Călătorie în Țara Emoțiilor (III)

Bine te-am regăsit,

Astăzi pornim din nou în călătorie prin Țara Emoțiilor și aflăm cum să ne împrietenim cu emoțiile noastre, cum să reacționăm când cineva simte o emoție puternică și cum putem să ne descărcăm emoțiile puternice.

Acest material face parte din campania Grădinițe fără bullying, inițiată de Itsy Bitsy și Asociația părinților isteți.

A simți o emoție și a gestiona acea emoție nu este unul și același lucru. Încă din primele luni de viață amigdala – centrul emoțiilor – este complet dezvoltată, adică suntem capabili să simțim toate emoțiile (însă copilul nu simte toate emoțiile din acel moment, ci le „învață” pe parcurs). Însă, gestionarea emoțiilor depinde în special de cortex, partea din creier care se ocupă, printre altele, de autoreglare, autocontrol, luarea unor decizii bune. Această parte ajunge la maturitate la 24-25 ani. Desigur că, este esențial să învățăm să ne gestionăm emoțiile, sau, mai bine zis reacțiile emoționale, acesta fiind un lung proces care implică pași mici, facuți zilnic.

Ne naștem cu picioare, însă acest lucru nu înseamnă că știm să și mergem, ci învățăm apoi. Ne naștem capabili să simțim toate emoțiile, însă învățăm să le gestionăm în timp.

Aș mai adăuga aici că emoțiile NU pot fi controlate, ci doar să gestionăm reacțiile în urma acestora. Nu pot spune: „nu mai sunt furios”, iar furia să dispară, la fel cum și degeaba le spunem copiilor: „nu are de ce sa îți fie frică”, sau „nu trebuie să te superi”. Care dintre noi nu a avut temeri iraționale? Teama de păsări, de pisici, ori de insecte? Faptul că știm că vietățile respective nu ne pot face rău, nu ne ajută să dispară frica. La fel nu dispar nici emoțiile noastre sau ale celorlalți,  doar pentru că le poruncim acest lucru.

Haideți să luăm pe rând, câteva dintre emoții: 

Bucurie – aici aș spune să legăm bucuria și de sentimentul de recunoștință pentru ceea ce avem deja. Ați văzut cum un copil se bucură de lucrurile mărunte, de la un melc găsit în grădină, până la cele 10 minute în care s-a jucat cu părintele său? Și noi, adulții, am avea nevoie să ne amintim mai des de binecuvântările din viața noastră și să cultivăm și în sufletul copiilor sentimentul de recunoștință. Nu-i nevoie să așteptăm ceva special pentru a fi recunoscători, deja avem o mulțime de lucruri grozave pentru care să ne bucurăm.

Iubirea – un sentiment atât de profund și rebel. De ce spun rebel? Pentru că nu alegem ce sau pe cine să iubim, ci pur și simplu iubim. Copiii iubesc natura, animalele, jucăriile. Noi, adulții, de multe ori ne rezumăm doar la oameni.

Uimirea – este esențial să trezim uimirea copiilor în special la școală, în procesul de învățare. Alături de curiozitate, mirarea este una dintre emoțiile primare care ne ajută să descoperim și să ne însușim lucruri noi. Pentru acest lucru avem nevoie să punem informațiile respecrive într-o formă în care copiilor să le fie trezită mirarea, iar dorința de a ști mai mult și mai mult vine de la sine.

Curajul – să le/ne acceptăm temerile ca fiind parte din noi și să le/ne dăm ocazia să le depășească/depășim. Evitând lucrurile de care ne temem ne punem limite (nouă și mai ales copiilor) și nu dăm ocazia curajului să încolțească.

Mândria – de multe ori asociem mândria cu vanitatea, însă a fi mândru de ceea ce ai reușit te ajută să te bucuri de succesul tău și să-ți dorești să-l repeți. Mândria ne ajută să ne celebrăm succesele, să întărim experiența care a creat starea de mândrie și să ne dorim să o repetăm. Este o emoție esențială pentru motivație. Despre mândrie am povestit, pe larg, aici.

Furia – Furia este una dintre cele mai provocatoare emoții, fie că vorbim despre a ne stăpâni propria furie, ori a avea un răspuns adecvat la reacțiile de furie ale celorlalți. Despre furie am povestit, pe larg, aici. Jocuri pentru gestionarea furiei poți găsi aici.

Dezgustul – să fim atenți, conștienți, de ceea ce ne-a provocat reacția de dezgust. Să observăm dacă am asociat-o cu ceva anume și să o analizăm în profunzime. Spre exemplu, atunci când atingerile celorlalți (femei, bărbați, persoane care au o anumită vârstă ș.a.m.d.) ne trezesc dezgust, acest aspect poate ascunde un abuz sexual petrecut în copilărie, de multe ori pe care nu ni-l amintim.

Frica – frica este prietena noastră, ea vrea să ne țină în siguranță și de aceea apare în anumite momente. Doar că, uneori, frica apare și atunci când nu există un pericol real. Desepre frică am povestit, pe larg, aici. Iar jocuri pentru temeri puteți găsi aici și aici.

Tristețea – provocată, în general, de o pierdere. Să ne lăsăm timp și să acceptăm faptul că plângem, chiar și doar emoțional, după lucrul respectiv. Este emoția pe care, alături de bucurie, frică și furie, o descărcăm prin plâns. Desepre tristețe am povestit, pe larg, aici.

Rușinea – Să observăm dacă simțim rușine în special în anumite situații, spre exemplu când vorbim în fața unui public. Să încercăm să găsim momentul în care am legat rușinea de o situație asemănătoare. În general, a fost un moment din copilărie când fie ne-am simțit rușinați, fie adulții ne-au rușinat. Să acceptăm emoția și să o vindecăm povestind despre modul în care ne simțim unei persoane de încredere. Despre rușine am povestit, pe larg, aici.

Ce ar fi oamenii fără emoții? 

Cum ar fi să nu simțim furie, frică, dezgust, tristețe? Dar bucurie, iubire, curaj, mândrie? Nu există o cale să ne amorțim selectiv emoțiile. Nu le putem amorți doar pe cele neplăcute și să le experimentăm pe cele plăcute. Fără emoții am fi lipsiți de conținut, de noi. Imaginați-vă cum este sa vorbești cu o persoană care nu exprimă nicio emoție. Este ca și cum ai comunica cu o mașină, cu un robot. Nu poți forma o relație, o legătură emoțională, cu o mașină.

Ce pot face eu când văd că persoana din fața mea are o emoție puternică și nu știe să o gestioneze? 

Când cel din fața noastră simte o emoție puternică, este esențial să empatizăm cu emoția acestuia, să o validăn, spunandu-i: „înțeleg că te simți trist/furios/temător. Este în regulă să te simți astfel și eu sau altcineva într-o situație similară am avut această emoție”. Negarea emoției ducel la amplificarea ei, spre exemplu dacă îi negăm celuilalt furia, spunându-i: „nu ai de ce să fii furios”, de cele mai multe ori furia persoanei respective se amplifică. În schimb, recunoașterea și validarea emoției duce la conectarea între cele două ființe.

Desigur că, validarea emoției nu înseamnă și validarea comportamentului. Este în regulă să te simți furios, însă nu este în regulă să lovești sau să-i faci rău celuilalt. Aici intervine partea de educație emoțională care îi sprijină pe copii să învețe să își exprime emoțiile asertiv, prin cuvinte. Este esențial ca ei să parcurgă pașii către maturizarea emițională. A fi matur fizic (adult) nu te face matur emoțional. Un adult care atunci când se înfurie lovește, regresează la un nivel de maturitate emoțională specific vârstei de 3-4 ani, când copilul își rezolvă conflictele lovind.

Scopul generației noastre, a adulților de astăzi, este să ne autoeducăm emoțional, să rupem vechile tipare de comportament și să-i educăm și pe copii. Avem o misiune dificilă și fiecare persoană are contribuția ei.

Ce ar mai fi de zis și nu s-a zis despre emoții?

Un subiect amplu despre care mereu mai ai ceva de spus. Aș mai vorbi despre mecanismele de descărcare emoțională și despre rucsacul emoțional al fiecărui copil.

Orice copil are un rucsac emoțional în care „adună” toate emoțiile. Atunci când acestea sunt îndesate în rucsacul său emoțional, ele pot ieși la suprafață ca un vulcan în cele mai neașteptate momente. De aceea, reprimarea emoțiilor, îndesarea lor în rucsacul emoțional, nu este o soluție. Sunt 4 căi de descărcare a emoțiilor: râsul, plânsul, tremuratul și verbalizarea. Copiilor le explic printr-o asociere cu o oală care fierbe pe aragaz. Atunci când ne reprimăm emoțiile (când le îndesăm în rucsac), apa clocotită din interior face capacul să se clatine. Când ridicăm capacul tot aburul iese și presiunea se eliberează. 

Râdem când ne simțim bucuroși, jenați, temători. Plângem de bucurie, de tristețe, când ne înfuriem, când suntem frustrați, când ne speriem. Tremurăm de frică, de furie. Toatea acestea sunt căi prin care eliberăm emoțiile. Dintre toate, plânsul este cea mai puțin plăcută, dar și cea mai eficientă modalitate. Plânsul, la fel ca orice altă modalitate de excreție a organismului – urinatul, defecatul, transpirația – are rolul lui, respectiv să elimine cortizolul, unul dintre hormonii stresului, din organism. De aceea, este esențial să-i ascultăm și să-i îndrumăm pe copii să-și elibereze emoțiile, iar în cele din urmă să ajungă să le exprime asertiv, verbalizându-le.

Mai multe informații despre plâns și crizele de furie ale copiilor puteți găsi în cartea Lacrimi și crize de furie, a Alethei Solter.

Totodată, pe lângă un rucsac emoțional, un copil are și un rezervor de iubire. Dacă acel rezervor este plin, dacă se simte conectat, primește afecțiune și atenție din partea părinților, el este echilibrat și dornic să coopereze. Dacă rezervorul este fisurat sau gol, copilul va avea comportamente care vor reflecta acel gol, unul dintre acestea fiind tendința spre agresivitate și bullying.

Gânduri bune,

Adriana Mitu

Educația este o altă haină pe care o îmbracă iubirea – articol din campania „Scrisul face bine”

Ziua bună,

 

Astăzi m-am hotărât să public pe site un articol care face parte din campania Scrisul face bine. Un proiect la care am avut onoarea să fiu invitată să particip.

M-am simțit mică printre atâția oameni mari. Și mândră pentru că împreună promovăm scrisul de mână și scrisul în general. Împreună facem echipă în slujba educației.

Pentru mine scrisul este deja terapeutic, deși rareori public scrierile mele terapeutice. Iar educația a devenit un mod de viață.

Iată articolul mai jos…

 ______________

Se spune că venim pe lume având cunoaștere absolută, pe care o pierdem la naștere, iar apoi întreaga viață căutăm să o redobândim. Și astfel am dat naștere educației, pentru a ne potoli setea de a ști.

Am putea crede că un copil vine pe lume precum un vas gol, pregătit să fie vărsată cunoașterea în el. Însă un copil vine în primul rând pentru a aduce cunoaștere în această lume. Înainte de a fi elev, fiecare dintre noi a fost profesor, iar fiecare copil de astăzi este un învățător pentru toți cei ce-l înconjoară.

Iată mesajul copilului pentru discipolii și învățătorii săi:

„Mamă, pe tine am venit să te învăț ce este iubirea necondiționată și cum să iubești o altă persoană pentru ceea ce este ea cu adevărat, nu pentru ceea ce ar putea fi. Te învăț acest lucru în primul rând iubindu-te pentru ceea ce ești și nu pentru ceea ce ai putea fi. Pentru că eu văd în tine perfecțiunea, de aceea îți spun: „ești cea mai frumoasă, cea mai bună mamă din lume”. Pentru mine ești, chiar ești!

Tată, pe tine am să te învăț ce înseamnă să fii erou pentru o altă ființă, în același timp învățându-te să fii vulnerabil. Căci cea mai mare putere stă în vulnerabilitate și nu în forța pe care o are un om. Uită-te la mine, tocmai pentru că sunt atât de vulnerabil simți nevoia să mă protejezi. Și cât de vulnerabil ai să înveți și tu să fii în fața mea, cum poate n-ai mai fost niciodată până acum.

Dascălule, pe tine am venit să te învăț cum să asculți, să înțelegi și să respecți înainte de a educa. Am venit să-ți ofer un dar atât de frumos, darul de a schimba vieți și de a șlefui minți, ascultând suflete. Cuvântul tău va deveni cuvântul meu și mult timp după ce tu n-ai să mai fii pe acest pământ, cuvântul tău va rămâne rostit, căci eu am să-l spun copiilor mei și ei la rândul lor îl vor spune copiilor lor. Am venit să-ți dăruiesc veșnicia.

Acum că v-am împărtășit fărâma de cunoaștere ce mi-a mai rămas după ce-am venit pe lume, sunt pregătit să îmi dați din înțelepciunea voastră, căci ea este lumina care-mi va călăuzi pașii pe drumul dintre azi și mâine. Însă, înainte de a porni pe acest drum, am să vă cer să vă reamintiți la fiecare pas că voi creșteți un om și nu educați un copil neștiutor. Și întrebați-vă ce fel de om vreți să modelați și care sunt acțiunile care vă duc într-acolo. Căci fiecare acțiune a voastră are ecouri în viitorul meu.

Iar dincolo de toate lecțiile pe care mi le dați despre viață, eu ascult și primesc mai ales modelul vostru.

Pentru că singura formă de educație este prin puterea exemplului personal. Eu n-am să devin ceea ce mi se spune să devin, n-am să devin ceea ce sunt învățat și îndrumat, eu am să devin negreșit ceea ce voi sunteți astăzi. Așadar, nu uitați să vă educați în primul rând pe voi, pentru că educându-vă pe voi, de fapt mă educați pe mine.

Cel mai mare dar pe care mi-l puteți face este să mă ajutați să gândesc pentru mine însumi, să mă ajutați să învăț să iau decizii bune, să mă lăsați să greșesc pentru ca data viitoare să știu mai bine. Știți, dragii mei, eu nu am nevoie de răspunsuri corecte, eu am nevoie să-mi aflu singur răspunsurile și să pot raționa pentru mine însumi, căci n-aveți să-mi fiți toată viața alături să mă ghidați la fiecare pas. Să nu credeți că nu sunt capabil să fac acest lucru, pentru că vă înșelați.

Fiți blânzi cu judecata pe care o am acum, căci este cea pe care o pot avea în acest moment și pentru vârsta mea. Îmi doresc să știți că eu fac pe cât de bine pot face în fiecare clipă și de aceea vă am pe voi pentru a-mi îndruma pașii spre mai bine. Nu-mi spuneți că pot mai mult, dar nu vreau, pentru că eu vreau, chiar vreau să fiu cea mai bună variantă a mea în fiecare moment. Astăzi știu mai multe decât am știut ieri și mâine voi ști mai bine decât am știut astăzi. Apreciați-mi efortul depus, nu doar rezultatele.

Nu vă-ndoiți de dorința mea de cunoaștere, pentru că ea este acolo și arde în mine. Am nevoie de înțelepciunea voastră, la fel cum am nevoie de afecțiunea voastră, de atenția și de timpul vostru. Tot ceea ce trebuie să faceți este să mi-o oferiți și să nu aveți așteptări de cum vor încolți semințele pe care le-ați sădit.

Dragii mei dascăli, dragii mei discipoli eu sunt diferit și unic pe acest pământ, nu încercați să mă asemănați cu ceilalți. Eu am o inteligență nativă, am venit cu daruri sub forma abilităților mele naturale, pe care mai târziu vreau să le ofer celorlalți. Nu încercați să-mi găsiți cusur la ele. Vă rog să nu-mi îngrădiți potențialul înnăscut și să construiți pe plusurile și nu pe minusurile mele. Căci plusurile mele sunt cele ce mă vor face neprețuit pentru societate.

Nu mă comparați cu un altul care poate mai mult ca mine. Comparația nu face altceva decât să-mi știrbească din frumusețe și strălucire, în timp ce aprecierea mă face mai frumos și mai sclipitor decât sunt în prezent. Nu mă comparați pentru că mă doare neputința mea și faptul că nu mă pot ridica la nivelul așteptărilor voastre.

Nu vreau nici să găsiți vinovați pentru neputințele mele, căci lucrul acesta este atât de lipsit de importanță pentru mine. Să-mi spuneți că sistemul educațional este de vină, că unul dintre profesori sau toți sunt de vină, că poate chiar părinții sunt de vină pentru nereușita mea. La ce bun să caut vinovați? Eu nu vreau vinovați, eu vreau modele! Nu vă-ndoiți de rezistența mea și de capacitatea de a face față provocărilor. Eu nu sunt o victimă, eu sunt un învingător! Priviți-mă astfel.

Ascultați-mă când vă vorbesc, chiar ascultați-mă pentru că am ceva important să vă spun de fiecare dată. Ascultați-mă și când nu vorbesc, pentru că prin tăcere eu rostesc ceea ce nu pot pune în cuvinte, dar vedeți în faptele și în comportamentul meu.

Să știți că eu cred cu tărie că singurul obiectiv al vostru, al fiecăruia dintre voi, este ca eu să devin un om fericit și de succes, așa cum eu însumi definesc succesul. Pentru că tot ceea ce faceți ar fi în van fără acest țel măreț.

Nu uitați că am venit deopotrivă pentru a primi și a dărui cunoaștere și pentru a vă ajuta pe voi să fiți maeștri. Căci ce fel de maestru este acela care nu are elevi? Acesta este darul meu pentru voi.

Dacă vreți să investiți în viitorul meu, atunci investiți în educația mea și a voastră. Nicio investiție nu este mai durabilă și mai plină de recompense decât cea din care acumulezi cunoaștere. Prin educație voi îmi dăruiți iubire. De fapt, educația este o altă haină pe care o îmbracă iubirea pe această lume.“

 ______________

365 de oameni vor scrie despre educație, despre valori, despre profesori adevărați și școală. În fiecare zi, timp de un an, veți găsi articolele acestora, pe site-ul scrisulfacebine.ro.

Un proiect care ascunde o muncă titanică în spate și care merită urmărit.

Urmărește articolele Scrisul face bine, aici: https://www.scrisulfacebine.ro/.

 

Gânduri bune,

Adriana

Povestea omului care avea sentimente

Bine te-am (re)găsit,

Astăzi te invit să facem o nouă călătorie în Țara Emoțiilor, de această dată citind o poveste terapeutică, frumoasă și vindecătoare.

Este o poveste despre emoții, pe care te invit să o citești cu ochi și urechi de copil, călătorind înapoi în timp, atunci când și tu poate ai fost micul om din povestea noastră.

Povestea omului care avea sentimente

de Barbara Dunlap

(traducere Adriana Mitu)

 

Odată, era un mic om care avea sentimente. Avea multe sentimente și le simțea în fiecare zi.

Familiei sale îi plăcea când micul om își arăta sentimentele, așa că a început să le poarte pe mâneca sa.

Însă, într-una din zile, unul dintre părinți i-a spus că nu vrea să mai vadă sentimentul de FRICĂ, așa că micul om a încercat să îl smulgă de pe mânecă.

Părintele i-a spus că îi va da niște DURITATE să își acopere FRICA.

Micului om i-a fost foarte dificil să acopere FRICA cu DURITATE, așa că celălalt părinte și bunicii l-au ajutat.

A fost nevoie de câteva zile să facă acest lucru. “Acum arăți minunat!”, i-au spus părinții. “Am acoperit o parte din sentimentele tale cu DURITATE și vei crește să fii un om puternic”.

Micul om a mai crescut puțin și și-a făcut un prieten. Și prietenul său își purta sentimentele pe mânecă. Prietenul său i-a spus într-o zi: „Părinții mei vor să-mi acopăr sentimentul de SINGURĂTATE și să fiu diferit de acum înainte”. Așa că, micii oameni au învățat împreună să fie diferiți și au luat niște FURIE de la un adult pentru a-și acoperi sentimentul de SINGURĂTATE. Micul om și-a pus un petic mare de FURIE peste SINGURĂTATEA sa. 

Într-o zi, micul om (care acum nu mai era atât de mic) s-a dus la școală și sentimentul său de SINGURĂTATE a început să se arate. Așa că, profesoara l-a ținut în spate și i-a dat niște RUȘINE să-și acopere SINGURĂTATEA.

Uneori seara, când era singur, micul om își privea sentimentele. Scotea DURITATEA, FURIA și RUȘINEA și își privea FRICA și SINGURĂTATEA.

Într-o seară, micul om și-a dat seama că FRICA și SINGURĂTATEA lui crescuseră atât de mari încât nu mai puteau fi acoperite și se vedeau pe sub petice. Așa că, micul om s-a văzut nevoit să meargă să mai caute niște FURIE să își acopere sentimentul de SINGURĂTATE și a mai luat toată DURITATEA pe care părinții i-au putut-o da pentru a-și acoperi FRICA.

Micul om a crescut mare și și-a atins țelurile și toți îl admirau pentru că spuneau că își poate ascunde foarte bine sentimentele. Iar părinții i-au spus într-o zi că simt MÂNDRIE pentru că micul om crescuse și devenise PUTERNIC. Dar micul om nu a mai găsit loc să pună MÂNDRIA, pentru că DURITATEA și FURIA acopereau totul.

Apoi, după o vreme, omul a cunoscut un alt om și au devenit prieteni. Cei doi credeau că sunt la fel, pentru că aveau doar sentimente de DURITATE și FURIE care se puteau vedea. Într-o zi prietenul său i-a spus omului un secret: „Nu sunt întocmai ca tine, eu sub peticele de DURITATE și FURIE am alte sentimente – FRICĂ și SINGURĂTATE”. Și prietenul a desfăcut colțul unui petic de DURITATE pentru a-i arăta omului FRICA, doar pentru o secundă.

Și omul a stat tăcut, fără a mai spune ceva. Apoi, cu grijă, a desfăcut colțul unui petic de DURITATE și i-a arătat și el FRICA prietenului său. Prietenul a văzut și sentimentul de SINGURĂTATE sub petice. Prietenul a întins mâna cu blândețe și i-a atins sentimentul de FRICĂ și pe cel de SINGURĂTATE …

Atingerea prietenului a fost magică. A dat naștere unui nou sentiment – ACCEPTAREA. Sentimentul de ACCEPTARE  a apărut pe mâneca micului om și sentimentele de DURITATE și de FURIE s-au mai micșorat.

Omul a înțeles că atunci când cineva îi oferă ACCEPTARE, el va avea nevoie de mai puțină DURITATE și va fi mai mult loc pe mâneca sa pentru: MÂNDRIE, TRISTEȚE, IUBIRE, BUNĂTATE, CĂLDURĂ, DURERE, FRICĂ.

Gânduri bune,

Adriana Mitu

Călătorie în Țara Emoțiilor (II)

Ziua bună,

În ultimul articol te invitam să pornim împreună într-o călătorie în Țara emoțiilor. 

Dacă am povestit deja despre emoții și cum putem noi, adulții, să îi ajutăm pe copii să înțeleagă ce sunt emoțiile, astăzi vă propun să călătorim prin valea întunecată a emoțiilor și să ajungem la partea luminoasă a lor. 

Există emoții bune și emoții rele, emoții pozitive și emoții negative? 

 

Toate emoțiile au evoluat pentru a ne ajuta să supraviețuim. Ele sunt servitorii noștri credincioși, așadar fiecare emoție are un rol pozitiv, este un mesager ce ne aduce vești despre noi, despre cine suntem, cum percepem lumea și vor să ne țină în siguranță. Îmi place tare mult poemul lui Rumi în care acesta spune ca omul este precum o casă de oaspeți, iar fiecare emoție este un oaspete pe care să-l primim cu bucurie în noi, pentru că el a venit cu scopul de a ne îndruma.

Desigur că, există emoții plăcute și emoții mai puțin plăcute, însă nu le-aș numi negative. Negativ este ceva ce nu ne ajută, ce nu ne servește sau chiar ne sabotează.

Emoția în sine nu este rea, ci modul în care noi reacționăm la emoția respectivă poate fi unul prin care ne putem face rău, atât nouă, cât și celorlalți. Emoția durează doar câteva secunde sau minute, după care dispare, dacă nu este alimentată de gândurile noastre. Însă, atunci când hrănim o emoție cu gândurile noastre, când o retrăim, deși situația care a declanșat-o s-a încheiat, aceasta se poate transforma în stare emoțională. Astfel, spre exemplu, tristețea devine depresie, frica devine anxietate, furia devine agresivitate. Așadar, puterea și gestionarea reacțiilor emoționale stă în noi și ține doar de noi. 

Există o parte bună și o parte rea a fiecărei emoții?  

Există o parte bună și o parte mai puțin bună a fiecărui eveniment și lucru din lumea aceasta. La fel și în emoții, fiecare emoție neplăcută are un mesaj care te ajută și fiecare emoție plăcută poate veni cu o surpriză mai puțin plăcuta.

Spre exemplu, haideți sa ne imaginăm curajul, o emoție pe care ne-o dorim cu toții, așa-i? Ei bine, ce se întâmplă cu oamenii foarte curajoși? În general își asumă mai multe riscuri decât cei mai conservatori, să le spunem așa. Astfel, pot ajunge în situații în care își asumă riscuri din mai multe puncte de vedere – financiar, al sănătății, al stabilității ș.a.m.d.

Furia – suntem tentați să o considerăm o emoție negativă, însă, ce s-ar întâmpla dacă nu am mai simți furie? Dacă nu am avea imboldul acela de a ne face auziți, de a ne spune punctul de vedere pentru că suntem nemulțumiți de ceva, sau am fost tratați într-un mod neplăcut. Desigur că, avem nevoie să învățăm să ne exprimăm asertiv furia, iar gestionarea acestei emoții ține de a atinge un anumit nivel de maturitate emoțională.

? Ce lucruri folositoare îmi aduc emoțiile pe care le simt? 

Fiecare emoție a evoluat pentru a ne ține în siguranță, pentru a ne ajuta să supraviețuim. Imaginați-vă ce se întâmplă dacă, în trecut, atunci când vedeam un pericol, precum un tigru, nu simțeam teamă. Sau dacă atunci când ne ataca cineva, nu simțeam furie și impulsul de a ne apăra. Desigur că, omul a evoluat iar acum tigrul nu mai este o amenințare, iar atunci când cineva ne „atacă” avem nevoie să învățăm să ne gestionăm furia. Chiar dacă omul a evoluat din punct de vedere social, din punct de vedere emoțional partea creierului responsabilă cu emoțiile, amigdala, a rămas similară și oferă aceleași 3 reacții de răspuns ca în trecut – luptă, fugi sau îngheață. Așadar, marea noastră provocare este să învățăm să gestionăm emoțiile puternice și să ne împrietenim cu toate acestea, adaptându-ne la contextul social actual.

Și in mod special:

Bucuria: Este o stare plăcuta care ne dă energie. Și aceasta poate fi trăită intens și atunci avem nevoie să o descărcăm prin plâns.

Iubirea: Poate cea mai frumoasă dintre emoții. Este cea care ne ajuta să ne atașăm de ceilalți și să formăm relații.

Uimirea: Ne trezește interesul pentru un anumit lucru, să cercetam, să aflăm mai multe. Este o emoție esențială în procesul de învățare, care din păcate de multe ori este neglijată în școli. Pronind de la mirare, ajungem la curiozitate, apoi la interes și pasiune. Dacă sărim peste uimire pierdem un element esențial al procesului de cunoaștere.

Curajul: Ne dă puterea să trecem peste anumite momente. Nu există curaj în absența fricii, curajul nu înseamnă să nu îți fie teamă, ci să simți teamă, să îți iei teama de mână și să treci prin situația respectivă. Deși aparent opuse, curajul și frica merg mână în mână.

Mândria: Deseori confundată cu vanitatea, avem tendința să o înăbușim. Ne ajută să ne celebrăm succesele, să întărim experiența care a creat starea de mândrie și să ne dorim să o repetăm. Este o emoție esențială pentru motivație.

Furia: Deși o considerăm a fi o emoție negativă, furia ne ajută să conștientizăm care sunt acele lucruri care „ne amenință”, fie că vorbim de a ne amenința starea fizică, emoțională, sistemul de valori și așa mai departe. Furia se naște atunci cand ne simțim amenințați și ne ajută să ne apărăm drepturile.

Frustrarea: Atunci când nu reușim să facem un lucru, frustrarea ne ajută să luăm un moment de pauză și să ne întoarcem cu mintea limpede la ceea ce aveam de făcut. Când suntem sub imperiul emoțiilor, nu putem gândi logic și să găsim soluții bune, iar frustrarea ne oferă un răgaz în care să ne calmăm.

Dezgustul: Este emoția care ne ajută să păstrăm distanța de lucrurile neplăcute. Ridicam buza de sus spre nări atunci când simțim un miros neplăcut, scoatem limba pentru a da afară ceva cu gust neplăcut.

Frica: Este prietena noastră care ne ține în siguranță. La fel ca furia ne anunță când ceva ne amenință. Dacă furia corespunde reacției de luptă transmise de sistemul limbic, frica corespunde reacțiilor fugi sau îngheață. Când pericolul este prea mare pentru a fi înfruntat în luptă, atunci fugim sau înghețăm.

Tristețea: Este emoția care ne ajută să ne refacem după un eveniment care ne-a destabilizat și care presupune o pierdere – pierderea unei oportunități, decesul unei persoane dragi și așa mai departe. Tristețea variază ușor de la emoție, care durează câteva secunde, la stare emoțională, care durează câteva ore sau zile.

Rușinea: alături de vinovăție, este emoția care ne ajută să ne conformăm normelor sociale. În trecut, excluderea unei persoane dintr-un grup era echivalentă cu moartea, așadar suntem construiți să ne naștem, să creștem și să trăim în grupuri sociale. Din păcate, rușinarea este deseori folosită într-un context negativ, pentru educarea copiilor, ceea de duce la repercusiuni pe termen lung în stima de sine a viitorilor adulți.

Fiecare emoție neplăcută vine cu un dar pentru noi, iar dacă ne dăm voie să o simțim, avem ocazia să călătorim prin valea întunecată a acesteia, iar la final să descoperim partea ei luminoasă.

Acum că am povestit despre emoții, îmi doresc să te invit săptămâna aceasta la Târgul de carte Gaudeamus, să-i împrietenim pe cei mici cu emoțiile lor.

Împreună cu Editura Diana am pregătit două evenimente destinate celor mari și celor mici, despre prietenele noastre – emoțiile.

Ambele evenimente se vor desfășura la standul Editurii Diana.

Primul eveniment este miercuri, 22 Noiembrie, de la ora 14:00Lansare CD Călătorie în țara emoțiilor cu Emotic și Emotica. Această lansare include un atelier pentru dezvoltarea emoțională a copiilor.

Al doilea eveniment este vineri, 24 Noiembrie, de la ora 18:00Lansare povești terapeutice – ultima colecție. Invitata specială a acestei lansări va fi  Andreea Neagu, psihoterapeut și profesor în cadrul școlii Verita.

Pentru înscriere, te rog să completezi formularul de mai jos:

Gânduri bune,

Adriana Mitu

Călătorie în Țara Emoțiilor (I)

Bine te-am (re)găsit,

Astăzi încep o nouă serie de articole-fulger în care voi cuprinde informații despre emoții, dezvoltarea emoțională a copiilor și inteligența emoțională.

Vor fi răspunsuri scurte și practice pentru întrebările pe care le-am primit în cadrul campaniei „Grădinițe fără bullying”, inițiată de Itsy Bitsy.

Te invit să ni te alături în călătoria în Țara Emoțiilor și să descoperi mai multe despre prietenele noastre, emoțiile.

? Ce sunt emoțiile?

Deși sunt deseori neglijate, emoțiile joacă un rol foarte important în viața noastră.

Dacă viața noastră ar fi un film, putem spune că emoțiile sunt regizorul acelui film, deși nevăzute ele coordonează întreg procesul din spate.

Emoțiile sunt acel factor-cheie care ne determina motivația, luarea deciziilor, modul în care relaționăm cu ceilalți, volumul de imformații reținute și așa mai departe.

Emoțiile vin din interpretarea pe care noi o dăm realității din jurul nostru. Emoțiile nu sunt realitatea, așa cum nici harta nu este teritoriul.

Spre exemplu: acum afară plouă, iar o persoană se simte tristă, o alta se simte bucuroasă, iar o a treia persoană se simte relaxată. Realitatea este una singură – afară plouă, în timp ce interpretările pot varia de la persoană la persoană.

În creier, mai exact în sistemul limbic (amigdala) – centrul emoțiilor, se declanșează răspunsurile pentru situațiile pe care le experimentăm în viața de zi cu zi.

Atunci cand realitatea corespunde cu așteptările, nevoile și dorințele noastre, simțim emoții plăcute, precum: bucurie, mândrie, iubire, curaj. Când realitatea nu corespunde cu așteptările, nevoile și dorințele noastre, simțim emoții neplăcute, precum: furie, teamă, tristețe, gelozie.

O emoție durează doar câteva secunde. Spre exemplu, atunci cand ne lovim de un obiect din cameră și ne înfuriem. Emoția durează câteva secunde, apoi dispare.

O stare emoțională/dispoziție durează câteva zile sau chiar săptămâni, luni. Sunt acele emoții atât de intense, sau care au fost repetate frecvent, încât persistă pe o perioadă îndelungată.

Iar unele dintre acestea devin trăsături afective, care fac parte din personalitatea noastră și ne însoțesc întreaga viață. Spre exemplu, putem spune despre o persoană ca este ursuză, sau timidă, sau că îi tratează cu multă compasiune pe ceilalți.

Emoțiile NU sunt bune sau rele. Toate emoțiile au evoluat pentru a ne ajuta și fiecare vine cu un mesaj (un dar) pentru noi și despre noi. Atunci când învățăm să le ascultăm și să ne ascultăm, vom găsi comori acolo unde credeam că există doar hăuri.

? Cum putem noi, adulții, să îi ajutăm pe copii să înțeleagă ce sunt emoțiile? 

Este esențial pentru copii să aibă un limbaj emoțional, să învețe să-și denumească emoțiile și stările emoționale.

Așadar, primul instrument – vocabularul emoțiilor

Mulți dintre noi, adulții de astăzi, suntem analfabeți emoțional. Atunci când suntem întrebați ce simțim, în general, spunem că ne simțim bine sau prost. În spatele acestui bine sau prost există un întreg spectru emoțional.

Cel mai bun mod de a le explica copiilor ce sunt emoțiile este prin a le vorbi pe limba lor, prin jocuri și povești.

Pornind de la lucrurile concrete – ce simt în corp când trăiesc o anumită emoție și mergând spre ce au gândit, ce comportament au avut în urma emoției respective, cum ar fi putut reacționa diferit. Este un lung proces de educare emoțională care îi conduce la maturitate emoțională.

O alta cale este prin intermediul poveștilor, discutând despre emoțiile personajelor din poveste și chiar citind povești croite pentru dezvoltarea inteligenței emoționale.

Joc – Detectivul emoțiilorStați pe bancă, în parc, așteptați la coadă și vă plictisți, ori așteptați să intrați în cabinetul medicului? Acestea sunt momente grozave pentru a vă juca de-a „detectivul emoțiilor”. Îi propuneți copilului un joc în care fiecare dintre voi îi observă pe ceilalți și caută cât mai multe indicii despre ei – ce vârstă au, ce fac în acel loc, ce gândesc, cum se simt și așa mai departe.

De asemenea, este esențial să le vorbim copiilor despre emoțiile noastre pentru ca ei să le poată observa și să învețe gestionarea reacțiilor. Și să povestim despre emoțiile celor din jurul nostru. Părintele este un model, iar copilul învață cel mai bine de la acesta prin puterea exemplului personal.

Împrietenirea copiilor cu emoțiile îi ajută să-și dezvolte mecanisme sănătoase care le vor fi de ajutor și la maturitate.

Te invit să povestim mai multe despre emoții, joi, 9 Noiembrie, de la ora 18:30, la Clinica Oana Nicolau.

Evenimentul este gratuit, iar locurile se oferă în ordinea rezervărilor:

Seminar Universul emoțional al copilului – București

Gânduri bune,

Adriana Mitu

 Sursă foto: pixabay

„Gradinițe fără Bullying” – eveniment organizat de blogger-ul Ela Crăciun în parteneriat cu Itsy Bitsy

Bine te-am (re)găsit,

Când am fost invitată de colegii de la Itsy Bitsy să mă alătur campaniei „Grădinițe fără bullying”, am știut că este un proiect de care avem nevoie la scară națională. Un proiect care are ca scop educarea și prevenirea, în primul rând, iar în al doilea rând implicarea tuturor celor ce pot și vor influența viitorul copiilor.

Bullying-ul lasă răni adânci în stima de sine a copilului, mulți ani după ce acesta a încetat. Este una dintre principalele cauze care le afectează sănătatea emoțională a copiilor.

Pentru a preveni și diminua acest fenomen, echipa Itsy Bitsy a pregătit o serie de acțiuni și evenimente în cadrul acestei campanii.

Astăzi îți vorbesc despre evenimentul organizat de bloggerul Ela Crăciun, „Super mame cu super puteri” este al cincilea eveniment din această serie care are ca temă: „Grădinițe fără bullying!” .

Evenimentul va avea loc sâmbătă, 21 octombrie, ora 11.00, în Auchan Titan.

Ela va discuta cu invitații săi despre fenomenul bullying, cum se manifestă acesta și ce consecințe poate avea în cadrul unei comunități de copii în formare. Alături de Ela vor participa Nadia Tătaru, Fondatoarea Itsy Bitsy FM și președinta Asociației Părinților Isteți, Catalina Surcel, Director Executiv al Asociației “Telefonul Copilului” și eu, în calitate de specialist în campania Gradinițe fără bullying.

Proiectul „Gradinițe fără bullying” își propune să deschidă seria unor proiecte de prevenire a bullyingului în rândul copiilor de toate vârstele. Proiectul este în curs de implementare în grădinițele din sectorul 3, Bucuresti și are ca obiectiv realizarea și folosirea zilnică a unui Emometru, instrument de cunoaștere în grup a emoțiilor, pentru a preveni aparitia bullying-ul printre copii. 

Centrul Comercial Auchan Titan este locația tradițională a evenimentelor pentru Super mame, dar și un punct de întâlnire pentru locuitorii sectorului 3. De aceea, Ela Crăciun a ales și de data aceasta să își dea întâlnire cu cititorii blogului său și susținătorii campaniei în această locație.

Participarea la eveniment este gratuită, iar cei mici vor avea un loc special amenajat pentru joacă, sub supravegherea unei echipe de animatori.  Pentru confirmarea participării este nevoie de completarea formularului de înscriere de pe www.elacraciun.ro  sau transmiterea unui mesaj pe Facebook/Elacraciun cu datele de contact (nume, telefon, adresa de email).

Seria de evenimente “Super mame cu super puteri” este un proiect inițiat de Ela Crăciun și își propune să susțină mamele și femeile care își depășesc, zilnic, limitele.  “Ideea de a fi o super mamă, în fiecare zi, fără să facem lucruri extraordinare în condițiile în care perfecțiunea este un concept atât de răspândit, a fost un factor emoțional care a stat la baza acestei campanii. Ne-am regăsit în acest mesaj pe care vrem să îl transmitem către cât mai multe mame și să le ajutăm să se desprindă de falsele percepții ale perfecțiunii și să se accepte așa cum sunt. Faptul că Super mame cu super puteri este o campanie pentru oameni normali ne-a scos în cale oportunități minunate și a transformat o simplă campanie într-un scop mai mnare pentru noi toți” spune Ela Crăciun, inițiatoarea campaniei.

Evenimentul “Super mame cu super puteri” este sponsorizat de coferăria Ana Beller și rețeaua de magazine Maxi Toys.

Ne vedem în data de 21 Octombrie să povestim despre bullying și inteligență emoțională.

Să creștem împreună!

Adriana

Când cuvintele sunt non-cuvinte – dislexia simțită din interior

Bine te-am (re)găsit,

Sunt curioasă dacă ai auzit până acum de dislexie?

Te invit să citești cuvintele de mai jos:

Pragtredern            spiclortant                 sprtel                 vrghtront

A fost dificil?

La fel este și pentru copiii dislexici. Pentru ei orice cuvânt scris este un    non-cuvânt.

Dislexia reprezintă dificultatea de a citi, este un deficit de un anume grad în recunoașterea și înțelegerea textelor scrise, tipărite sau de mână. Totodată, prezintă o lecturare lentă, greoaie, cu poticniri și chiar blocaje în citire.

Alături de dislexie, alte două tulburări de învățare frecvent întâlnite sunt disgrafia și discalculia.

Tulburările de învățare sunt sesizabile în general în jurul vârstei de 6-7 ani, când copilul merge la școală și începe jocul cu literele și cuvintele, cu scrisul și cititul.

Copiii ce au o tulburare de învățare nu au un nivel scăzut de inteligență, din contră, în general sunt foarte isteți.

Principala lor dificultate este în sfera inteligenței vizual-spațiale. În momentul în care un copil învață să citească, el învață să decodifice sunetele ce formează un cuvânt – foneme. Pe măsură ce copilul învață să recunoască cuvintele, citirea devine un proces automat. Însă, copiii cu dislexie întâmpină dificultăți în decodificarea fonemelor și au dificultăți de citire și scriere.

Cum se simte dislexia pe interior?

Am fost un copil dislexic și sunt un adult dislexic adaptat. Desigur că, în vremea când am copilărit eu și am mers la școală nu existau termenii de: dislexie, tulburare de învățare sau disgrafie. Așadar, pe atunci primeam etichete de copil încet, copil care poate dar nu vrea, copil leneș și așa mai departe.

În toată această poveste cel mai dureros și dificil lucru era acela că, pe măsură ce treceam de la un an la altul, colegii mei învățau și reușeau să citească și să scrie, iar eu nu.

Momentul în care mă ridicam să citesc în fața clasei era un moment plin de emoții: teamă, rușine, frustrare. Chiar și în clasele mai mari și apoi la liceu, după ce îmi dezvoltasem mecanisme de adaptare și puteam citi cât de cât cursiv, emoțiile acelea mă însoțeau de fiecare dată când mă ridicam în picioare.

În cazul copiilor cu dislexie aceste lucruri duc, de cele mai multe ori, la un impact negativ asupra stimei de sine și la scăderea încrederii în sine. Se simt rușinați de ceea ce sunt și vinovați pentru că nu pot ține pasul cu ceilalți colegi. Simt teamă pentru că iar vor fi ridicați în picioare și nu vor putea citi cursiv și frustrare pentru că oricât s-ar strădui, literele li se încâlcesc în minte.

Copiii dislexici realizează că sunt diferiți, că nu pot ține pasul cu ceilalți, că lucruri care sunt simple pentru alți copii de vârsta lor, sunt complicate și de neînțeles pentru ei. Și conștientizează că performanțele lor, încă din primul an de școală, nu se ridică la nivelul așteptărilor părinților și dascălilor.

De multe ori pot trăi cu ideea că ei nu pot face nimic bine și se pot simți demotivați, având în vedere că în ciuda eforturilor depuse (uneori foarte mari) rezultatele nu sunt pe măsura așteptărilor.

Este esențial ca acești copii să pornească de la ideea că dislexia nu este o deficiență, un minus, ci un alt mod de operare al creierului, care prelucrează diferit informațiile.

Tulburările de învățare sunt diferite, ele nu îmbracă aceeași formă de la un copil la altul. 

Iată câteva aspecte care pot indica o predispoziție către dislexie:

  • Confundă dreapta cu stânga
  • Se pierde ușor în spațiu
  • Dificultăți în înțelegerea formelor geometrice și aspectele ce țin de acestea, în construirea unor figuri similare
  • Confundă deseori anumite particularități ale unor obiecte – își pune pantofii invers, confundă imagini asemănătoare
  • Poate merge mai târziu și are dificultăți în menținerea echilibrului și în coordonarea mișcărilor
  • Face frecvent confuzie între cuvintele asemănătoare
  • Însușește mai greu regulile gramaticale, atât în exprimarea verbală, cât mai ales în cea scrisă, chiar dacă îi sunt explicate de mai multe ori
  • Confundă literele – b cu d, o cu u, p cu t, u cu n, m cu n ș.a.m.d.
  • Confundă sunetele: ghe/che
  • Dificultăți de scriere și citire
  • Întâmpină dificultăți în memoria de scurtă și lungă durată
  • Mai târziu dificultăți la geometrie

Este esențial să înțelegem că tulburările de învățare sunt foarte variate, de aceea avem nevoie să avem în vedere fiecare simptom în parte și combinația acestora.

Un copil dislexic se poate adapta mult mai rapid odată ce a fost identificată tulburarea și se lucrează cu el pe anumite arii.

Pentru intervenția timpurie în dislexie sunt recomandate jocurile pentru dezvoltarea inteligenței vizual-spațiale.

Tulburările de învățare sunt întâlnite mai frecvent decât ne-am imagina. Într-o clasă de treizeci de copii, trei dintre ei pot manifesta astfel de dificultăți. Ele sunt conectate direct cu inteligența vizual-spațială, iar dacă în preșcolaritate nu pare atât de important faptul că un copil confundă stânga cu dreapta, urmările sunt văzute când copilul școlar întâmpină dificultăți de citire/scriere și mai târziu la geometrie.

Jocuri și activități pentru dezvoltarea acestui tip de inteligență:

Desen, pictură. Aceste activități îl vor ajuta să lucreze cu spațiul și perspectiva, mai târziu.

Unește punctele pentru a forma o imagine. Puteți tipări fișe cu astfel de activități.

Jocul lego, ori jocuri cu forme geometrice. La fel ca la inteligența logico-matematică este esențial să-l sprijinim pe copil să-și stabilească noțiunile de mărime, adâncime, sus/jos.

Puzzle-uri.

Labirinturi, în care copilul încearcă să ajungă dintr-un punct în altul. Acest tip de joc ajută foarte mult la dezvoltarea cognitivă a copilului, la dezvoltarea capacității de atenție și a concentrării.

Jocuri în care colorează doar anumite părți dintr-o imagine, iată un exemplu mai jos:

Jocuri de tipul: găsește cele 5 diferențe, sau găsește-l pe Wally.

Iată un joc pe care l-am inventat împreună cu o fetiță pentru a diferenția literele b și d:

Am făcut o poveste despre două mâini. Pe mâna dreaptă era o buburuză și era ușoară, aproape că nu o simțea mâna. Pe mâna stângă era un dinozaur și era greu, de abia îl ținea mâna. Am folosit și un sticker pentru buburuză și o figurină pentru dinozaur, pe care le-am pus pe mâinile fetiței. Când mâna dreaptă scria (sau stânga, dacă este stângaci copilul) și avea nevoie să scrie un cuvânt cu litera b sau d, își amintea că b-ul are cercul orientat spre dreapta, adică spre mâna pe care era buburuza ușoară, iar când mâna trebuia să-l scrie pe d, își amintea că cercul este orientat spre stânga, spre mâna pe care era dinozaurul greu.

La fel puteți proceda cu fiecare literă în parte și să construiți povești și asocieri cu diferite senzații – tactile, gust, miros, văz, care îi pot sprijini pe copii să învețe mai ușor literele.

Fiind un copil dislexic, mi-a fost dificil să-mi dezvolt mecanisme de adaptare și chiar să învăț care este dreapta și stânga. Încă am dificultăți la acest capitol și întotdeauna mă gândesc înainte să răspund.

La un moment dat, bunica mi-a amintit că dreapta este mâna pe care o folosesc să mănânc. Iar de atunci înainte, când eram întrebată care e dreapta, simulam o mișcare de strângere a lingurii în mână și așa știam răspunsul. Și astăzi strâng mâna dreaptă pentru a face diferența între cele două părți.

Am decis să scriu acest articol pentru că suntem la început de an școlar și copiii urmează să învețe să se joace cu literele, sunetele, să scrie și să citească. Iar pentru o parte dintre ei acest lucru va fi mai dificil.

Mai multe informații despre dislexie, programe și instrumente puteți găsi pe site-ul Edulier: https://edulier.ro/.

Update: Un ghid complet despre TSI (dislexie, disgrafie, discalculie) puteți găsi aici: http://dislexic.ro/wp-content/uploads/2017/08/Responsabilitate-comuna.pdf. Este scris de EVA BARTOK, specialist in TSI.

Dacă ai avut o experiență similară cu dislexia, sau dacă ai un copil dislexic, te invit să împărtășești povestea ta într-un comentariu.

Gânduri bune,

Adriana

Sursă foto: pixabay, connect the dots, TEST pentru depistarea predispozitiei spre dislexie la 4-5 ani – N.Stanescu,Gradinita cu PN Gornet, find wally

 

Grădinițe fără bullying – program pilot în București

Bine te-am (re)găsit,

Crezi că grădinița/școala unde merge copilul tău este un loc sigur pentru el?

Astăzi vreau să vorbim despre bullying și despre cum putem construi un mediu armonios pentru copii, la grădiniță și la școală.

Ce este bullying-ul?

Deși este un termen împrumutat, pentru că nu există un echivalent în limba română care să descrie acest fenomen, bullying-ul este cât se poate de prezent astăzi, atât în grădinițe, cât și în școli.

Insultele, poreclele, îmbrâncirile, înjurăturile şi intimidarea la nivel de grup, sunt fenomene pe care copiii le întâlnesc încă de la grădiniţă. Acestea fac parte din fenomenul de bullying, care a luat amploare, de la an la an şi în România.

Bullying-ul este:

  • Un comportament agresiv al unui copil, sau grup de copii îndreptat împotriva altui copil, sau grup de copii
  • Este un comportament repetat pe o perioadă mai lungă de timp
  • Implică abuz verbal, fizic și relațional (umilire publică, excluderea dintr-un grup, intimidare, amenințare, discriminare și așa mai departe)
  • Implică un dezechilibru de putere, unul dintre copii fiind întotdeauna în poziție de inferioritate în raport cu celălalt

A nu se confunda bullying-ul cu situațiile conflictuale ce apar în mod natural între copii. Spre exemplu, dacă doi copii s-au înfuriat și se ceartă pe o jucărie, acela este un conflict. În schimb, dacă unul dintre copii îi ia jucăria altuia, îl tachinează, îl necăjește, folosindu-se de cele mai multe ori de avantajul de a fi mai mare decât victima sa, iar agresorul zâmbește, se amuză, simte plăcere pentru ceea ce face, acesta este un comportament ce poate fi încadrat la bullying.

Pentru diminuarea bullying-ului, încă din faza de început, Asociaţia Părinţilor Isteţi în parteneriat cu Itsy Bitsy FM lansează la început de an şcolar proiectul „Grădiniţe fără bullying în Sectorul 3, Bucureşti”, susținut de Primăria Sector 3.

Sunt mândră să fac parte din acest proiect și îmi doresc să ajungă o campanie la nivel național.

Campania de conştientizare şi prevenire a bullying-ului vine ca urmare a semnalelor de alarmă pe care le trag copiii, din ce în ce mai des, cu privire la aceste agresiuni la care sunt supuşi zilnic în grădiniţe, şcoli sau on-line, fără a simţi că primesc susţinerea de care au nevoie de la adulţi.

Copilul tău a fost la un moment dat, sau încă mai este, victima bullying-ului din partea colegilor sau prietenilor săi?

Crezi că a fost la rândul său bully?

În 2016, sesizările legate de fenomenul bullying în România au crescut cu 25% faţă de anul precedent (conform Asociaţiei Telefonul Copilului).

Formele în care s-a manifestat fenomenul bullying au fost:

  • insulte, jigniri, porecle, sarcasm (42,98%)
  • loviri, îmbrânciri (38,58%)
  • intimidare, denigrare, insulte cu privire la statutul social (18,44%).

Cei reclamaţi ca fiind bullies / agresori au fost, în proporţie de peste 97%, tot copii.

„Este firesc ca toţi copiii să aibă emoţii, iar uneori ei sunt copleşiţi de furie, frustrare, tristețe şi neştiind să recunoască sau să îşi gestioneze aceste trăiri au tendinţa de a reacţiona agresiv.”, explică Adriana Mitu, facilitator de programe pentru dezvoltarea emoţională a copiilor.

La nivel internaţional, în programele de prevenire a bullying-ului, copiii învaţă să recunoască din timp ce anume le provoacă emoţii intense şi să îşi controleze reacţiile. Un copil care învaţă de mic să îşi cunoască emoţiile şi să fie empatic va fi cu siguranţă mai puţin predispus la a fi agresor sau victimă la grădiniţă / şcoală sau pe internet si va avea performanțe mai mari pe orice plan.

Proiectul „Gradinite fara bullying in sectorul 3” invită cadrele didactice să realizeze şi să folosească zilnic un EMOMETRU, instrument de cunoaștere, în grup, a emoţiilor. Această practică zilnică la clasă va ajuta la dezvoltarea emoţională a copiilor, dar şi la crearea unui mediu şcolar benefic educaţiei.

Deși am fi tentați să credem că există o victimă și un agresor, de fapt, în fenomenul de bullying, ambii copii sunt victime. Cel ce dorește să-și manifeste superioritatea o face fie pentru că la rândul său a fost agresat de părinți, frați, prieteni; fie pentru că dorește să obțină controlul, să iasă în evidență în fața celorlalți; nu știe cum să-și gestioneze emoțiile puternice și nu are abilități de relaționale. Sunt multe cauze în spate pe care avem nevoie să le identificăm și să găsim soluții pentru acestea, împreună.

„E important ca cei mici să înţeleagă că fiecare emoţie este folositoare, dar că intensitatea ei ar putea fi uneori prea greu de suportat. Atunci, ca şi când ai avea o oală pe foc, e posibil ca ea să dea pe afară, sub formă de comportamente. Copiii pot fi îndrumaţi să semnaleze adultului când “oala începe să fiarbă”, ca în loc să dea în foc, cei din jur să-i ajute cu o vorbă caldă, o privire încurajatoare, o atingere uşoară sau o îmbrăţişare, astfel să scadă inensitatea emoţiei.”, spune psihoterapeuta Vistiana Long.

Proiectul „Grădiniţe fără Bullying în Sectroul 3” deschide seria unor proiecte de prevenire a bullyingului în rândul copiilor de toate vârstele, iniţiate de Itsy Bitsy FM si Asociaţia Părinţilor Isteţi împreună cu susţinători din societatea civilă şi autorităţi, care vor aduce o schimbare de impact în conştientizarea şi prevenirea fenomenului de bullying, contribuind astfel la o mai bună sănătate emoţională a copiilor.

Detalii despre proiect se pot găsi pe www.itsybitsy.ro.

Vă invit să vă alăturați acestei campanii de conștientizare și să o promovăm la nivel național, astfel încât copiii să crească într-un mediu sigur, atât acasă, cât și la grădiniță sau școală.

Să creștem împreună!

Adriana Mitu

[Campanie de strângere de fonduri] Bucuria unui nou început – 2017

Ziua bună,

De ceva timp am dezvoltat o nouă pasiune, am început să citesc și să descopăr poveștile unor oameni de succes, din diferite domenii. Mă fascinează să le cunosc poveștile și să înțeleg care au fost factorii ce au contribuit la formarea lor.

Și nu de puține ori, acești oameni au avut o copilărie cu multe provocări, au evoluat fără plasă de siguranță, din medii sărace, ori puternic conflictuale și au muncit cu determinarea pentru a-și atinge visul.

În urmă cu aproape doi ani am mers pentru prima dată în Ferentari, la Clubul de Educație Alternativă, înființat în două școli din acest cartier, de ONG-ul Policy Center for Roma and Minorities.

Cunoșteam, în mare, situația de acolo și m-am pregătit pentru a sprijini această comunitate așa cum știam și puteam să o fac cel mai bine: urma să țin cursuri despre dezvoltarea emoțională a copilului și educație parentală.

Pe măsură ce săptămânile și lunile treceau, ajungeam să-i cunosc din ce în ce mai bine pe acești oameni și odată ce le pășeam pragul, îmi părea că intru într-o lume pe care  înainte o cunoșteam mai bine din filme, decât din viața reală.

La conferințe, pe site și prin e-mail, primesc deseori întrebări din partea părinților:

  • Ce pot face pentru a-l ajuta pe copilul meu să-și gestioneze emoțiile?
  • De ce fiul meu adolescent nu mai vorbește cu mine, așa cum o făcea înainte?
  • Cum pot să-l fac pe copil să facă un lucru când i-l cer?
  • Nu are rezultate foarte bune la școală, anul acesta a avut doar 9,20 media generală. Ce să fac să învețe mai bine?

Ei bine, la Clubul de Educație Alternativă din Ferentari, preocupările părinților luau o cu totul altă formă:

  • Nu avem curent în casă, iar iarna, fetița mea se chinuie să scrie și să citească, la lumina lumânării. Cum să o ajut?
  • Soțul meu este mereu nervos și violent. Țipă la copii și ei n-au curajul să iasă din colțul în care stau, mai ales când el bea. Fetiței a ajuns să îi fie foarte frică de el și nu are deloc încredere în ea, nici la școală. Cum să fac să fie mai puternică?
  • Fiul meu de șaisprezece ani lucrează cu ziua pe la oameni, să mai câștige un ban. Are probleme de sănătate pentru că are o muncă grea, cară materiale foarte grele. De câțiva ani s-a lăsat de școală. Ce să-i fac, cum să-l ajut să își găsească un serviciu mai bun?
  • Suntem săraci, doamnă, n-avem nici lumină în casă, nici pat, nici gaze și până și oalele în care facem mâncarea sunt vechi și ruginite. Ne spuneți de școală și educație, da’ cu ce să îmi trimit eu copiii la școală?

Acela a fost momentul în care m-am simțit tare neputincioasă și am conștientizat că ceea ce fac acolo este o picătură în ocean.

Mai apoi, am organizat o campanie de strângere de alimente pentru ca trei familii să aibă ce mânca pentru jumătate de an. Din nou am simțit că ceea ce fac este foarte, foarte puțin pentru nevoile de acolo. Trei familii din câteva sute care aveau aceleași nevoi.

Și așa ajungem la motivul pentru care scriu astăzi acest articol.

În mai puțin de o lună începe școala și mulți copii așteaptă cu nerăbdare să-și revadă prietenii, să primească rechizite noi, să planifice o nouă excursie cu clasa.

Dacă mergem într-un supermarket, îi vedem cum își aleg cu entuziasm caietele sau ghiozdanul și aproape că uităm că sunt și copii care nu au aceste bucurii și care, poate, nu le-au trăit niciodată.

Da, sunt copii care nu merg la școală pentru că părinții nu au bani să le cumpere caiete, stilou, penar, ghiozdan … .

Am început articolul vorbind despre poveștile oamenilor de succes, cei care au evoluat fără plasă de siguranță și care au dat piept greutăților vieții și au muncit pentru visul lor.

Fiecare copil de acolo are un vis al lui: să devină avocat, astronaut, dentist, pompier, asistentă, doctoriță, dansator, pictoriță, bucătar, programator. În fiecare suflet încolțește o dorință a viitorului adult și, din păcate, mulți nu și-o ating niciodată.

Pentru mulți acea dorință nici nu are vreme să crească și să prindă aripi, pentru că abandonează școala și devin adulți cu responsabilități, mult prea devreme.

La întrebarea mamei:

Cum să-mi ajut fiul de șaisprezece ani să își găsească un serviciu mai bun?

Răspunsul meu ar fi fost unul singur: „Încurajați-l să se educe, să învețe!”. Însă, n-am avut curajul să-i spun acest lucru femeii din fața mea, care se uita la mine cu ochii mari, plini de mâhnire și de griji și își frământa mâinile crăpate de muncă. Cum puteam să-i dau acest răspuns, fără o soluție?

Mulți părinți își doresc să își vadă copiii în școală, să îi încurajeze spre un viitor mai bun, însă nu își permit să le susțină educația.

Așa că, anul acesta ne-am propus să aducem bucuria copiilor din Școala Gimnazială nr. 136 (Prelungirea Ferentari, nr.68) și din Școala Gimnazială Petrache Poenaru (Aleea Bacău, nr.2), prin campania de strângere de fonduri care îmi doresc să devină o tradiție.

Îmi doresc să strângem cât mai mute caiete și rechizite pentru ei, pentru că știu că educația îi poate ajuta să trăiască într-o lume mai bună decât cea în care au crescut și pe care o văd în jurul lor, zilnic.

Copiii au nevoie de: caiete, pixuri, stilouri, creioane, acuarele și alte rechizite pe care le folosesc la școală.

Dacă ai ghiozdane noi, sau într-o stare foarte bună de la copiii tăi, cu siguranță sunt necesare și vor fi primite cu bucurie.

Un caiet costă 2-3 lei. Un creion 1 leu-2. Un stilou 10 lei.
Când mergi să cumperi rechizite pentru copilul tău, achiziționează 2-3 caiete în plus și pentru ei.  Ori un pix, sau stilou, sau un set de pensule. Crede-ne, chiar contează!
Apoi urmează unul dintre pașii de mai jos și ajută un copil să meargă la școală.

 
Iată cum îi poți ajuta pe copiii din Ferentari să meargă anul acesta la școală:
1. Poți merge împreună cu noi, să vizităm Clubul de educație alternativă din Ferentari. Sau poți lăsa rechizitele la unul dintre punctele de colectare din: Unirii, Romană, Crângași.
Dacă îți dorești să-i ajuți, te rog, trimite-mi un mesaj pe e-mail contact@adrianamitu.com, sau dă-mi de știre la telefon 0769 425 643.
2. Le poți trimite direct lor rechizitele pe care dorești să le donezi. Această variantă le este accesibilă și celor din alte orașe.
  • Adresă: Bulevard Națiunile Unite, nr. 4, bl. 106, sc. B, ap. 47, etaj 6, sector 5, București;
  • Telefon: 0758507977
  • Persoană de contact: Nicoleta Grigoraș
  • E-mail: nicola.grigoras25@gmail.com.
3. Poți dona nişte bănuţi în contul lor, specificând că este pentru Campania „Bucuria unui nou început – Ferentari”.
Conturi bancare: RON
IBAN RO75BTRL04301205H23789XX
Cont 843RONCRT00H2378901
Banca Banca Transilvania
Conturi bancare: USD
IBAN RO02BTRL04302205H23789XX
Cont 843USDCRT00H2378901
Banca Banca Transilvania
Conturi bancare: EUR
IBAN RO50BTRL04304205H23789XX
Cont 843EURCRT00H2378901
Banca Banca Transilvania
 
 
Zi cu soare (în suflet) să avem,
Adriana
Sursă foto: pixabay

Mica adolescență de la 4 ani

Bine te-am (re)găsit,

Articolul de astăzi s-a născut în urma e-mail-ului primit din partea unei mame care mi-a detaliat situația pe care o întâmpina. Iată situația pe scurt:

Copil, 4 ani, manifestă crize de tantrum și are tendința de a refuza tot ceea ce îi este propus; mama a vorbit în special despre refuzul de a fi tuns.

Te regăsești și tu în această situație? Atunci citește mai jos răspunsul meu.

Gestionarea emoțiilor la vârsta de patru ani este o abilitate în curs de învățare, iar crizele de tantrum la această vârstă sunt frecvent întâlnite. Manifestările crizelor de tantrum pot fi diferite de la copil la copil: unii copii se trântesc pe jos, alții plâng până când par că nu mai pot respira, alții se dau cu capul de perete și așa mai departe.

Aceaste crize apar în perioada în care creierul copiilor suferă multe modificări și vedem o exacerbare a reacțiilor emoționale.

Ne întâlnim din nou cu astfel manifestări „aprinse” în perioada adolescenței, când adolescenții și preadolescenții au reacții emoționale foarte intense din motive care nouă ne pot părea neimportante și manifestă opoziție față de cerințele adultului.

Așadar, nu degeaba perioada aceasta cuprinsă îndre doi și patru ani se numește mica adolescență.

Iată câteva direcții în care să vă îndrepți atenția atunci când copilul are o criză de tantrum:

  • Când au debutat crizele de tantrum, dacă au avut o evoluție pregresivă (s-au intensificat în timp)?
  • Copilul a fost expus unor manifestări violente (față de el sau față de alte persoane din familie)?
  • Care este momentul în care au loc aceste crize de afect (pot avea un anumit declanșator, sau mai mulți; spre exemplu frustrarea de a nu putea face un anumit lucru este un declanșator frecvent) și dacă există un interval din zi când apar acestea sau sunt pe toată durata zilei?
  • Au avut loc schimbări în familie sau în viața lui, sau orice eveniment care ar fi putut fi semnificativ pentru copil?
  • Care sunt emoțiile pe care nu le poate gestiona: furie (spre exemplu când cineva îl atacă, îi ia jucăria ș.a.m.d), frustrare (pentru că nu poate realiza un anumit lucru), dezamăgire (nu primește ceea ce își dorește imediat sau nu se întâmplă lucrurile așa cum și-ar dori el), teamă (se simte amenințat în anumite contexte și nu știe cum să recționeze)?
  • Are posibilitatea să-și descarce aceste emoții altfel decât prin tantrum, spre exemplu prin plâns?

Orice copil vine pe lume cu un temperament al său (nu vorbim de caracter, care este dobândit prin intermediul experiențelor ulterioare). Unii copii sunt mai sociabili, alții mai introverți, unii sunt înclinați spre a cerceta lucrurile noi, alții se tem de astfel de situații și așa mai departe. Fiecare trăsătură vine și cu lucruri bune și cu lucruri care nu-i sunt de ajutor.

Așadar, fiecare copil este unic și nu există o rețetă a succesului general valabilă. Unii copii se pot liniști atunci când sunt luați în brațe și își pun capul pe pieptul mamei, în timp ce alții nu vor să fie atinși, ci doar să stați lângă ei și să le vorbiți cu o voce calmă și caldă, să se simtă însoțiți în iureșul emoțional care i-a cuprins, nu abandonați.

Totodată, copiii funcționează preponderent subconștient, iar atunci când noi le dăm o anumită indicație cu NU, ei tind să facă exact acel lucru. Are un impact foarte mare modul în care îmbrăcăm mesajul, așa că spunem “Liniștește-te” în loc de “NU lovi”, sau chiar îl invităm la diferite activități care îl pot calma.

Este important și momentul în care face aceste crize de plâns și modul în care abordați limitele în aceste situații. Spre exemplu, dacă face o criză de plâns doar atunci când merge la cumpărături și dorește să obțină ceva, atunci oferindu-i lucrul pe care și-l dorește nu faceți altceva decât să întăriți comportamentul: dacă plâng, primesc jucăria.

În situațiile în care vă confruntați cu o criză de tantrum după ce ați stabilit o limită, este important să faceți diferența între emoție și limită: acceptați emoția și păstrați limita fermă. O schimbare a limitei pentru că cel mic are o criză nu îl ajută nici pe copil, pentru că va căuat un alt motiv de descărcare în câteva momente, nici pe părinte.

Uneori copilul va găsi un motiv aparent neimportant (cana din care bea este roșie și nu albastră, vrea să se îmbrace cu o bluză murdară, nu vrea să stea jos dar nici pe scaun și tot așa) care va declanșa plânsul. Acest fenomen este denumit broken cookie, adică sindromul fursecului rupt.

Când copilul pare imposibil de mulțumit, când este irascibil, nu poate avea contact vizual cu tine, găsește diverse motive de supărare, se agață de tine, este mârâit și mai apoi începe să plângă, atunci el are nevoie să se descarce. Partea bună a “miorlăit-ului” este că acest comportament trage un semnal de alarmă părintelui, înainte să aibă loc o criză de tantrum. Copilul este încă capabil să-și folosească cuvintele, iar părintele este pus în gardă că ar putea urma o criză de plâns.

Descărcarea emoțiilor prin plâns este o altă modalitate care previne apariția crizelor de tantrum în momente nepotrivite. Plânsul este o metodă naturală a organismului de a elibera cortizolul (unul dintre hormonii stresului).

La fel ca defecatul, urinatul, transpiratul și plânsul are rolul lui. Ai văzut când ești foarte tristă/furioasă/bucuroasă/emoționtă și îți dau lacrimile? Imaginează-ți că atunci ești ca o oală sub presiune. Plânsul este modalitatea prin care corpul eliberează emoțiile puternice din corp.

Copiii tind să plângă mai des decât adulții pentru că nu au un sistem matur de gestionare a emoțiilor, acestea sunt mult mai intense și mai frecvente decât la noi adulții și mai ales pentru că ei reacționează preponderent emoțional la situațiile din jurul lor, logica intervenind abia apoi.

De aceea, plânsul este o modalitate de descărcare. Aici vorbim despre a fi ascultat și înțeles în timp ce plânge, nu izolat.

Dacă devine violent cu cei din jurul său în timpul crizelor de tantrum, sau încearcă să se rănească pe sine, îl țineți în brațe astfel încât să nu se poată răni și după primele momente de furie, de cel mai multe ori va începe să plângă. Ascultați-l și oferiți-i ocazia să se elibereze astfel. Încercați să vă păstrați calmul și să aveți un ton blând. Dacă nu a avut ocazia în trecut să facă acest lucru, la început va plânge mai mult timp până se va liniști.

O altă modalitate prin care îl puteți sprijini este cea prin joc.

Despre 3 astfel de jocuri am scris în articolul de săptămâna trecută pe care îl puteți citi aici:

3 jocuri pentru a-l ajuta pe copil să își gestioneze furia

Atunci când vedeți că refuză sau spune NU (este o perioadă prin care copilul trece în jurul acestei vârste, perioada lui NU, sau criza de opoziție primară, în care refuză tot ceea ce i se propune) atrageți-l într-un joc. Spre exemplu, în situația în care refuză să fie tuns, îi puteți spune că nu îl mai vedeți de păr și că trebuie să-l pieptănați cu totul. Luați peria și pieptănați-l pe mâini, pe picioare, chiar și pe tălpi. Astfel copilul va râde și va fi mult mai dispuns să coopereze apoi. Găsiți un joc care să-i placă și să îl amuze.

La fel de importante aici sunt etichetele pe care tindem să le punem celorlalți, iar copiii și le însușesc. Etichete precum copil agresiv, copil rău sau, încăpățânat și așa mai departe, au un impact major asupra lui. Copilul va face ceea ce se așteaptă de la el.

Atunci când dumneavoastră vă înfuriați, sau tatăl, spuneți cu voce tare cum vă calmați: “M-am înfuriat! Merg să beau un pahar cu apă pentru a mă liniști.” Copilul învață să-și gestioneze furia din modul în care îi vede pe cei din jur și mai ales pe părinții săi, că reușesc să gestioneze propria furie. Îl ajută să puneți în cuvinte ceea ce simțiți și cum alegeți să reacționați în astfel de momente.

Dacă doriți să citiți mai multe despre plâns și crize de furie, vă recomand cartea: Lacrimi și crize de furie, de Aletha Solter.

Zi cu soare și răcoare să avem,

Adriana

Sursă foto: https://pixabay.com/