Secretul pe care oamenii de succes l-au învățat de la părinții lor

Buna dragilor,

Discutam în interviurile pe care le-am avut cu femei și oameni de succes și frumoși, despre o valoare pe care ei au primit-o de la părinții lor și pe care o transmit mai departe copiilor, care mi-a stârnit interesul.

Este vorba despre sinceritate.

Am descoperit că este o calitate comună pe care o au toți acești oameni și care se transpune prin autenticitate și prin încrederea pe care o inspiră atunci când discuți cu ei.

Sinceritatea este, îmi spuneau ei, una dintre acele valori care i-a format și le-a îndrumat calea. Este factorul care i-a ajutat în relaționarea cu ceilalți și în construirea respectului față de sine și față de oamenii din jur, primid același respect și sinceritate din parte celorlalți.

div_2408398bPe cât de frumos și idealist sună, uneori este mai dificil să fim sinceri cu noi înșine decât cu ceilalți. Este mai greu să ne privim în oglindă și să admitem ceea ce suntem, decât să-l privim pe cel din fața noastră și să-i admirăm calitățile sau să-i dezaprobăm defectele.

Sinceritatea față de tine însuți presupune a fi conștient de ceea ce ești și de acțiunile tale în același timp acceptându-te pentru ceea ce ești și nu pentru ceea ce ai putea fi și de a recunoaște față de tine însuți toate acestea.

Sinceritatea față de tine se va reflecta și în sinceritatea față de cei din jur, pentru că tot ceea ce este în noi se reflectă și în lumea și oamenii din exterior. Fiind sincer cu tine  vei fi sincer și în relaționarea cu persoanele care te înconjoară, însă cu o anumită limită, pentru că trebuie să fim atenți să nu le rănim pe acestea prin cuvintele noastre.

Relația pe care o ai cu propria persoană este asemănătoare cu relația pe care o ai și cu ceilalți. Dacă la un moment dat unul dintre parteneri descoperă că celălalt nu este sincer, atunci el își va pierde încrederea și respectul față de acesta. La fel se întâmplă și în relația cu propria persoană, dacă tu te minți singur îți vei sabota încrederea și respectul față de tine însuți.

Este esențial ca un copil să primească aceste valori de la cei care-l cresc. De ce anume?

Prin sinceritatea cu el însuși va reuși să recunoască lucrurile exact așa cum sunt, să gândească realist și independent de ceea ce-i spun ceilalți despre el și să-și găsească echilibrul. Sinceritatea este un plus de valoare pe care îl aduce încrederii și stimei de sine.

Fiind sincer cu cei din jur, fără însă a-i răni pe aceștia, el va da dovadă de integritate și va inspira încredere. În relațiile interumane prima impresie contează, iar o persoană care inspiră încredere va putea deschide multe uși.

Dar cum îl învățăm pe cel mic sinceritatea?

Bineînțeles prin puterea exemplului nostru și nu prin zicale precum “minciuna are picioare scurte”. Este esențial să-i explicăm de ce este important să fie sincer atât cu el însuși cât și cu cielalți, iar el să acționeze din nevoia de a cultiva această valoare pentru el însuși, nu din teama de a fi descoperit și pedepsit.

Învățarea vizuală are un impact mult mai mare decât cea auditivă, de accea chiar dacă părinții spun un lucru pozitiv însoțit de o acțiune negativă, copilul absoarbe modelul de comportament al părintelui și nu spusele acestuia. 

Spre exemplu dacă unul dintre soți își minte partenerul de viață, iar copilul află acest lucru, parintele încearcă să remedieze situația justificându-și alegerea și spunandu-i că el nu trebuie să se comporte astfel. O situație și mai gravă este aceea în care unul dintre soți îl face complice pe copil în minciuna sa. În cele din urmă copilul va alege inconștient sa copieze acest model de comportament, chiar dacă părintele i-a spus “nu este frumos să minți” sau “minciuna are picioare scurte” sau “ încrederea este foarte importantă într-o relație”.

De asemenea, este foarte important ca noi să fim sinceri cu cei mici pentru a-i educa în acest spirit. Nu putem pretinde de la ei ceva ce noi nu le oferim la rândul nostru.

Sinceritatea înseamnă încredere în sine, iar încrederea în sine inspiră forță morală și respect. Haideți să-i învățăm pe cei mici o astfel de valoare, care indiscutabil îi va ajuta în drumul lor către succes și fericire.

Să creștem împreună!

Cu drag,

Adriana

Sursă foto aici

Spune-mi părerea ta aici: