V-aţi întrebat vreodată de ce unii elevi plâng atunci când iau o notă mai puţin bună şi îşi revin cu greu după acest eveniment, iar alţii, în faţa unei astfel de situaţii, se încurajează singuri şi se bucură atunci când ceva le iese cum şi-au dorit?

Răspunsul, dincolo de capacităţile cognitive pe care le are fiecare, poate fi dat de câtă încredere au sau nu în forţele proprii. Atunci când în viaţa lor apare un insucces şcolar, unii elevi pot fi atât de deprimaţi încat nu mai au chef de nimic, în mintea lor pot apărea gânduri sabotoare: ”nu sunt în stare”, “sunt un prost”, “mama/tata nu o să mă mai iubească”, “doamna îl iubeşte mai mult pe X”; aceste gânduri le vor da sentimente de tristeţe, stări de anxietate şi îi vor determina fie să se retragă, fie să reacționeze, atrăgând atenția prin schimbări comportamentale.

Acest articol vine ca răspuns în urma reacțiilor sesizate la copiii ce au susținut examenul de evaluare națională, săptămâna trecută. Un examen care relevă mai puțin valoarea elevului și scoate la iveală limitele sistemului de învățământ. Acești elevi sunt rezultatul anilor de formare din preșcolaritate și până în clasa a VIII-a. Modul în care s-au raportat la propriile insuccese și succes ,de-a lungul acestor ani, le va influența viitorul. 

Așadar, ce putem face pentru ca cei mici să se cunoască mai bine şi să fie pregătiţi pentru a înfrunta provocările vieţii?

În educaţia celor mici dezvoltarea stimei de sine și a încrederii în sine ar trebui să ocupe un rol important, chiar dacă nu este evaluată la examen. Stima de sine și încrederea în sine influențează performanețele academice și profesionale pe toată durata vieții. Astfel că, dezvoltarea acestora ar fi indicat să preocupe părinţii și profesorii, deopotrivă, încă de la vârstele fragede ale copiilor.

De ce este importantă încrederea în sine?

Copiii care îşi cunosc punctele forte şi punctele slabe găsesc cu usurinţă rezolvarea unor probleme, se simt bine în pielea lor. Atitudinea lor faţă de viaţă este realistă şi plină de încredere.

La polul opus se află cei care au o stimă de sine scăzută. Pentru aceştia provocările de zi cu zi sunt o sursă de stres, anxietate. Aceştia vor avea dificultăţi în rezolvarea problemelor de orice fel, iar când va apărea o noua provocare primul gând poate fi, cel mai probabil, “nu pot”, “ nu sunt in stare”, “nu voi reusi”. Autocriticile îi vor face să se retragă, să se simtă trişti.

Stima de sine prinde contur încă din copilărie şi continuă să se dezvolte până la maturitate.

Încrederea în sine reprezintă senzaţia interioară de putere care ne conduce către îndeplinirea propriilor dorinţe și  este combustibilul ce ne face să acţionăm.

Nathaniel Branden spunea :

„Unul din cele mai mari daruri pe care un profesor îl poate face unui elev este refuzul de a accepta părerea proastă pe care elevul o are despre sine.”

Atât performaţele cât şi eşecurile influentează modul elevului de a privi lucrurile în raport cu sine. Copiii pot deveni furioşi, anxioși, foarte sensibili chiar şi la recomandările constructive iar aceste sentimente conduc către comportamente agresive, dependente, abandon şcolar. Performaţele şcolare pot avea atât efecte pozitive cât şi negative asupra sinelui elevului.

Rosenberg scoate în evidenţă aspectele dintre o stimă de sine scazută şi o stimă de sine ridicată:

„Persoanele care au încredere în forţele proprii învaţă cu mai multă eficienţă decât cele lipsite de încredere în propriile forţe, chiar dacă, în realitate, acestea din urmă sunt la fel de capabile.”

Elevii au nevoie să îşi cunoască propriile puteri şi să le conştientizeze. Elevul cu o viziune optimistă, care îşi cunoaşte valoarea şi are încredere în forţele proprii caută să se autodepăşească şi să obţină performanţe înalte. În cadrul şcolii elevii pot avea şi rezultate bune/foarte bune şi mai putin bune. Școlarul cu o stimă de sine ridicată care dă nas în nas cu dificultăţile, va manifesta un compotament de adaptare iar un elev cu o stimă de sine scazută va avea o atitudine mai puțin realistă şi favorabilă.

