Bine te-am (re)găsit,

Am să încep cu o veste bună. La finalul acestui articol vei găsi o surpriză frumoasă. Te las pe tine să o descoperi.

Astăzi îți scriu, cu mare bucurie, despre nevoile sufletului unui copil și am să încep întrebându-te dacă te-ai gândit vreodată care sunt acestea? Dacă da, te felicit, ai toată admirația mea pentru că acorzi atenție unui aspect atât de important în dezvoltarea copilului tău.

De ce sunt atât de importante nevoile emoționale? Tocmai pentru că emoția este catalizatorul unei vieți fericite, sau, din contră, a uneia trăite în “faliment” – “faliment” financiar, profesional, sentimental.

Dar importanța acestor nevoi emoționale a fost recunoscută doar de câteva decenii încoace, iar multe dintre informații nu au ajuns încă la publicul larg și nu sunt cunoscute de majoritatea părinților, bunicilor, educatorilor, profesorilor, bonelor.

Spre exemplu, puțini știu că în spaPuterea parintilortele unui comportament nedorit al copilului, se află o nevoie fizică sau emoțională neastisfăcută. De cele mai multe ori este vorba despre o nevoie emoțională, pentru că nevoile fizice sunt mai ușor de exprimat odată cu avansarea în vârstă.

În același timp, performanțele școlare sunt strâns legate de aceste nevoi emoționale. Un copil pentru a fi apt să învețe, trebuie să atingă nivelul de maturitate emoțională specific vârstei sale.

Noi, adulții de astăzi, am crescut într-o perioadă în care nu se cunoștea importanța nevoilor emoționale, într-o perioadă în care vina, rușinea și critica erau folosite deseori pentru a ne educa.

Efectele acestor metode se pot vedea astăzi. Tot ceea ce trebuie să facem este să aruncăm o privire în jurul nostru și să observăm cât de puțini oameni întregi emoțional există și cât de mulți suferă. Este o suferință care se manifestă diferit de la persoană la persoană, sau mai bine zis de la familie la familie. Fie prin consumul și dependența de diverse substanțe, chiar și de mâncare, care duce la obezitate și la probleme de sănătate; fie prin depresii, prin dezechilibre interioare atât de greu de gestionat; fie prin divorțuri și relații toxice; fie prin agresivitate, violență fizică și verbală, manifestată chiar față de propriii copii. Și exemplele pot continua.

La polul opus se află și familiile care transmit o mentalitate sănătoasă din generație în generație. Însă, majoritatea dintre noi ne aflăm undeva la mijlocul acestor extreme.

Multe dintre aceste manifestări comportamentale sunt răni ascunse ale copilului nostru interior, răni peste care am pus straturi de bandaje. Ele sunt ascunse, dar nu și vindecate.

Din păcate, mie încă nu mi-a fost dat să cunosc un adult curat, care nu poartă în spate bagajul primit de la părinții săi.

Copilul vine pe lume ca un dar pentru părintele său. Într-adevăr copilul are obiective personale de atins, vine să-și împlinească misiunea de om pe acest pământ, însă, în drumul său el are și darul vindecării. Are darul de a-și vindeca părinții de rănile pe care le-au purtat cu ei atâția ani. Iar, când copilul atinge acele răni, desigur fără intenția de a-l face pe părinte să sufere, el îi provoacă durere.

Din acest punct, felul în care răspunde părintele este extrem de important, căci el poate reacționa sau acționa.

Părintele conștient acționează și înțelege, părintele conștient caută răspunsuri. Părintele inconștient de aceste tipare emoționale este cel ce reacționează, cel ce merge pe pilot automat și nu conștientizează că unele dintre faptele sale îl îndepărtatează de la obiectivul pe care și l-a asumat odată cu aducerea pe lume a copilului, și anume acela de a crește un OM împlinit.

Orice acțiune făcută aCitat6stăzi, are ecouri în omul matur de mai târziu. Și, deși intențiile majorității părinților sunt indiscutabil bune, rezultatele diferă în funcție de modul în care copilul a fost educat și se pot vedea peste ani. O relație părinte-copil cu foarte multe fisuri se va rupe în adolescență, atunci când pare că părintele pierde cu desăvârșire controlul. De fapt, acesta este doar efectul anilor în care părintele a aplicat un parentaj inconștient, orientat doar spre rezultatul imediat.

Nevoile emoționale ale copiilor sunt variate: de la nevoie de atenție, la nevoia de afecțiune, la cea de timp special petrecut cu părintele, la nevoia de conectare, de competență, de securitate, de respect, de individualitate, la nevoia de a visa, care este extrem de importantă.

Toate aceste nevoi, poate de zece ori mai multe decât cele fizice, au ca scop construirea unui om frumos, complet din toate punctele de vedere. Din păcate, astăzi, mulți dintre copii suferă pentru că nu le sunt satisfăcute aceste nevoi, iar suferința lor iese la suprafață prin intermediul unor comportamente care nouă, adulților, ne displac. Acestea nu sunt altceva decât comportamente de exprimare sau de adaptate, comportamente prin care copilul scoate în exterior ceea ce este în interiorul său.

Misiunea pe care mi-am asumat-o este tocmai aceasta, să-l ajut pe părinte să-și înțeleagă mult mai bine copilul, atât copilul din viața reală cât și copilul interior, care de cele mai multe ori se interpune în relația cu copilul din viața reală.

OfertaPornind de la această idee și de la propriile experiențe trăite, am reușit să pun baza unui material amplu, un material ce răspunde exact acestor neliniști ale părintelui și care îi oferă posibilitatea să se înțeleagă pe sine și pe copilul său. Iar acest material s-a concretizat în cartea “Puterea părinților. Succesul copilului tău depinde de tine”, care este mai mult un proiect, un proiect amplu, bogat în informații practice.

Recunosc faptul că părerile cititorilor și recenziile cărții au reușit nu doar să mă bucure, dar și să mă surprindă. Sincer, nu mă așteptam ca impactul acestei cărți să pătrundă atât de adânc în conștiința cititorilor. Mă bucur când văd că aduc valoare în viețile oamenilor și mai ales pentru că prin munca mea contribui la creșterea oamenilor de mai târziu.


Astăzi mi-am propus să aduc valoare în viața ta, oferindu-ți ocazia să citești cartea “Puterea părinților. Succesul copilului tău depinde de tine”, dacă nu ai citit-o încă.

Voi oferi 3 cărți cadou, iar pentru a participa la concurs ai de făcut doar două lucruri foarte simple:

  • Distribuie public acest articol pentru ca mai mulți părinți să afle despre nevoile emoționale ale copilului
  • Scrie mai jos (la finalul articolului) un comentariu în care să îmi spui numele profilului de facebook cu care ai participat la concurs

Perioada concursului este: 30.10 – 10.11, ora 23:00.

Cei trei câștigători vor fi selectați cu ajutorul Random.org. Numerele vor fi oferite în ordinea înscrierilor.

Câștigătorii sunt:

Roxana Oegar

Castigator 1

 

Mihaela Grigoras

castigator 2

Corina Sorana Calin

Castigator 3

Să creștem împreună,

Adriana

 

Acest articol a fost publicat pe Itsy Bitsy.

Posted in: Fără categorie

Lasa un comentariu