Au, mă doare! Cum poți gestiona un comportament agresiv?

Bine te-am (re)găsit,

Agresivitatea copiilor este uneori greu de gestionat de către adulți.

Chiar dacă se oprește în acel moment, pentru că părintele, educatorul sau un alt adult este prezent, deseori copilul reia comportamentul după ce acesta nu mai este prin preajmă.

De ce?

Pentru că, de cele mai multe ori, încercăm să schimbăm comportamentul agresiv (efectul), fără a acționa asupra motorului din spatele comportamentului (cauza).

Dintre cele 3 reacții de răspuns pe care amigdala (creierul emoțional) le formulează: luptă, fugi sau îngheață, furia corespunde reacției de luptă.

Furia este de cele mai multe ori doar o mască emoțională, este o reacție, în spatele acesteia ascunzându-se o emoție secundară care a declanșat această reacție.

Furia este considerată o emoție secundară deoarece noi o folosim pentru a ne proteja sau pentru a acoperi emoții care ne fac să ne simțim vulnerabili.

Dacă stăm să ne uităm la noi înșine, atunci când ne înfuriem, înainte de a simți furie simțim o altă emoție. Aceasta poate fi: teamă, frustrare, dezamăgire, tristețe, rușine, durere, umilință, ne simțim lipsiți de respect sau fără control, iar exemplele pot continua.

Iceberg-ul furiei copiiImaginează-ți un iceberg, unde furia este doar partea de suprafață a acestuia, în timp ce sub ea sunt alte emoții care nu se văd la suprafață, chiar dacă ele există.

O emoție secundară, frecvent întâlnită este teama. Copilul lovește pentru că simte teamă într-un anumit context, spre exemplu când un alt copil vrea să-i ia jucăria. Teama poate fi simțită și față de părinte, sau un adult, iar dacă acesta țipă sau lovește ca răspuns la comportamentul agresiv al copilului, nu face altceva decât să alimenteze cadrul de nesiguranță și să-i întărească modelul de răspuns agresiv.

Nu poți calma un copil furios răspunzând tot cu furie.

Chiar dacă se liniștește pe moment, cel mai probabil va relua comporamentul agresiv pentru că:

  • Nu este vizată cauza (motivul pentru care copilul s-a comportat astfel: are o nevoie fizică sau emoțională nesatisfăcută, a răspuns la un factor extern, a gândit că ceea ce face este bine), în schimb se acționează asupra efectului (comportamentul)
  • Nu a învățat de ce nu este în regulă să se comporte astfel (comportamentul său le este dăunător celor din jur)
  • Nu a descoperit alte alternative de a reacționa
  • Nu a învățat să-și gestioneze emoția furiei

O altă emoție care se află deseori în spatele furiei este frustrarea. Spre exemplu, atunci când copilul încearcă să dobândească anumite abilități, dar nu reușește, se poate înfuria. Sau atunci când vrea un anumit lucru, dar tot ce aude este „NU”.

Alex (3 ani) și Florin (5 ani) sunt cei mai noi membri ai familiei Acasă, de la centrul de plasament Metropolis.

Împreună cu ei am inventat un nou joc care se adresează unui răspuns agresiv al copilului.

Înainte de a-l juca, am încercat să-i explic lui Alex că dacă mă lovește cu paleta de ping pong mă doare. Alex se uită mirat la mine, cu ochii mari, iar apoi se lovește peste genunchi și zice: „Uite nu doale. Nu, nu, nu doale!”. Ceea ce voia să-mi explice, era că nu mă doare, pentru că nici pe el nu-l doare. El voia să se joace, dar așa știa să se conecteze cu mine. Doar ascultându-l i-am putut descoperi intenția și acest lucru fără să pornesc de la ideea că a fost rău intenționat.

De altfel, copilul de cele mai multe ori se raportează la ceilalți prin prisma experiențelor personale, mai ales până la vârsta de cinci-șase ani, când încă nu a integrat ideea că ceilalți pot trăi experiențe diferite.

Așa că, m-am hotărât să schimb macazul și să apelez la joc.

Jocuri pentru copilul agresivAm inventat un joc cu un ursuleț de pluș care voia să fie iubit de  ceilalți și era trist când era aruncat sau lovit.

Le-am vorbit celor doi copilași despre cum se simte ursulețul atunci când este lovit și cât de trist este când îl aruncă prin cameră. Apoi am luat ursulețul în brațe, l-am iubit și l-am împăcat. Pentru că tot am deschis șirul îmbrățișărilor, am trecut pe rând la Alex și apoi la Florin, i-am îmbrățișat și iubit la fel ca pe ursuleț.

Ce crezi că a urmat?

Exact. Alex și Florin au îmbrățișat ursulețul pe rând, iar eu cu o voce nostimă le vorbeam în locul ursulețului: „Ahhhh, ce-mi place să fiu iubit. Daaa, iubește-mă, iubește-mă. Și uite dau din codiță. Iubește-mă!” spunea ursulețul, dând din codiță și tare fericit că primește afecțiune din partea copiilor.

Ca orice joc care are scopul fie de a vindeca, fie de a-l ajuta pe copil să învețe ceva nou, și acest joc a fost jucat de muuuuuulte ori.

De ce acest joc?

Le-am vorbit copiilor pe limba lor (jocul) despre emoțiile pe care le simte celălalt în momentul în care este lovit sau agresat.

Le-am dat și o alternativă de înlocuire a comportamentului agresiv cu îmbărțișări, pupături și afecțiune. Am ilustrat această alternativă modelând eu însămi un astfel de răspuns.

Am ales să răspund cu calm și răbdare în momentul în care ei mă loveau și atunci când se loveau între ei. Dar în același timp am limitat acest comportament și nu i-am lăsat să-și facă rău unul celuilalt.

Îmbrățișez ideea de a le permite copiilor să-și rezvolve singuri conflictele și da, sunt de părere că aceste abilități le sunt necesare mai târziu în viață. Însă, acest lucru nu înseamnă că nu trebuie să intervenim atunci când copiii se pot răni. Vor învăța să-și rezolve singuri conflictele, dar au nevoie de ghidarea unui adult. Această ghidare este cu atât mai importantă cu cât copiii au fost prezenți sau chiar victimele unor forme de agresiune fizică sau verbală, în trecut.

Tu cum gestionezi momentele în care copilul este agresiv?

 

Să creștem împreună!

Adriana

 

Sursă foto: aici și aici

O părere despre “Au, mă doare! Cum poți gestiona un comportament agresiv?

Spune-mi părerea ta aici: