Tehnologia. Cum îi ajutăm pe copii să aleagă conștient și nu dependent

Ziua bună draga mea,

La evenimente sunt întrebată deseori despre cum am putea face ca cei mici să nu devină dependenți de tehnologie, sau cum i-am putea dezvăța de acest obicei, care odată format este foarte greu de controlat.

Ei bine, astăzi vreau să scriu câteva idei despre acest subiect, vreau să vorbesc despre cum putem crește copii sănătoși, pentru care tehnologia este doar un instrument și nu un mod de viață.

Chiar așa, te-ai gândit care este impactul pe care-l are tehnologia asupra unui copil care este expus la ea încă de când este foarte mic?

Putem spune că acum creștem primele generații care au acces la tehnologie încă din copilărie. Adevărul este că nu cunoaștem impactul unei astfel de educații, pentru că nu există un precedent. Tot ceea ce putem face este să intuim direcția în care ne îndreptăm.

Adriana Mitu tehnologie

Noi, adulții de astăzi, am copilărit într-o perioadă în care interacțiunea prin joacă era cea mai accesibilă formă de divertisment, de care ne bucuram aproape zilnic. Astfel, am învățat să interacționăm cu ceilalți, să ne conectăm cu ei și să ne dezvoltăm inteligența emoțională.

Așa cum spunea și Urania Cremene, la unul dintre evenimentele sale, noi am dezvoltat deprinderea de a ne conecta cu ceilalți încă din copilărie. Deja avem o experiență de zeci de ani în care am făcut acest lucru, fără a fi influențați de gadget-uri. Însă, pentru copiii de astăzi nu este la fel de ușor.

Adevărul este că tehnologia folosită în exces ne scade inteligența emoțională.

De ce? Probabil cea mai importantă abilitate pe care o stăpânim atunci când vine vorba de inteligență emoțională este aceea de a recunoaște cu ușurință emoțiile umane, atunci când le vedem la ceilalți. Îi putem oglindi și empatiza cu ei, le arătăm compasiune. Or, ce emoții poate învăța un copil de la un emoticon sau un avatar virtual? Cum poate oglindi el o față zâmbitoare care este departe de orice expresie autentică umană a emoției.

De asemenea, apare sindromul gândirii accelerate (SGA), așa cum Augusto Cury l-a numit. Acesta spunea că expunerea constantă la un flux mare de informații determină o hiperactivitate în gândire și scăderea puterii de concentrare. Capacitatea de menținere a atenției pentru creierul unui om a scăzut de la 40 de minute în 1900, la doar 8 secunde în 2014. În condițiile în care capacitatea de menținere a atenției este de 9 secunde la un pește de acvariu.

Telefon mobil, tabletă, laptop, notificări pe facebook, mesaje, e-mail-uri. Sincer, ție cam cât de greu ți se pare să duci la capăt ceva, având toate aceste distrageri? Dacă nouă ne este greu, cam cât de greu îi poate fi copilului care crește cu acest stil de viață dependent?

Acesta este un trend în fața căruia cu toții suntem vulnerabili, însă ca adulți noi avem anumite deprinderi dobândite pe care le stăpânim și pe care le putem folosi, la nevoie.

Interacțiunile de la locul de joacă, conflictele, legăturile de prietenie,  jocurile, toate acestea sunt fundamentul pe care un copil își va dezvolta și la maturitate relațiile cu ceilalți. Spre exemplu învățăm să rezolvăm inteligent confliectele cu ceilalți după zeci de experiențe în care tacticile noastre au eșuat. Sunt deprinderi pe care copiii încep să le folosească din ce în ce mai rar. Nimic nu poate comepnsa cu interacțiunea autentică dintre doi oameni.

Și ce-i de făcut?

Bine, bine știam că nu-i bună tehologia folosită în exces, dar ce-i de făcut?

Cred că cel mai important lucru este și de această dată puterea exemplului personal al părintelui. Cum poate învăța un copil să relaționeze sănătos cu un părinte care citește notificările de pe facebook, în timp ce copilul îi povestește cum a fost ziua sa? Din nou, cea mai bună formă de educație este prin puterea exemplului personal.

„De ce îți place jocul acesta?”, a fost întrebarea pe care i-am adresat-o nepoatei mele atunci când juca obsesiv IMVU, un joc despre care știu doar că reprezintă o realitate virtuală în care fiecare are un avatar. Eram sincer curioasă de răspunsul pe care mi-l va da. Deloc surprinzător răspunsul a venit mai mult ca un strigăt de ajutor. „Îmi place pentru că acolo pot face ce vreau eu, pot fi cine vreau eu”, mi-a spus ea. Atunci am înțeles, am înțeles într-adevăr de ce se juca. Se petrecuseră multe schimbări în viața sa, schimbări care nu-i aduceau deloc bucurie și asupra cărora ea nu avea controlul. Un copil de 10 ani se poate pierde ușor într-o astfel de lume virtuală, care-i dă iluzia unei vieți ideale și care constituie un loc de evadare, unde poate fugi de provocările vieții reale.

Discuția de mai sus se petrecea în urmă cu mai multe luni. Săptămâna trecută am stabilit că-și va petrece doar o oră în fiecare zi pe laptop. Cu multe proteste ce-i drept, dar am reușit să tragem la pace. Ceea ce am încercat să fac este să o ajut să se conecteze cu mine, prin timp special petrecut împreună, care să-i reumple rezervorul emoțional. Am ajutat-o să aducă în viața sa reală acele lucruri care-i plăceau în viața virtuală și să găsească mencanisme de a face față provocărilor pe care le întâmpina, mecanisme sănătoase care o vor ajuta și mai târziu, atunci când poate la 20 de ani va avea o provocare și va alege să se confrunte cu realitatea și nu să fugă de aceasta căutând scăparea în obiceiuri nesănătoase.

Acesta este doar un exemplu, însă fiecare situație și fiecare motivație este diferită. De aceea întrebarea „de ce îți place jocul acesta?” poate oferi multe răspunsuri nebănuite.

O alternativă bună este întotdeauna o activitate care-i place copilului, poate un sport, un atelier, sau orice alt lucru care să-l țină departe de tehnologie și implicat în ceva ce-i face plăcere și care-l și ajută să deprindă anumite abilități ce-i vor folosi pe viitor.

Totodată, tehnologia, sau mai bine zis privara de tehnologie nu trebuie folosită ca mijloc de pedeapsă. Este la îndemână și de multe ori este singurul lucru care-l face pe copil să respecte cerințele părintelui, însă tocmai acest lucru ar trebui să ridice mari semnale de alarmă.

Adriana Mitu tehnologie 2

Cât de ușor poate fi manipulat un copil prin tehnologie? Cât de sensibil este el la lipsa acesteia?

De fapt, prin pedeapsă, gadget-urile sunt înzestrate cu foarte multă putere de manipulare și de educare. Dacă singurul mod în care copilul poate fi determinat să respecte cerințele este prin privarea de tehnologie, atunci ar putea fi vorba de o dependență foarte accentuată.

Despre pedepse am mai scris aici – Disciplina altfel și 8 lucruri pe care trebuie să le știi despre pedepse. Ceea ce vreau să spun în plus este că între „ți-ai lovit fratele” și „îți iau tablet” nu este nicio legătură, iar mesajul perceput de copil este „îți iau ce-ți place pentru că nu ești cuminte, dacă ești cuminte primești”.

Deconectarea de la tehnologie nu trebuie privită ca o formă de pedeapsă, ci ca o etapă de recreere periodică. Tot Augusto Cury propune proiectul educării emoționale (PEE), care constă în a-l ajuta pe copil să se deconecteze de la tehnologie timp de o săptămână, o dată pe lună sau o dată la două luni. Săptămână în care copilul împreună cu părinții sau cu cei ce-l au în grijă, realizează activități diverse, care nu implică gadget-uri.

Tehnologia trebuie privită ca un instrument și nu ca un mod de viață. Est utilă și are beneficiile sale, în special pentru că avem acces la o cantitate foarte mare de informații. Însă, copiii trebuie să învețe să aleagă modul în care o folosesc. O pot folosi inteligent, sau o pot folosi dependent. Aceste decizii și stilul de viață se învață.

Propunerea mea este să-i îndrumăm până în momentul în care ei pot alege conștient și nu dependent, pentru ei înșiși.

Zi plină de bucurii să avem!

Cu mult drag,

Adriana

Sursă foto: aici și aici

O părere despre “Tehnologia. Cum îi ajutăm pe copii să aleagă conștient și nu dependent

Spune-mi părerea ta aici: