Bine te-am (re)găsit,

Lucrez deseori cu micuţi care au dificultăţi de adaptare la grădiniţă şi şcoală, aşa că mi-am propus să scriu câteva jocuri care sunt utile pentru a sprijini copilul în perioadele de adaptare.

Jocurile au ca scop modelarea relaţiei de ataşament şi creşterea sentimentului de conectare părinte-copil.

Înainte de toate, câteva detalii despre anxietatea de separare şi motivele pentru care aceasta apare.

Anxietatea de separare este frecvent întâlnită la copii şi poate apărea din diferite motive. În cantităţi moderate, această manifestare există la toţi copiii. Însă, în unele situaţii această anxietate poate marca un dezechilibru mai profund şi de lungă durată.

Iată câteva dintre motivele care conduc la probleme majore în echilibrul emoţional al copilului:

– copilul, în primii ani de viaţă, şi-a petrecut timpul doar în prezenţa părinţilor şi nu este obişnuit să relaţioneze cu alte persoane, sau din contră a petrecut mult timp departe de figurile primare de ataşament;

– copilul a suferit o traumă (boală îndelungată a sa, ori a unuia dintre părinţi, pierderea unei persoane apropiate, s-a pierdut de părinţi în magazin, pe plajă ş.a.m.d);

– copilul are un temperament vulnerabil (înnăscut), care îl determină să se adapteze mai greu la noile medii şi are nevoie de perioade mai lungi de tranziţie;

– în perioada intrauterină mama s-a confruntat cu anxietate, sau a existat riscul avortului, ori a existat orice alt risc medical al mamei sau al fătului;

– în primele luni de viaţă copilul a fost neglijat, sau a fost lăsat să plângă perioade îndelungate de timp, fără a i se răspunde la nevoile sale;

– anxietatea părinţilor în privinţa separaţiei poate genera sau amplifica anxietatea copilului de separare;

– adaptarea bruscă la noul mediu, copilul neavând un timp de acomodare;

– apariţia unui nou frate în familie se suprapune pe adaptarea la grădiniţă a copilului.

Desigur că, fiecare situaţie este unică, iar uneori poate exista un cumul de factori ce pot conduce la teama de separare.

Dacă eşti în această situaţie şi copilul tău întâmpină dificultăţi de adaptare, iată câteva joculeţe pe care le poţi face împreună cu el.

De ce jocuri? Pentru că, la vârste mici, principala modalitate de exprimare şi procesare a evenimentelor este prin joc. Am scris mai multe despre joc, aici:

Cum poți „asculta” jocul copilului

Cum noi adulţii ne folosim cuvintele pentru a povesti şi a da sens experienţelor noastre de viaţă, iar povestirea unui evenimente şocant ne ajută să ne eliberăm emoţional, la fel copiii fac acest lucru folosind jocul.

Există o anumită categorie de jocuri ce ajută copilul în contextul de separare de părinte. Aceste jocuri au la bază relaţia de ataşament părinte-copil.

Jocuri pe care copilul le poate iniţia în această perioadă şi care sunt mecanismul prin care încearcă să îşi regleze emoţiile şi să integreze experienţa adaptării:

1. Jocul de-a v-aţi ascunselea. La acest joc clasic poţi adăuga o variaţie în care îl cauţi pe copil prin cameră, deşi acesta este uşor de văzut şi te prefaci foarte alarmat şi confuz pentru că nu îl găseşti.
2. Jocuri de rol, de-a grădiniţa/şcoala. După vârsta de 3-3,5 ani, copilul începe să folosească tot ma frecvent jocul de rol în care pune în scenă experienţe din viaţa de zi cu zi. Spre exemplu merge la doctor şi vine acasă şi se joacă de-a doctorul. Dacă surprinzi momentul în care se joacă de-a şcoala/grădiniţa, acesta este un context bun pentru a observa ce se întâmplă acolo, dar şi pentru a te implica în joc, alături de el, acceptând rolul pe care copilul ţi-l atribuie şi urmându-i indicaţiile.

Despre cum poţi afla ce se întâmplă cu copilul la grădiniţă/şcoală, am scris aici:

Jocuri despre scoala: Cum iti incurajezi copilul sa povesteasca

3. Jocuri de contact – hârjoneala, sau căutarea contactului fizic, a mângâierilor şi îmbrăţişărilor, poate fi mai frecventă în perioada aceasta.

4. Jocuri de-a prinselea.

Jocuri pe care le poţi iniţia tu:

1. Jocuri de hrănire a păpuşilor/pluşurilor – acest joc aparent simplu are o mare componentă emoţională în spate, deoarece hrănirea este percepută de copil drept hrănire emoţională, grijă şi atenţie primită. Astfel, poţi propune copilului un joc în care să gătiţi şi să hrăniţi păpuşile împreună, un joc în care vă prefaceţi că sunteţi o familie de animăluţe, spre exemplu de urşi, iar ursul cel mare îl hrăneşte pe ursul cel mic. Ori un joc în care vă pregătiţi un tort (desenat, sau ca jucărie din lemn, dacă îl aveţi disponibil) şi să îl mâncaţi, în timp ce povestiţi despre amintiri cu momente frumoase petrecute împreună.
2. Să-i laşi copilului un obiect personal de-al tău, în timpul zilei, la grădiniţă. Poţi încărca obiectul (o eşarfă, o şosetă) cu iubire, cu pupici şi cu gânduri bune, dimineaţa la plecare.
3. Jocuri de contact fizic – spre exemplu înfăşurarea copilului într-o pătură, spunându-i că prepari un sandviş gustos din el, adăugând perne pentru a-l asenzona.
4. Poveşti terapeutice ce au ca temă separarea şi reîntâlnirea cu părintele.
5. Masajul mâinilor şi al spatelui, fie seara înainte de culcare, fie ziua când poţi „pregăti” o pizza pe spatele copilului. Iată jocul detaliat mai jos:

Vă invit să gătiţi o pizza deliciosă, iar tava în care se pregăteşte compoziţia să fie chiar spatele fiecăruia dintre voi. Iată cum gătim o pizza: prima dată vom frământa aluatul, cu mişcări ferme pe spatele celuilalt. Apoi întinde bine de tot aluatul şi pune caşcavalul în picături peste el şi atingem uşor cu vârfurile degetelor spatele celuilalt. Acum este vremea să tai salamul şi poţi folosi muchia palmei pentru a felia bine de tot salamul. Aluatul este gata, iar tava se va introduce în cuptor. Ce aţi spune să fie cuptorul o îmbrăţişare călduroasă care va coace aluatul şi îl va transforma într-o pizza gustoasă şi voioasă? Acum pizza este gata, însă urmează o nouă tranşă de gătit, aşa că faceţi schimb de roluri şi cine a fost bucătar să devină acum tavă pentru pizza. Poftă bună la joacă! – Psih. Adriana Mitu @ Radio Itsy Bitsy 

6. Cadoul – copilul se poate preface că este un cadou care urmează să fie despachetat de părinte. Cadoul poate sta pe loc, sau se poate mişca până când va fi prins de părinte şi despachetat. La final părintele va trebui să spună ce a primit. Schimbaţi rolurile şi e rândul tău să fii cadoul. 

Dacă simptomele sunt foarte ample, iar acomodarea la şcoală/grădiniţă este dificilă, este important să apelaţi la un specialist care vă poate ghida în acest proces.

Gânduri bune,

Psih. Adriana Mitu

Echipa Centrului EDUC este multidisciplinară, așadar în cadrul centrului puteți găsi un pachet complet de servicii adaptate pentru nevoile copilului, adolescentului sau familei. Serviciile includ evaluare și intervenție pentru probleme specifice. Detalii aici: Servicii Psihologice Centrul EDUC