Furia îngropată de vie nu piere niciodată, sau despre educația mâniei

Bună draga mea,

 
A-l lăsa pe copil să-și exprime furia este cel mai bun lucru pe care-l poți face. De ce?
 
În primul rând pentru că furia este un sentiment natural, pe care-l simțim cu toții fie că avem 5 sau 50 de ani, bineînțeles pentru motive adaptate vârstei noastre. 
 
Îmi amintesc atunci când eram mică și bunica mea mă dojenea când mă lăsam cuprinsă de mânie și reacționam, îmi spunea „ei așa mică și te enervezi, mai încolo ce-ai să mai faci”. Lucru care mă enerva și mai tare pentru că simțeam că-mi neagă un drept fundamental, de a exprima o emoție pe care o simțeam. Rezultatul era inevitabil acela de a-mi manifesta furia si mai intens decât înainte.
 
Furia copiilorAtunci când simte furie, copilul are două opțiuni: să o exprime sau să o reprime. Haideți să vedem ce se întâmplă în fiecare dintre cele două situații.
 
Mânia se poate exprima prin vorbe sau prin fapte. Și desigur dintre cele două este preferabilă exprimarea verbală. Deși exprimarea mâniei poate fi aparent neplăcută pentru părinți, aceștia în timp îl pot învăța pe copil să-și stăpânească emoția furiei.
Venim pe lume echipați cu minunata capacitate de a simți toate emoțiile omenești, însă modalitățile de a le stăpâni și a lucra cu acestea trebuie învățate, iar părinții sunt cei ce le pot oferi copiilor educația mâniei.
 
Dar ce se întâmplă cu furia îngropată, cea pe care copilul a simțit-o dar nu i s-a permis să o exteriorizeze?
Cu siguranță aceasta nu dispare, nu se evaporă, ea se acumulează, se sedimentează în sufletul copilului. În timp aceasta va duce la formarea unui comportament pasiv-agresiv, care va da naștere dorinței de a sfida autoritatea cu orice preț. 

 

Acest comportament dacă nu este descoperit și remediat la timp îl va însoți pe copil și la maturitate. Copilul care nu-și făcea temele doar pentru că nu voia să asculte de părinți și profesori, s-a transformat treptat în adultul care nu respectă termenele și indicațiile șefului pentru că nu vrea să-i facă pe plac acestuia. Cel ce manifestă acest comportament este perfect conștient de consecințe și de faptul că el va avea de suferit, însă are o tendință vindicativă de a nu le respecta cererile și dorințele celor aflați în poziția de autoritate, chiar dacă aceștia au cele mai bune intenții în ceea ce-l privește.

 

Sau în cazuri mai nefericite o mânie foarte intensă ce este înăbușită timp îndelungat poate răbufni în cele din urmă într-un comportament violent.

 

Dar cum îl învățăm pe copil educația mâniei?

 

În primul rând este important să te asiguri că cel mic are un rezervor emoțional plin, că-i sunt satifsfăcute toate nevoile emoționale – de iubire, de atenție, de respect și așa mai departe. Poți asigura umplerea constantă a acestui rezervor, vorbindu-i copilului în limbajul său de iubire. Am scris un articol pe această temă aici: Află care este limbajul de iubire al copilului tău.
 
În al doilea rând primul model pe care copilul îl va urma va fi cel pe care i-l oferi tu. Așadar dacă tu răspunzi cu furie la furia sa, el te va lua drept model. Cea mai simplă cale de a-l învăța pe cel mic să-și stăpânească mânia este să-i oferi un bun exemplu în acest sens.

 

Data viitoare când te enervezi pentru un anumit lucru, verbalizează-ți sentimentele în prezența copilului, în același timp modelând o reacție calmă. Îi poți spune care este motivul:  „cei ce se ocupă cu reabilitarea blocului ne-au spart geamul și nu vor să-l înlocuiască. Sunt atât de furioasă acum”,  pe un ton calm pentru ca cel mic să observe cum reacționezi, iar apoi să-i oferi o soluție de liniștire: voi merge să mă plimb 10 minute pentru a mă liniști”, sau „voi asculta muzică de relaxare”, sau orice altă modalitate care te calmează. 
 
Când copilul se enervează la rândul său, îi poți spune „înțeleg că te-ai enervat, când te liniștești putem vorbi. Ai văzut ce fac eu când sunt mânioasă și cum mă liniștesc”. 
 
Desigur că cel mic nu va învăța imediat cum să-și exprime furia, însă în timp acesta va reuși să o stăpânească și să o exprime în mod sănătos.

 

Un alt lucru pe care-l poți face este să-l ajuți pe copil să dezvolte un vocabular al sentimentelor. Foarte mulți copii exprimă furie pentru că nu știu cum să-și manifeste frustrarea, iritarea sau dezamăgirea în orice alt fel.

 

Ți s-a întâmplat să nu știi să spui cum te simți? Să nu poți verbaliza, exprima sau explica celorlalți sentimentul pe care-l aveai la un moment dat?

 

Cu siguranță da. Acum imaginează-ți dacă noi întâmpinăm această dificultate că și cei mici, care de abia acum învață emoțiile de bază, deseori nu știu ce simt și cum să-și exprime emoția respectivă. Este important să-l ajuți pe copil să înțeleagă emoțiile, cum le experimentăm și cum le putem exprima. 

 

Un alt lucru pe care-l poți face este să folosești jocuri amuzante pentru a-l atrage pe cel mic să înțeleagă și să găsească modalități de exprimare a mâniei. Mai jos îți propun un astfel de joc.

 

Jocul bomboanelor M&M. Acesta este un joc ce-i va plăcea cu siguranță copilului având în vedere că „recuzita” cuprinde ciocolată. Scopul jocului este acela de a-l ajuta să identifice situațiile în care se simte furios și cum poate gestiona adecvat astfel de momente. Înainte de toate asigură-te că cel mic nu-și va depăși doza de dulciuri pentru ziua respectivă, așadar recomand să folosiți o pungă mică de M&M din care poți scoate câte 2-3 bomboane din fiecare culoare. Se poate juca și cu mai mulți participanți. 

 

Desenează pe o planșă de carton câte o bomboană din fiecare culoare, iar sub  ea scrie ce anume trebuie să facă cel mic pentru a trece runda și a mânca bomboana. 

 

plain-red-m-m-jpgspune ceva ce te face să te simți furios

 

imagesspune un lucru care te ajută să te liniștești atunci când ește mânios

 

plain-m-m-orange-jpgspune o situație în care ți-ai stăpânit mânia

 

plain-green-m-m-jpgdescrie un moment în care ți-e greu să-ți controlezi mania

 

plain-yellow-m-m-jpgdescrie o situație în care nu ai procedat tocmai bine pentru că ai reacționat la mânie

 

Brown-m-mdescrie o situație în care ai făcut o alegere bună și ai reușit să-ți controlezi furia

 

 
Ordinea culorilor și aranjarea lor rămâne la latitudinea ta. După ce copilul spune de exemplu un lucru care-l poate face să se simtă furios, el poate mânca bomboana de culoarea roșie și să treacă la următoarea rundă, apoi va spune un lucru care-l ajută să se liniștească și va mânca bomboana de culoare verde.

 

Jocul îl va ajuta să descopere într-un mod amuzant toate aceste fațete ale furiei. Să nu uităm că cei mici învață cel mai ușor și eficient prin joacă și nimic nu poate compensa cu această formă de aprofundare a vieții.

 

Ca și concluzie voi relua ideea că mânia este o emoție naturală pe care o simțim cu toții, important este cum o gestionăm și cum o exprimăm într-un mod sănătos.

 

 
Să creștem împreună!

 

Cu drag,

 

Adriana

 

 Sursă foto aici

Spune-mi părerea ta aici: