7 moduri prin care poți ajuta copilul să învețe mai bine

Bine te-am (re)găsit,

Învățarea este un proces complex, presărat cu multe suișuri și coborâșuri, cu momente de sclipire și momente de frustrare.

Învățarea este un proces greu, ce necesită mult efort din partea oricărei persoane ce se angajează în acest proces.

Și, cel mai important, învățarea este un stil de viață, este un obicei, o necesitate pe care o manifestăm încă de câd venim pe lume și ne însoțește întreaga viață.

Modul în care noi, adulții – părinți, dascăli, ne raportăm la învățare, influențează atitudinea copilului față de procesul învățării. Iar această atitudine față de informație persistă, în cele mai multe situații, neschimbată și la maturitate.

Ce am putea face pentru a sprijini învățarea? Iată mai jos șapte idei care te vor ajuta:

1. Învățarea este un produs al gândirii. De aceea ar trebui să ne îndreptăm atenția asupra procesului de gândire care a dus la un rezultat și nu doar asupra răspunsului final. Astfel, pot fi observate lacunele și motorul care stă în spatele fiecărei idei. Este esențial să-i implicăm pe copii în procesul de învățare și nu să-i vedem ca pe simpli recpetori ai informației.

Cum putem face acest lucru?

Făcând gândirea vizibilă. Această tehnică este din ce în ce mai folosită de către școlile din străinătate și chiar de câteva cadre didactice din România.

Aceasta ajută pentru a construi procesul gândirii ce poate fi aplicat în mai multe contexte și nu pentru a acumula cantități mari de informații în sacii memoriei.

În gândirea vizibilă sunt încurajate discuțiile de grup în care fiecare copil spune ce se află în mintea lui atunci când privește un obiect, o imagine, când citește un text. „Ce vezi, ce crezi despre acel lucru, ce întrebări ai în minte când privești lucrul respectiv?” Practic stimulează copilul să fie activ în procesul învățării și nu pasiv, așa cum ne-am obișnuit.

2. Sprijină învățarea prin asociere. Ajută copilul să-și formeze un mod de învățare prin care folosește ceva ce știe deja, pentru a-și însuși ceva nou. Asocierea este modul natural de funcționare al creierului. Nu avem mii de mici fișere în care este stocată informația, în schimb învățarea ține de asocieri.

Creierul procesează o informație din prezent și o leagă de o experiență trecută. Atunci când neuronii se activează împreună, ei se asociază, formând legături (sinapse).

Cum putem face acest lucru?

Folosindu-ne de orice mijloc prin care copilul ar putea asocia o informație cu ceva ce știe deja, ori ceva ce îl pasionează sau îi stârnește curiozitatea, amuzamentul, astfel creând în creier amprenta acelei informații. Spre exemplu, atunci când copilul învață un cuvânt nou pe care nu reușește să-l rețină, putem asocia cuvântul (sau o parte a acestuia) cu ceva ce știe deja. La fel și când are de învățat denumirile unor orașe, munți, părți ale unor organe, ori personalități istorice.

3. Încurajează-l să-și adreseze întrebări. Multe întrebări.

Pentru a înlesni procesul de învățare avem nevoie să integrăm în acesta emoții precum: curiozitate, interes, bucurie, mândrie, satisfacție. Atunci când ne este stârnită curiozitatea, când ne dorim să știm ceva, suntem mai motivați și ne dedicăm învățării.

Sursa motivației intrinseci se află în emoția curiozității. Aceasta este rădăcina dorinței de a ști.

Întrebările ajută la generarea unor idei noi și a unor răspunsuri care îți pun mintea în funcțiune. „De ce”-urile interminabile ale copiilor sunt o modalitate excelentă prin care ei înțeleg lumea din jurul lor. Cheia dezvoltării cognitive este numărul și calitatea întrebărilor pe care ni le adresăm zilnic.

Cum putem face acest lucru? Iată câteva întrebări care ajută în procesul de învățare:

  • De ce este acest lucru așa cum este?
  • Unde am mai văzut un lucru asemănător?
  • Cum am procedat în trecut într-o situație similară?
  • Cu ce se aseamănă? Cu ce nu se aseamănă?
  • Unde se integrează această informație nouă în cele pe care le cunosc deja?
  • Ce metaforă pot folosi pentru a exprima această idee?
  • Cum am ajuns la această concluzie?
  • Cum pot verifica această ipoteză?
  • Ce alte variante mai am?
  • Cine mă poate ajuta în legătură cu acest subiect?

4. Greșelile sunt bune. Ele nu sunt doar oportunități de învățare, ci sunt momente în care creierul nostru se dezvoltă. Ultimele studii realizate asupra creierului au scos la iveală că avem beneficii majore din geșelile pe care le facem. Deși noi înșine avem tendința să ne învinovățim atunci când greșim, sau chiar să pedepsim greșelile copiilor, acest mod de a gândi despre greșeli nu ne ajută să devenim mai buni, nici pe noi, nici pe copii. În schimb, scade încrederea și stima de sine.

Cum putem face acest lucru?

Le explic copiilor, pe înțelesul lor, spunându-le că în creierul nostru se aprinde o zonă atunci când greșim (este vorba despre cortexul cingular anterior), ca un beculeț, care ne atenționează că am greșit și astfel învățăm să nu repetăm greșeala. Accentul trebuie pus pe efortul depus, pe ce anume a învățat, ce poate face diferit data viitoare și mai puțin pe rezultatul obținut.

5. Remarcă atunci când copilul reușește să facă un anumit lucru, cu afirmații precum: „ai reușit!”, „ai făcut o conexiune”, „mi se pare foarte interesant punctul tău de vedere”, „ce întrebare interesantă”. Genul acesta de limbaj îl ajută pe copil atât în clasă, cât și acasă. Important este să argumentezi ce anume a făcut bine și nu doar să oferi o laudă goală, precum „bravo!”, sau „foarte bine!”.

6. Autoevaluarea este un alt aspect important, pentru că ajutându-l pe copil să se raporteze la sine, nu doar că îl sprijini să-și dezvolte încrederea în sine, dar astfel analizează și ce a făcut bine într-o anumită situație. Îl poți stimula prin mai multe întrebări să-și formeze o judecată proprie, să-și contureze mai bine imagine de sine. Spre exemplu: „Cum te-ai gândit tu să faci copacul acesta așa vesel?”, „Ce ai simțit când ai reușit să …”, „Crezi că ceea ce ai făcut te-a ajutat? Ai fi putut să faci ceva diferit?”, sau „Ce părere ai despre…?”.

7. Scrierea informațiilor învățate ajută la asimilarea profundă a acestora. Atunci când scriem pe hârtie ceea ce învățăm, în creierul nostru se întăresc legăturile neuronale care ajută la stabilirea unei legături cognitive mult mai profunde, deoarece procesul de scriere este mult mai lent față de rapiditatea cu care noi gândim, așadar informația are timp să se „așeze”.

Cercetătorii au observat că scrisul de mână este un element-cheie în învăţarea literelor şi a poziționării lor în cuvinte, ajutând la dezvoltarea creierului, astflel încât să nu existe probleme ulterioare legate de citirea textelor. Scrierea informațiilor de mână poate ajuta mai ales la acei copii care au dificultăți de învățare sau alte tulburări precum dislexie.

 

Pentru a-i sprijini pe copii în procesul acesta al învățării, care este unul dificil și presărat de frustrări, am construit un program ce se adresează acestei nevoi.

Programul Learn&Play – Dezvoltă-ți potențialul și învață ușor, are în vedere paliere ale gândirii care nu sunt abordate în sistemul clasic de învățământ, dar care sunt indispensabile astăzi.

Copilul va dobândi mai multe metode de analiză și învățare ce îl vor sprijini în vederea eficientizării activității școlare. Întreg programul are la bază jocuri, exerciții, activități interactive, ce îl vor ajuta pe copil să integreze mai ușor informațiile.

Părintele primește feedback individual în urma fiecărui modul, care îi va fi util pentru a cunoaște stilul de învățare al copilului, dar și pentru a-l sprijini pe acesta în viitor.

Află mai multe despre acest program aici: Programul Learn&Play – Dezvoltă-ți potențialul și învață ușor

 

Spor la învățare,

Adriana Mitu

 

Surse: http://www.visiblethinkingpz.org/

http://www.descopera.ro/stiinta/15503220-de-ce-trebuie-sa-stim-sa-scriem-de-mana-in-era-tastaturii

Sursă foto: https://pixabay.com/

Spune-mi părerea ta aici: