-i: „nu ai de ce să fii furios”, de cele mai multe ori furia persoanei respective se amplifică. În schimb, recunoașterea și validarea emoției duce la conectarea între cele două ființe.

Desigur că, validarea emoției nu înseamnă și validarea comportamentului. Este în regulă să te simți furios, însă nu este în regulă să lovești sau să-i faci rău celuilalt. Aici intervine partea de educație emoțională care îi sprijină pe copii să învețe să își exprime emoțiile asertiv, prin cuvinte. Este esențial ca ei să parcurgă pașii către maturizarea emițională. A fi matur fizic (adult) nu te face matur emoțional. Un adult care atunci când se înfurie lovește, regresează la un nivel de maturitate emoțională specific vârstei de 3-4 ani, când copilul își rezolvă conflictele lovind.

Scopul generației noastre, a adulților de astăzi, este să ne autoeducăm emoțional, să rupem vechile tipare de comportament și să-i educăm și pe copii. Avem o misiune dificilă și fiecare persoană are contribuția ei.

Ce ar mai fi de zis și nu s-a zis despre emoții?

Un subiect amplu despre care mereu mai ai ceva de spus. Aș mai vorbi despre mecanismele de descărcare emoțională și despre rucsacul emoțional al fiecărui copil.

Orice copil are un rucsac emoțional în care „adună” toate emoțiile. Atunci când acestea sunt îndesate în rucsacul său emoțional, ele pot ieși la suprafață ca un vulcan în cele mai neașteptate momente. De aceea, reprimarea emoțiilor, îndesarea lor în rucsacul emoțional, nu este o soluție. Sunt 4 căi de descărcare a emoțiilor: râsul, plânsul, tremuratul și verbalizarea. Copiilor le explic printr-o asociere cu o oală care fierbe pe aragaz. Atunci când ne reprimăm emoțiile (când le îndesăm în rucsac), apa clocotită din interior face capacul să se clatine. Când ridicăm capacul tot aburul iese și presiunea se eliberează. 

Râdem când ne simțim bucuroși, jenați, temători. Plângem de bucurie, de tristețe, când ne înfuriem, când suntem frustrați, când ne speriem. Tremurăm de frică, de furie. Toatea acestea sunt căi prin care eliberăm emoțiile. Dintre toate, plânsul este cea mai puțin plăcută, dar și cea mai eficientă modalitate. Plânsul, la fel ca orice altă modalitate de excreție a organismului – urinatul, defecatul, transpirația – are rolul lui, respectiv să elimine cortizolul, unul dintre hormonii stresului, din organism. De aceea, este esențial să-i ascultăm și să-i îndrumăm pe copii să-și elibereze emoțiile, iar în cele din urmă să ajungă să le exprime asertiv, verbalizându-le.

Mai multe informații despre plâns și crizele de furie ale copiilor puteți găsi în cartea Lacrimi și crize de furie, a Alethei Solter.

Totodată, pe lângă un rucsac emoțional, un copil are și un rezervor de iubire. Dacă acel rezervor este plin, dacă se simte conectat, primește afecțiune și atenție din partea părinților, el este echilibrat și dornic să coopereze. Dacă rezervorul este fisurat sau gol, copilul va avea comportamente care vor reflecta acel gol, unul dintre acestea fiind tendința spre agresivitate și bullying.