O imagine de sine puternică și sănătoasă va susţine elevul şi în momentele de insuccese trecatoare. Şcolarul vede calităţile sale ca luând naştere mai degrabă din interiorizarea aprecierilor celorlalţi, astfel că este esențial ca, atât parinții cât şi profesorii să îi ofere validările necesare. Important este să nu transformăm aceste validări în etichete pozitive: „cel mai bun din clasă”, „cea mai deșteaptă”.

Un elev cu o imagine de sine pozitivă este mândru de ceea ce a realizat, se apreciază (obiectiv) aşa cum este, are relaţii bune cu cei din jur, ia decizii potrivite, are activități extra-şcolare. Elevul cu o imagine de sine scazută are sentimentul de vinovăţie cum că nu face bine ceea ce face, nu are încredere în el, se integrează greu în cercul de colegi, este indecis, ori devine agresiv sau se izolează.

Ce putem face pentru a consolida imaginea de sine sănătoasă a copilului? Iată câteva sugestii:

În primul rând, copiii au nevoie de iubire. Oferiţi-le timp, atenţie şi iubire. Astfel copiii vor simţi că sunt importanţi şi acceptaţi de cele mai importante persoane din viaţa lor şi anume părinţii. Spuneţi-le “Te iubesc!”. Acceptarea de sine este diferită de încrederea în sine și de stima de sine, chiar dacă este în directă legătură cu acestea. Acceptarea de sine își are rădăcinile în relația părinte-copil.

Validaţi-le emoţiile, mai ales cele mai putin plăcute (tristeţe, furie, frică). În loc de “nu ai de ce să fii trist”, putem spune “Observ că eşti trist…”, “Înțeleg că eşti furios”. Negarea emoției duce, de cele mai multe ori, la amplificarea acesteia prin accetuarea sentimentului de neputință: chiar dacă îmi spui să nu mă simt astfel, eu tot mă simt trist/furios/temător. Copilul va înţelege că nu este greșit să simtă ceea ce simte şi din nou se va simţi valoros deoarece i-au fost acceptate şi înțelese emoţiile. Desigur că, nu punem semnul egal între emoție și comportament: este în regulă să te simți furios, dar nu este în regulă să lovești.

Implicaţi copilul în luarea deciziilor care au legatură cu el. Aşa vom încuraja copilul să gândească şi să caute soluţii, dezvoltându-şi astfel şi autonomia, precum și o judecată proprie.

Foarte important este să nu fie comparat cu ceilalţi copii. Puteţi face o paralelă cu rezultatele obţinute de el însuși în trecut, dar nicidecum cu ale colegilor. Aşa îi vom ajuta să îşi aprecieze valoarea personală.

Încurajaţi efortul/procesul nu neaparat rezultatul final. Chiar dacă nu a reuşit să obţină ceea ce îşi dorea sau ce vă doreaţi dumneavostră. Este important să îi fie recunoscută munca depusa. Uneori munca depusă este foarte mare, iar rezultatul nu este pe măsură, așadar vom aprecia și efortul depus de copil.

Pentru dezvoltarea încrederii de sine puteţi face următoarele jocuri împreună cu cei mici:

“Cărticica mea” (pentru preșcoalari și școlari mici). Această activitate îi va ajuta să se cunoască mai bine şi astfel să îşi contureze o imagine de sine reală. Copiii vor construi o cărticică din carton pe care vor scrie/desena sau lipi imagni cu preferinţele lor: mâncarea preferată, culoarea preferată, desenul animat preferat, povestea preferată, jocul preferat, etc. 

“Scaunul regelui/reginei” (pentru preșcoalari, școlari, adolescenți; și pentru adulți are efecte miraculoase). Fiecare membru al familiei va sta pe un scaun/tron, purtând o „coroană”, iar ceilalți membri vor veni să îi facă complimente, să îi spună lucruri pe care le admiră la el.

„Scrisoarea de felicitare” (de la școlarii mici, la adulți). Când a fost ultima dată când v-ați scris o scrisoare de felicitare, în care v-ați apreciat pentru toate reușitele, pentru toate lucrurile bune realizate? Cum, nicioadată? Este timpul să o faceți acum. Împreună cu cel mic sau cea mică scrieți o astfel de scrisoare și apoi puneți-o unul pentru celălalt la poștă. Bucuria va fi și mai mare când o veți primi după câteva zile. 

Dezvoltarea unei imagini de sine sănătoase și implicit o dezvoltarea a încrederii în sine este real necesară în cazul şcolarului deoarece, pe lângă faptul că vor avea performanţe academice ridicate, mai departe la maturitate vor avea o încredere în sine mai mare. Va putea face faţă tututor provocărilor vieţii. Iar părinţii şi profesorii au un rol foarte important pentru creşterea încrederii în sine a copilului.