Mica adolescență de la 4 ani

Bine te-am (re)găsit,

Articolul de astăzi s-a născut în urma e-mail-ului primit din partea unei mame care mi-a detaliat situația pe care o întâmpina. Iată situația pe scurt:

Copil, 4 ani, manifestă crize de tantrum și are tendința de a refuza tot ceea ce îi este propus; mama a vorbit în special despre refuzul de a fi tuns.

Te regăsești și tu în această situație? Atunci citește mai jos răspunsul meu.

Gestionarea emoțiilor la vârsta de patru ani este o abilitate în curs de învățare, iar crizele de tantrum la această vârstă sunt frecvent întâlnite. Manifestările crizelor de tantrum pot fi diferite de la copil la copil: unii copii se trântesc pe jos, alții plâng până când par că nu mai pot respira, alții se dau cu capul de perete și așa mai departe.

Aceaste crize apar în perioada în care creierul copiilor suferă multe modificări și vedem o exacerbare a reacțiilor emoționale.

Ne întâlnim din nou cu astfel manifestări „aprinse” în perioada adolescenței, când adolescenții și preadolescenții au reacții emoționale foarte intense din motive care nouă ne pot părea neimportante și manifestă opoziție față de cerințele adultului.

Așadar, nu degeaba perioada aceasta cuprinsă îndre doi și patru ani se numește mica adolescență.

Iată câteva direcții în care să vă îndrepți atenția atunci când copilul are o criză de tantrum:

  • Când au debutat crizele de tantrum, dacă au avut o evoluție pregresivă (s-au intensificat în timp)?
  • Copilul a fost expus unor manifestări violente (față de el sau față de alte persoane din familie)?
  • Care este momentul în care au loc aceste crize de afect (pot avea un anumit declanșator, sau mai mulți; spre exemplu frustrarea de a nu putea face un anumit lucru este un declanșator frecvent) și dacă există un interval din zi când apar acestea sau sunt pe toată durata zilei?
  • Au avut loc schimbări în familie sau în viața lui, sau orice eveniment care ar fi putut fi semnificativ pentru copil?
  • Care sunt emoțiile pe care nu le poate gestiona: furie (spre exemplu când cineva îl atacă, îi ia jucăria ș.a.m.d), frustrare (pentru că nu poate realiza un anumit lucru), dezamăgire (nu primește ceea ce își dorește imediat sau nu se întâmplă lucrurile așa cum și-ar dori el), teamă (se simte amenințat în anumite contexte și nu știe cum să recționeze)?
  • Are posibilitatea să-și descarce aceste emoții altfel decât prin tantrum, spre exemplu prin plâns?

Orice copil vine pe lume cu un temperament al său (nu vorbim de caracter, care este dobândit prin intermediul experiențelor ulterioare). Unii copii sunt mai sociabili, alții mai introverți, unii sunt înclinați spre a cerceta lucrurile noi, alții se tem de astfel de situații și așa mai departe. Fiecare trăsătură vine și cu lucruri bune și cu lucruri care nu-i sunt de ajutor.

Așadar, fiecare copil este unic și nu există o rețetă a succesului general valabilă. Unii copii se pot liniști atunci când sunt luați în brațe și își pun capul pe pieptul mamei, în timp ce alții nu vor să fie atinși, ci doar să stați lângă ei și să le vorbiți cu o voce calmă și caldă, să se simtă însoțiți în iureșul emoțional care i-a cuprins, nu abandonați.

Totodată, copiii funcționează preponderent subconștient, iar atunci când noi le dăm o anumită indicație cu NU, ei tind să facă exact acel lucru. Are un impact foarte mare modul în care îmbrăcăm mesajul, așa că spunem “Liniștește-te” în loc de “NU lovi”, sau chiar îl invităm la diferite activități care îl pot calma.

Este important și momentul în care face aceste crize de plâns și modul în care abordați limitele în aceste situații. Spre exemplu, dacă face o criză de plâns doar atunci când merge la cumpărături și dorește să obțină ceva, atunci oferindu-i lucrul pe care și-l dorește nu faceți altceva decât să întăriți comportamentul: dacă plâng, primesc jucăria.

În situațiile în care vă confruntați cu o criză de tantrum după ce ați stabilit o limită, este important să faceți diferența între emoție și limită: acceptați emoția și păstrați limita fermă. O schimbare a limitei pentru că cel mic are o criză nu îl ajută nici pe copil, pentru că va căuat un alt motiv de descărcare în câteva momente, nici pe părinte.

Uneori copilul va găsi un motiv aparent neimportant (cana din care bea este roșie și nu albastră, vrea să se îmbrace cu o bluză murdară, nu vrea să stea jos dar nici pe scaun și tot așa) care va declanșa plânsul. Acest fenomen este denumit broken cookie, adică sindromul fursecului rupt.

Când copilul pare imposibil de mulțumit, când este irascibil, nu poate avea contact vizual cu tine, găsește diverse motive de supărare, se agață de tine, este mârâit și mai apoi începe să plângă, atunci el are nevoie să se descarce. Partea bună a “miorlăit-ului” este că acest comportament trage un semnal de alarmă părintelui, înainte să aibă loc o criză de tantrum. Copilul este încă capabil să-și folosească cuvintele, iar părintele este pus în gardă că ar putea urma o criză de plâns.

Descărcarea emoțiilor prin plâns este o altă modalitate care previne apariția crizelor de tantrum în momente nepotrivite. Plânsul este o metodă naturală a organismului de a elibera cortizolul (unul dintre hormonii stresului).

La fel ca defecatul, urinatul, transpiratul și plânsul are rolul lui. Ai văzut când ești foarte tristă/furioasă/bucuroasă/emoționtă și îți dau lacrimile? Imaginează-ți că atunci ești ca o oală sub presiune. Plânsul este modalitatea prin care corpul eliberează emoțiile puternice din corp.

Copiii tind să plângă mai des decât adulții pentru că nu au un sistem matur de gestionare a emoțiilor, acestea sunt mult mai intense și mai frecvente decât la noi adulții și mai ales pentru că ei reacționează preponderent emoțional la situațiile din jurul lor, logica intervenind abia apoi.

De aceea, plânsul este o modalitate de descărcare. Aici vorbim despre a fi ascultat și înțeles în timp ce plânge, nu izolat.

Dacă devine violent cu cei din jurul său în timpul crizelor de tantrum, sau încearcă să se rănească pe sine, îl țineți în brațe astfel încât să nu se poată răni și după primele momente de furie, de cel mai multe ori va începe să plângă. Ascultați-l și oferiți-i ocazia să se elibereze astfel. Încercați să vă păstrați calmul și să aveți un ton blând. Dacă nu a avut ocazia în trecut să facă acest lucru, la început va plânge mai mult timp până se va liniști.

O altă modalitate prin care îl puteți sprijini este cea prin joc.

Despre 3 astfel de jocuri am scris în articolul de săptămâna trecută pe care îl puteți citi aici:

3 jocuri pentru a-l ajuta pe copil să își gestioneze furia

Atunci când vedeți că refuză sau spune NU (este o perioadă prin care copilul trece în jurul acestei vârste, perioada lui NU, sau criza de opoziție primară, în care refuză tot ceea ce i se propune) atrageți-l într-un joc. Spre exemplu, în situația în care refuză să fie tuns, îi puteți spune că nu îl mai vedeți de păr și că trebuie să-l pieptănați cu totul. Luați peria și pieptănați-l pe mâini, pe picioare, chiar și pe tălpi. Astfel copilul va râde și va fi mult mai dispuns să coopereze apoi. Găsiți un joc care să-i placă și să îl amuze.

La fel de importante aici sunt etichetele pe care tindem să le punem celorlalți, iar copiii și le însușesc. Etichete precum copil agresiv, copil rău sau, încăpățânat și așa mai departe, au un impact major asupra lui. Copilul va face ceea ce se așteaptă de la el.

Atunci când dumneavoastră vă înfuriați, sau tatăl, spuneți cu voce tare cum vă calmați: “M-am înfuriat! Merg să beau un pahar cu apă pentru a mă liniști.” Copilul învață să-și gestioneze furia din modul în care îi vede pe cei din jur și mai ales pe părinții săi, că reușesc să gestioneze propria furie. Îl ajută să puneți în cuvinte ceea ce simțiți și cum alegeți să reacționați în astfel de momente.

Dacă doriți să citiți mai multe despre plâns și crize de furie, vă recomand cartea: Lacrimi și crize de furie, de Aletha Solter.

Zi cu soare și răcoare să avem,

Adriana

Sursă foto: https://pixabay.com/

Spune-mi părerea ta aici: