Cum se învață încrederea în sine

Bună draga mea,

 

Ți s-a întâmplat să nu te consideri suficient de bună pentru a face față unei situații? Sau să consideri că nu meriți un anumit lucru?

 

Ți s-a întâmplat să-ți spui în gând cuvinte nu tocmai frumoase despre tine însăți și să te blamezi pentru că ai greșit sau poate nu te-ai ridicat la nivelul așteptărilor tale?

 

Ei bine sursa gândurile respective este strâns conectată cu încrederea în tine însăți, cu stima și cu imaginea de sine. Aceste trei elemente se formează pâna la vârsta de 7 ani, iar apoi cu greu mai pot fi modificate.

 

Având în vedere că în momentul prezent majoritatea adulților au o încredere și o stimă de sine scăzută, consider că ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru noi toți, să schimbăm ceva în educația copiilor pentru a nu le crea acest handicap. Încrederea în sine este punctul de plecare al unei vieți împlinite și niciodată invers.
 
Incredere in sine
 
M-am documentat pentru proiectul la care lucrez acum și am găsit un material excelent al terapeutei Simona Le Roy, așadar vreau să-l împărtășesc cu voi pentru că este plin de sfaturi practice și utile. 
 
Simone Le Roy ne prezintă 3 principii ale încrederii în sine și 5 modalități de a-l ajuta pe copil să-și formeze o imagine de sine puternică.
 
Un copil are două moduri de a se raporta la propria persoană și de a-și forma încrederea în sine. Acestea se pot evidenția răspunzând la următoarele întrebări:
 
  • Cine sunt? Sunt înalt, sunt frumos, sunt inteligent, sunt generos…
  • Ce pot face sau ce sunt în stare să fac? Pot învăța repede, pot cânta la pian, pot scrie o poezie…
Încrederea în sine nu este ceva înnăscut, ea se construiește, se modelează în timp. Așadar copilul nu se naște cu o doză de încredere sau o lipsă a acesteia, ci el și-o formează pe parcursul primilor 7 ani din viață în funcție de ceea ce spun ceilalți despre el. Copilul nu are o conștiință de sine și este deschis să absoarbă, precum un burete, părerile părinților, bunicilor, profesorilor. 
 
Există o legătură puternică între temeri și încrederea în sine. Temerile sunt generate de faptul că ne simțim amenințați de o anumită situație sau persoană, vizualizăm în mintea noastră un potențial pericol. 
 
Un copil cu o slabă încredere în el însuși are multe temeri, el simte că nu are capacitățile și abilitățile necesare pentru a face față unei situații, nu se simte suficient de bun pentru a o depăși. Așadar mecanismul său de apărare intră în funcțiune și acesta dezvoltă strategii de apărare precum fuga sau evitarea unei probleme.
 
Conform unui studiu al Universității Stanford primul loc în topul temerilor îl ocupă teama de a vorbi în public, depășind teama de moarte, de a zbura cu avionul, de înălțime sau alte frici. De aici se extrag două idei și anume că oamenilor le este mai teamă de ceea ce cred ceilalți, decât le este de moarte și că la nivel mondial ne confruntăm cu o problemă a încrederii în sine.
 
Un copil ce are încredere în el însuși va opta pentru a-și dezvolta strategii de atac, acesta alegând să-și canalizeze energia constructiv. Și inversul este valabil, respectiv dacă un copil are multe temeri, atunci își poate pierde încrederea în el.
 
Ce strategii putem folosi pentru a-l ajuta pe copil să-și dezvolte încrederea în sine?
  1. Oferă-i cât mai multe aprecieri, laude, cuvinte frumoase, întrucât copilul îi vede pe ceilalți ca oglinzi ale sale. El își formează imaginea de sine în funcție de ce îi spun cei din jurul său. Așadar cuvintele de încurajare și aprecierile sunt primul pas pentru a crește stima de sine a celui mic, în timp ce critica are doar un rol distructiv. Atenție însă ca aprecierile să fie realiste și susținute de fapte meritorii.
  2. Copilul caută constant susținere și încurajare din partea părinților și va sesiza imediat dacă existe urme de îndoială în ceea ce-i spun aceștia. Va citi cu ușurință dincolo de cuvintele lor, iar dacă sunt spuse cu jumătate de gură el se va îndoi de reușita lui. Așadar este important să crezi cu tărie în forțele celui mic. Dacă spre exemplu face sport de performanță, iar la o competiție tu îl încurajezi verbal dar în ochi ți se citește teama, el va descifra imediat limbajul tău nonverbal și-l va interpreta ca un semn de neîncredere.
  3. Oferă-i copilului în fiecare zi oportunitatea de a face ceva ce-l va pune într-o lumină bună. Copilul are nevoie să-și testeze capacitățile și să le exerseze, iar acest lucru se poate face doar prin îndeplinirea micilor activități  ce-l vor ajuta să devină din ce în ce mai bun. Acordă-i în fiecare zi aceaste ocazii să facă lucruri potrivite pentru vârsta lui, dar care-l vor ajuta în formarea unei bune imagini de sine, spre exemplu să scrie o poezie, să construiască ceva sau chiar să te ajute în bucătărie.
  4. Toți părinții doresc să-și protejeze copiii și este un instinct natural, însă supraprotecția nu-l va ajuta pe copil să-și formeze o imagine de sine puternică și să-și crească încrederea în el însuși. Folosește momentele dificile, sau situațiile de care el se teme pentru a-l ajuta pe acesta să lupte și să iasă victorios, iar el va găsi resurse nebănuite și se va autodepăși. 
  5. Dă-i posibilitatea să facă greșeli, pentru că astfel copilul învață și cunoaște lumea din jurul său. Este necesar să greșească pentru a putea evolua, iar dacă este criticat sau pedepsit el se va teme să încerce din nou și stagnarea este inevitabilă. Drumul spre învățare este pavat cu greșeli bune.
Încrederea în sine și stima de sine sunt elemente importante în dezvoltarea personalității lui și pe acestea le poate dobândi și modela doar raportându-se la părerile apropiaților despre el însuși. Copilul își formează astfel un sistem de referință pe care inconștient îl va aplica mai apoi întreaga viață. Este esențial ca acest sistem de referință să fie unul bun care să-l ajute la maturitate și nu să-l saboteze.
 
Să creștem împreună!
 
Cu drag,
Adriana

 

Sursă foto aici

Spune-mi părerea ta aici: